Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE VIDEO: Declarație a ministrului finanțelor, Florin Cîțu

LIVE VIDEO: Declarație a ministrului finanțelor, Florin Cîțu
Foto Agerpres

Articol de Petruţ Hîrţescu, 15 Aprilie 2020, 16:26

LIVE VIDEO: Declarație a ministrului finanțelor, Florin Cîțu

Declarație a ministrului de finanțe, Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚi (15 aprilie, 16:33) - Realizator: Dăm legătura la Ministerul de Finanţe. Ministrul Florin Cîţu face declaraţii cu privire la rectificarea bugetară.
Flroin Cîțu: Bună seara! În ședința de guvern din această seară vom introduce rectificarea bugetară, prima rectificare bugetară din acest an. Este o rectificare bugetară care vine mai devreme decât eram obișnuiți, pentru că a fost nevoie de unele măsuri pentru susținerea economiei. Așa cum am promis, veți vedea că pachetul care vine pentru susținerea economiei cumulat are o valoare de aproape 3% din PIB. Vorbim aici de șomaj tehnic, garanții pentru IMM INVEST, ajutor profesii liberale, indemnizații, concedii medicale, sănătate, ajutor pentru părinți, stimulente cadru medical. Toate acestea însumate plus facilitățile fiscale pentru companii duc la un pachet de 3% din PIB, ceea ce înseamnă bineînțeles că și deficitul se va schimba. Coordonatele macro de la care pornim, economia în acest moment, Comisia naţională de statistică și prognoză estimează că pentru anul 2020 economia va avea o contracție de minus 1,9 din PIB, ceea ce înseamnă că și un deflator PIB de 4,1% din PIB, asta înseamnă o creștere generalizată a prețurilor în economie, și atunci un PIB nominal de 1,08 miliarde lei față de 1,12 miliarde lei, cât am avut la vedere la bugetul inițial. În aceste condiții, deficitul bugetului general consolidat crește de la 40,5 miliarde de lei la 72,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit estimat pentru acest an de 6,7% din PIB. Repet, acestea sunt estimări pe care le facem în acest moment. Vom vedea cum va evolua economia în perioada următoare, dar astăzi, cu datele pe care le avem, acestea sunt estimările noastre. Astfel că deficitul bugetului general consolidat se majorează în termeni cash cu suma de 31,9 miliarde de lei. Și să le luăm pe rând.
Pe partea de venituri, criza prin care trecem astăzi a însemnat un șoc puternic pentru veniturile pe care le estimăm pentru acest an, și din economia internă estimăm că vom încasa mai puțin cu 23,2 miliarde de lei. Aceasta este influența negativă asupra veniturilor.
Dar după discuțiile cu Comisia Europeană, estimăm că vom primi de la Comisia Europeană 3,8 miliarde de lei pe venituri, ceea ce înseamnă că pe sold, pe net, veniturile scad în bugetul general consolidat cu 19,4 miliarde de lei. Deci, repet: din economie ne așteptăm ca un efect negativ de 23,2 miliarde de lei, dar cu un plus de venituri de la Comisia Europeană de 3,8 miliarde lei; pe total, estimăm o scădere de 19,4 miliarde de lei în acest moment. De unde scad veniturile din economie? În primul rând, vedem o scădere a impozitului pe profit, era de așteptat, estimăm mai mici cu 2,2 miliarde de lei. Impozitul pe venit scade sau estimăm o scădere cu 1,5 miliarde de lei; din taxa pe valoarea adăugată estimăm o încasare mai mică cu 5,5 miliarde de lei, 5,6 miliarde aproape; din accize - 2,6 miliarde de lei mai mai mici și, bineînțeles, din contribuții de asigurări sociale minus 8,3 miliarde. Aici sunt cele mai importante elemente pe partea de venituri de unde scad aceste venituri din economie. Este clar că economia privată, în acest moment, este într-o perioadă de, aș spune, menținere a capacității de producție și de aceea avem și aceste rezultate. Bineînţeles că multe dintre aceste rezultate la impozit pe venit sau impozit pe profit vin din faptul că au apărut și foarte multe facilități fiscale și acestea vor fi în încasate mai târziu sau nu vor fi încasate acum. Cheltuielile bugetului general consolidat cresc cu 12,5 miliarde de lei. În primul rând, la cheltuieli de personal avem un plus de 576 de milioane de lei, şi aici este inclus acel stimulent, plata stimulentului de risc, în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 pe perioada stării de urgență. Este acel stimulent pe care l-a anunțat președintele României, este inclus în buget și se vede și la cheltuielile de personal. Cresc cheltuielile cu asistența socială cu 6,9 miliarde de lei și aici este vorba de șomaj tehnic, de asigurarea plății indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale și alte cheltuieli care se fac din acest buget. Se majorează cu cheltuielile la Fondul de Rezervă cu 3 miliarde de lei, vom include 3 miliarde în Fondul de Rezervă și aici scopul includerii acestor bani în Fondul de Rezervă este simplu. Până la următoarea rectificare, în cazul în care avem nevoie de resurse pentru şomaj tehnic suplimentar, pentru sănătate, pentru autorităţile locale, putem să luăm aceşti bani din Fondul de Rezervă, să nu mai facem o rectificare bugetară - acesta este scopul acestei sume din Fondul de Rezervă. Şi aş vrea, ca să fie clar şi să vă dau două cifre pe ministere, pentru că ştiu că sunt cifrele aşteptate, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cresc, se adaugă 8,1 miliarde de lei, şi la Ministerul Sănătăţii 3,8 miliarde de lei aproximativ - 3,79 - 6,4 miliarde de lei. Sunt cele două ministere care primesc sume la această rectificare bugetară - aici sunt cei mai mulţi bani şi scopul acestei rectificări bugetare este de a pune bani la aceste ministere pentru a trece peste criza de sănătate, dar, în acelaşi timp, de a menţine şi capacitatea de producţie în economie funcţională. Veţi primi mai multe informaţii în detaliu după această conferinţă de presă, dar acestea sunt, în linii mari, elementele principale ale rectificării bugetare, o rectificare bugetară, care vine să susţină primul pachet pe care l-a adoptat acest guvern, de susţinere a economiei. Al doilea pachet la care lucrăm pentru repornirea economiei va apărea, bineînţeles, după o perioadă /.../ stării de urgenţă, care este un pachet semnificativ, la fel de important ca cel pe ccare l-am făcut şi în această perioadă. Acum vrem să vedem efectele acestor măsuri pe care le vom vedea în următoarele zile, deja ştiu că au început să se facă plăţi pentru şomaj tehnic, vineri începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani, IMM INVEST, care este un program simplu şi la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri, este o schemă aprobată de Comisia Europeană, o schemă de ajutor de stat şi este singura în acest moment. Lucrurile vor evolua în această direcţie şi, bineînţeles, sunt în discuţii permanente cu sistemul financiar bancar, unde deja au început să fie amânate ratele bancare. Există observaţii pe care le primim de la sectorul financiar-bancar, le răspundem, suntem în discuţie zilnică doar petru a ne asigura că românii care trebuie să-şi amâne ratele să aibă o experienţă în acest moment cât mai simplă procedural.

