Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Luminița Odobescu despre lansarea conferinței privind viitorul Europei

Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, despre lansarea oficială a conferinței privind viitorul Europei

Luminița Odobescu despre lansarea conferinței privind viitorul Europei
Ambasadorul României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu. Arhivă Foto: Agerpres.

Articol de Carmen Gavrilă, 09 Mai 2021, 10:27

Românii marchează astăzi trei momente importante pentru istoria lor: Ziua Independenței de Stat proclamată în 1877, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând capitularea necondiționată a Germaniei naziste în 1945, fapt care a dus la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, dar și Ziua Europei, care amintește de declarația din 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică pe continent, fiind primul pas către fondarea Uniunii Europene.

O conferință dedicată reformării Uniunii Europene va fi lansată astăzi, de Ziua Europei, iar cetățenii români au ocazia să își spună părerea și să vină cu idei despre cum ar trebui să arate viitorul acestui spațiu, informează reporterul RRA Carmen Gavrilă, care a aflat în exclusivitate de la ambasadoarea țării noastre la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu, ce înseamnă această conferință.


Luminița Odobescu: Conferinţa este un proces fără precedent de implicare a cetăţenilor în legătură cu modul în care ne dorim să arate viitorul Europei. Nu este deloc o consultare publică sau un eurobarometru. Încurajez pe toți românii să participe. Punctul focal al conferinţei îl reprezintă o platformă digitală multilingvă, inclusiv în limba română, unde cetăţenii europeni pot să participe la evenimente, pot să prezinte idei, propuneri sau pot să organizeze ei dezbatere.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL
România 26 Noiembrie 2024, 13:21

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL

Conferința este susținută de doi specialiști francezi Claire Petit, expert în siguranța vehiculelor în cadrul Renault Group...

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL