Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE VIDEO: Premierul Florin Cîțu, declarații de presă

(TEXT și VIDEO) UPDATE: Guvernul a aprobat acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren.

LIVE VIDEO: Premierul Florin Cîțu, declarații de presă
Florin Cîţu. Foto. gov.ro

Articol de Răzvan Stancu, 21 Iulie 2021, 15:10

UPDATE: Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, metodele de intervenţie imediată pentru specia de urs brun. Premierul a mai precizat că este în curs de elaborare o strategie de control al populaţiei de urşi pe termen lung.

UPDATE: Florin Cîțu - Guvernul a aprobat, miercuri, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale.

LIVE VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței de Guvern.

TEXT; transcriere, RADOR.

Florin Cîţu: Bună ziua! Astăzi, în ședința de guvern a fost aprobată Hotărârea de Guvern pe care o va detalia domnul ministru Cseke Attila, prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenții pentru 17 județe afectate de inundații și alunecări de teren. Banii sunt destinați reparării drumurilor județene, comunale, podurilor, podețelor și digurilor. Este vorba de, ca să fie foarte clar, județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Tulcea, Vrancea şi mai aveam aici o informație, pe care să v-o dau, este vorba de 1.085 de obiective și 243 de UAT-uri, domnule ministru va da detaliile. Tot în ședința de guvern de azi a fost aprobată o ordonanță de urgență cu privire la aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru specia de urs brun. Domnul secretar de stat Róbert Szép este astăzi aici pentru a vă da toate detaliile. În şedinţa de guvern am transmis, în afară de aceastăordonanţă de urgență sau dincolo de acest act normativ, am transmis nevoia unei strategii prin care să controlăm populația de urși. Această ordonanță este o măsură care vine pe termen... pentru a rezolva o problemă pe termen scurt, dar este responsabilitatea Ministerului Mediului să vină cu această strategie de control a populației de uși pe termen lung și înțeleg de la domnul secretar de stat că avem deja un proiect, doresc, domnule secretar de stat, să spuneţi mai multe detalii și am putea avea această strategie implementată și cu măsuri în cel mult un an de zile. Şi tot în ședința de guvern de astăzi am aprobat acordarea de 2,7 milioane de lei pentru finanțarea Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și 200 de mii de lei pentru finanțarea Astra Film Festival. Şi, nu în ultimul rând, țineți minte, am cerut un raport Ministerului Sănătății în ceea ce privește capacitatea statului român de a îngriji marii arşi. În ședința de guvern de astăzi a fost prezentat acest raport de către Ministerul Sănătății și avem secretarul de stat de la Ministerul Sănătţii, doamna Althamer, care va prezenta raportul cu toate detaliile. Un semn bun din raport: de vor construi trei centre de mari arşi la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face prin programul... printr-un program cu Banca Mondială. Acestea au fost lucruri pe care vroiam să le menționez eu din ședința de guvern. Dacă sunt întrebări pe aceste teme sau altele, care țin de activitatea Guvernului, câte o întrebare de fiecare, pentru că avem mai multe lucruri de explicat. Vă ascultăm.

Reporter: Bună ziua. Dorian Necula de la Agenția de presă QuickNews România. Noi am făcut astăzi rost de un document în exclusivitate, potrivit căruia 19 unități şcolare au fost afectate de inundațiile din ultima perioadă. Când vor fi refăcute aceste unități școlare, ţinând cont că anul școlar va începe peste o lună și jumătate?: Guvernul va aloca bani pentru refacerea acestora în timp util până la începerea noului an școlar?

Florin Cîţu: Sigur va aloca bani. Avem și o evaluare preliminară, dar aștept evaluarea finală. Este adevărat, este vorba despre 17 unităţi şcolare, nouă în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba, e vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Aşa cum am acordat, aţi văzut, suma de 148 de milioane de lei, peste 148, 148,7 milioane pentru a repara tot ce a fost distrus în ultima perioadă din cauza inundaţiilor, vom avorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli. Vă mulţumesc mult.

Reporter: Vor fi reparate până la începutul anuli şcolar, asta este întrebarea?

Florin Cîţu: Sigur, noi vom acorda resursele imediat ce am raportul de evaluare, deci sper să fie gata până atunci.

Reporter: Cătălina Monoiu, Realitatea Plus. Domnule premier, datoria publică a ajuns la 49,7% din PIB, la 50% salariile ar trebui îngheţate, aşa spune legea. Cum veţi proceda?

Florin Cîţu: Să ajungem la 50% întâi...

Reporter: Probabil deja am ajuns. Dacă luăm în calcul estimările, am putea spune că suntem foarte aproape. La ce se pot aştepta bugetarii? Vorbim de milioane de angajaţi.

Florin Cîţu: Este vorba de estimări deocamdată. Haideţi să vedem, datoria, ca procent din PIB, are două elemente. Una este datoria publică, cealaltă este PIB-ul nominal. PIB-ul nominal a crescut mult mai rapid decât ne aşteptam. Nu ştiu dacă vom ajunge la 50%, vom vedea când vom ajunge la 50%. În acelaşi timp, este o recomandare, nu este o lege, vom vedea ce se va întâmpla atunci, dar eu vă aduc aminte că în sectorul public la începutul anului am îngheţat salariile în sectorul public înainte de avea această trecere peste 50%. Deci nu aici este problema. Vă mulţumesc.

