Locuri de muncă insuficiente pentru persoanele cu handicap

Gradul de ocupare al persoanelor cu dizabilităţi din România este mult sub media europeană - atrag atenţia militanţii pentru drepturile acestei categorii sociale.

Aceştia cer o mai atentă verificare a modului în care se aplică legea, care impune firmelor cu cel puţin 50 de angajaţi, să încadreze persoane cu dizabilităţi în proporţie de cel puţin 4%.

Un raport al Societăţii Academice din România arată că doar un mic procent din aceste locuri de muncă special destinate sunt ocupate, iar penalităţile pe care le plătesc anagajtorii nu se transformă în fonduri care să sprijine serviciile de ocupare a acestor persoane.

Raportul asupra accesului la piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi, realizat pe baza datelor disponibile în ultimii ani, arată că gradul de ocupare abia depăşeşte 12%, în timp ce în Europa jumătate dintre persoanele cu dizabilităţi sunt angajate.

Preşedintele agenţiei naţionale de ocupare a forţei de muncă, Silviu Bian, se arată nemulţumit că raportul nu conţine şi datele instituţiei pe care o conduce şi, în consecinţă, critică o parte dintre rezultatele acestuia, care nu reflectă, în opinia sa, realitatea.

"Intenţionăm ca în fiecare agenţie judeţeană să avem un punct de lucru pentru persoanele cu dizabilităţi. Am încercat şi am reuşit, zic eu, în plan instituţional, să asigurăm accesul pentru persoanele cu dizabilităţi în instituţii în toată ţara.

"În anul 2010, până astăzi, avem 62 de persoane cuprinse în cursuri. În România sunt 700.000 de oameni care nu au loc de muncă. Au acelaşi tratament egal toţi", a spus Silviu Bian.

Raportul Societăţii Academice din România critică însă întregul sistem, care duce la un procent de angajaţi considerat prea mic printre persoanele cu handicap.

Persoanele cu dizabilităţi au o rată mare a neşcolarizării

După cum explică Suzana Dobre, coordonatorul studiului, în România, cei cu dizabilităţi sunt descurajaţi să dorească să ducă o viaţă activă.

"Rata neşcolarizării este de peste şapte ori mai mare pentru persoanele cu dizabilităţi comparativ cu populaţia generală. De asemenea, abandonul timpuriu al şcolii după şcoala primară este de două ori mai mare. Principalele grupuri neşcolarizate sunt persoanele cu dizabilităţi fizice şi senzoriale din mediul rural.

"Deci este, practic, o problemă de acces şi mai puţin o problemă de abilitate de a face faţă unui mediu şcolar obişnuit sau special. O altă chestiune, care este foarte importantă, este legată de percepţia asupra propriei capacităţi de muncă. Ce s-a observat este că nu se corelează deloc autoevaluarea cu evaluarea oficială, ceea ce ne arată faptul că instrumentele folosite în momentul de faţă în evaluarea oficială sunt insuficient de sensibile la chestiunile care influenţează ocuparea dincolo de diagnosticul medical", a declarat Suzana Dobre.

Reprezentantul uneia dintre organizaţiile care reprezintă persoanele cu dizabilităţi spune că, la această problemă, se adaugă reticenţa, în general, a patronilor în a avea astfel de angajaţi.

Cristian Ispas, preşedintele asociaţiei Motivation, face însă apel, în egală măsură, la schimbarea mentalităţilor şi de o parte şi de alta.

"Întrebându-l pe unul dintre cei care veneau la stagiile noastre de recuperare dacă-l interesează să-şi găsească un loc de muncă, mi-a răspuns foarte simplu: decât doi lei la soare, mai bine un leu la umbră.

"Nici persoanele cu dizabilităţi nu-şi doresc întotdeauna un loc demuncă. Şi cu asta, cred c-am completat imaginea situaţiei actuale, care duce la cei 12,7% persoane cu dizabilităţi angajate din totalul celor care ar putea să muncească", a spus Cristian Ispas.