(PH)

Comisiile parlamentare de specialitate au adoptat proiectul de buget al statului pentru acest an
România 19 Martie 2026, 19:49

Comisiile parlamentare de specialitate au adoptat proiectul de buget al statului pentru acest an

Proiectul de buget de stat a trecut cu 38 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”.

Comisiile parlamentare de specialitate au adoptat proiectul de buget al statului pentru acest an
Piaţa carburanţilor din România este stabilă, anunță Ministerul Energiei
România 19 Martie 2026, 18:57

Piaţa carburanţilor din România este stabilă, anunță Ministerul Energiei

Stocurile de urgenţă, care se folosesc dacă apar probleme majore în aprovizionare, depăşesc în acest moment necesarul,...

Piaţa carburanţilor din România este stabilă, anunță Ministerul Energiei
LIVE: Ședință comună a senatorilor și deputaților pentru adoptarea bugetului pe 2026
România 19 Martie 2026, 18:55

LIVE: Ședință comună a senatorilor și deputaților pentru adoptarea bugetului pe 2026

La Parlament se desfășoară ședința plenului celor două camere legislative în care vor fi supuse la vot bugetul de stat și cel...

LIVE: Ședință comună a senatorilor și deputaților pentru adoptarea bugetului pe 2026
Plenul Parlamentul se reunește pentru adoptarea bugetului
România 19 Martie 2026, 18:11

Plenul Parlamentul se reunește pentru adoptarea bugetului

Reuniunea este programată după ora 19.

Plenul Parlamentul se reunește pentru adoptarea bugetului
Colectă naţională de alimente pentru persoane aflate în dificultate
România 19 Martie 2026, 17:57

Colectă naţională de alimente pentru persoane aflate în dificultate

În magazinele care participă la colectă, începând de vineri dimineaţă de la ora 9 până duminică seara, sunt cutii în care se...

Colectă naţională de alimente pentru persoane aflate în dificultate
Romsilva a început regenerarea a peste 7.000 de hectare de pădure
România 19 Martie 2026, 14:46

Romsilva a început regenerarea a peste 7.000 de hectare de pădure

Printre județele cu cele mai mari suprafețe regenerate natural se află Neamț și Bacău.

Romsilva a început regenerarea a peste 7.000 de hectare de pădure
USR salută deblocarea dezbaterilor pe buget din Parlament
România 19 Martie 2026, 14:44

USR salută deblocarea dezbaterilor pe buget din Parlament

Românii au nevoie de stabilitate, responsabilitate și un guvern care să lucreze, nu să se ocupe de conflicte interne, susține...

USR salută deblocarea dezbaterilor pe buget din Parlament
Captură DIICOT de aproape 10 kilograme de canabis
România 19 Martie 2026, 14:40

Captură DIICOT de aproape 10 kilograme de canabis

Drogurile erau din Spania și au fost introduse în țară printr-o firmă de curierat.

Captură DIICOT de aproape 10 kilograme de canabis

Radio România

Într-o întâlnire cu premierul Japoniei, președintele Trump face o paralelă între Pearl Harbor și loviturile SUA asupra Iranului | VIDEO

Summit european la Bruxelles: Apel la dezescaladare și protejare a infrastructurii civile din Orientul Mijlociu

Netanyahu susține că Israelul „a acționat singur” în loviturile asupra câmpului iranian de gaze South Pars

SUA: Popularitatea președintelui Trump, în scădere

SUA: Popularitatea președintelui Trump, în scădere

SUA: Popularitatea președintelui Trump, în scădere