Reporter: Bună ziua! Alex Vlădescu, Antena 3. Eu voiam să vă întreb, domnule premier, având în vedere scandalul care a apărut ieri în presă legat de acel document care s-a scurs de la cancelaria dvs, dacă v-aţi lămurit şi dacă documentul este real şi, în cazul în care este real, dacă vor fi luate ceva măsuri.

Florin Cîţu: Am spus şi ieri, o spun şi astăzi, eu nu pot să comentez decât pe baza unor documente oficiale. Din punctul meu de vedere, document oficial înseamnă înregistrat, cu semnături ş.a.m.d..

Reporter: Documentul avea antetul Guvernului şi era semnat.

Florin Cîţu: Repet ceea ce am spus mai devreme: documente oficiale, din punctul meu de vedere, înseamnă documente înregistrate, documente care au trecut printr-o anumită procedură. Acestea sunt documente oficiale. Nu pot să comentez documentele...

Reporter: Dar aţi verificat măcar dacă e real sau nu?

Florin Cîţu: Repet răspunsul meu...

-: Ar trebui organele statului să se sesizeze pentru a verifica? Pentru că vorbim de un /acces/ la guvern, nu oricine poate folosi antentul Guvernului, domnul premier.

Florin Cîţu: Vă mulţumesc.

Reporter: Bună ziua! Marga Niţu, Aleph News. Cel mai recent barometru de opinie Avangarde arată că a crescut numărul persoanelor care nu văd necesară vaccinarea cu 5% în ultima lună, ajungând la 36. Cum se închide această problemă a vaccinării, având în vedere faptul că anumite categorii de populaţie nu ascultă apelul Guvernului de a se vaccina şi în condiţiile în care ministrul sănătăţii anunţa ieri că /la/ un vârf al unui eventual val 4 vom avea în jur de 4.000 de persoane infectate pe zi./

(RS)

Podul Giurgiu - Ruse se închide temporar pentru lucrări
România 02 Noiembrie 2025, 16:22

Podul Giurgiu - Ruse se închide temporar pentru lucrări

Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi închis marți, 4 noiembrie, pentru lucrări de instalare a panourilor din beton armat,...

Podul Giurgiu - Ruse se închide temporar pentru lucrări
Elevii revin de luni în bănci, după o săptămână de vacanță
România 02 Noiembrie 2025, 12:40

Elevii revin de luni în bănci, după o săptămână de vacanță

Pe 20 decembrie începe vacanța de iarnă.

Elevii revin de luni în bănci, după o săptămână de vacanță
Peste 700 de permise de conducere, reținute într-o singură zi
România 02 Noiembrie 2025, 11:49

Peste 700 de permise de conducere, reținute într-o singură zi

Dintre acestea, 100 au fost pentru consum de alcool și nouă pentru consum de droguri.

Peste 700 de permise de conducere, reținute într-o singură zi
ANM: Primele două săptămâni din noiembrie rămân neobișnuit de calde
România 02 Noiembrie 2025, 09:15

ANM: Primele două săptămâni din noiembrie rămân neobișnuit de calde

România traversează un început de noiembrie cu temperaturi neobișnuit de ridicate, de până la 25°C, potrivit ANM.

ANM: Primele două săptămâni din noiembrie rămân neobișnuit de calde
Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Râmnicu Sărat
România 02 Noiembrie 2025, 09:08

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Râmnicu Sărat

Potrivit ISU Buzău, cel mai probabil a fost provocată din cauza unei acumulări de gaze.

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Râmnicu Sărat
Campanie de plantare în Parcul Regele Mihai I: 1.000 de arbori noi pentru București
România 02 Noiembrie 2025, 09:06

Campanie de plantare în Parcul Regele Mihai I: 1.000 de arbori noi pentru București

Copacii sunt pregătiți pentru zonele Arcul de Triumf, Piața Charles de Gaulle, Bulevardul Aviatorilor și Insula Trandafirilor.

Campanie de plantare în Parcul Regele Mihai I: 1.000 de arbori noi pentru București
Explozie provocată de butelie într-un bloc din Timișoara: un rănit grav
România 01 Noiembrie 2025, 23:18

Explozie provocată de butelie într-un bloc din Timișoara: un rănit grav

Explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaz de la o butelie, a spus purtătoarea de cuvânta a ISU Timiş.

Explozie provocată de butelie într-un bloc din Timișoara: un rănit grav
Mangalia trece la termoficare verde: subvenții mai mici, prețuri stabile
România 01 Noiembrie 2025, 17:09

Mangalia trece la termoficare verde: subvenții mai mici, prețuri stabile

Primarul spune că vor fi reduceri importante ale cheltuielilor administrative.

Mangalia trece la termoficare verde: subvenții mai mici, prețuri stabile

Radio România

Avalanșă în Italia: 5 morți, printre care un tată și fiica sa

Avalanșă în Italia: 5 morți, printre care un tată și fiica sa

Avalanșă în Italia: 5 morți, printre care un tată și fiica sa
Salvamontiștii maramureșeni, mobilizați pentru salvarea a doi tineri ucraineni blocați pe munte

Salvamontiștii maramureșeni, mobilizați pentru salvarea a doi tineri ucraineni blocați pe munte

Salvamontiștii maramureșeni, mobilizați pentru salvarea a doi tineri ucraineni blocați pe munte
BOR reacționează după interpretarea piesei „Avem o țară” de către grupul Tronos Junior la Catedrala Națională

Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, urmat de PSD, PNL și USR

Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, urmat de PSD, PNL și USR

Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, urmat de PSD, PNL și USR