Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legile Boc, constituţionale

Curtea Constituţională a admis legile salarizării unice şi de reorganizare a instituţiilor publice.

Legile Boc, constituţionale
Foto: Mediafax

Articol de Mădălina Radu, 04 Noiembrie 2009, 18:28

Curtea Constituţională a României a decis că două dintre legile asumate de Guvern în faţa Parlamentului, cea a salarizării unice şi cea privind reorganizarea instituţilor publice, sunt constituţionale.

Curtea a respins astfel sesizările formulate de PNL, privind neconstituţionalitatea acestor legi. Iniţial Curtea Constituţională amânase dezbaterile asupra celor două legi pentru data de 9 decembrie, după alegerile prezidenţiale. Reglementările adoptate de către guvernul Boc au fost invocate şi în cadrul negocierilor cu FMI.

În ceea ce priveşte legea de reorganizare a unor autorităţi publice, judecătorii Curţii susţin că aceasta este constituţională în măsura în care prevederile din capitolul 4 nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.

În legătură cu legea salarizării unice, Curtea arată că este constituţională în măsura în care prevederile ei nu se referă la cazurile la care legea fundamentală admite în mod expres cumulul de funcţii.

Cele două decizii sunt definitive şi general obligatorii, urmând a fi comunicate şefului statului în vederea promulgării.

Opoziţia şi sindicatele cer consultări publice
Politică 06 Octombrie 2009, 16:22

Opoziţia şi sindicatele cer consultări publice

Reacţia vine după ce guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa parlamentului pe legea pensiilor.

Opoziţia şi sindicatele cer consultări publice
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a lansat, la Bucureşti, Studiul Economic pentru 2026
România 16 Martie 2026, 13:38

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a lansat, la Bucureşti, Studiul Economic pentru 2026

Studiul a fost prezentat, la Palatul Victoria, de secretarul general al organizaţiei, Mathias Cormann, alături de premierul...

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a lansat, la Bucureşti, Studiul Economic pentru 2026
CSM reia, luni, votul în cazul actualului procuror general, Alex Florenţa, şi al şefului DNA, Marius Voineag
România 16 Martie 2026, 13:08

CSM reia, luni, votul în cazul actualului procuror general, Alex Florenţa, şi al şefului DNA, Marius Voineag

Secţia pentru procurori a CSM reia, luni, votul în cazul actualului procuror general, Alex Florenţa, şi al şefului DNA,...

CSM reia, luni, votul în cazul actualului procuror general, Alex Florenţa, şi al şefului DNA, Marius Voineag
APIA lansează campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2026
România 16 Martie 2026, 12:16

APIA lansează campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2026

Până pe 5 iunie inclusiv, fermierii se pot prezenta la centrele Agenţiei, conform programărilor stabilite.

APIA lansează campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2026
LIVE VIDEO: Premierul Ilie Bolojan şi secretarul general al OCDE, declarații de presă
România 16 Martie 2026, 11:30

LIVE VIDEO: Premierul Ilie Bolojan şi secretarul general al OCDE, declarații de presă

Cei doi au participat la ceremonia de semnare a Acordului între OCDE şi Guvernul României.

LIVE VIDEO: Premierul Ilie Bolojan şi secretarul general al OCDE, declarații de presă
VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan
România 16 Martie 2026, 11:03

VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan

UPDATE: România trece printr-un proces de schimbare a modului în care sunt gestionate finanţele publice şi politicile...

VIDEO: Secretarul general al OCDE, primit de premierul Ilie Bolojan
Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan
România 16 Martie 2026, 10:17

Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan

Creşterea de tarife la pompă a deteminat mai multe ţări europene să impună plafoane de preţ pentru a limita creşterile rapide...

Reprezentanţii companiei OMV, primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan
6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026
România 16 Martie 2026, 10:12

6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026

Creşterea economică luată în calcul este de un procent, potrivit proiecţiei bugetare.

6,2% din PIB, ţinta de deficit asumată de Guvern pentru 2026

Radio România

ANM: Temperaturi de până la 17 grade și precipitații, în următoarele două săptămâni

BUCUREȘTI: Poliția Locală efectuează controale zilnice pentru vehiculele de mare tonaj

Ilie Bolojan: Finalizarea aderării la OCDE în acest an este obiectiv susţinut de întreaga coaliţie

Coliziune între o navă și o macara plutitoare, produsă în Portul Constanța