Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea educaţiei, la Curtea Constituţională

Curtea Constituţională a programat pentru marţi dezbaterea sesizărilor privind legea educaţiei naţionale depuse de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi de parlamentarii PSD, PC şi PNL.

Legea educaţiei, la Curtea Constituţională
Judecătorii Curţii Constituţionale.

Articol de Mădălina Radu, 02 Ianuarie 2011, 15:09

Săptămâna care va începe ar putea aduce clarificări în privinţa legii educaţiei naţionale.

Curtea Constituţională a programat pentru marţi dezbaterea sesizărilor depuse de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi de parlamentarii PSD, PC şi PNL.

Legea educaţiei naţionale este pentru a treia oară, în ultimele două luni, în dezbaterea judecătorilor de la Curtea Constituţională.

Reprezentanţii opoziţiei au contestat actul normativ, invocând atât neconstituţionalitatea textelor din Legea educaţiei, cât şi modul de adoptare a legii.

De asemenea, şi preşedintele Senatului a contestat legea educaţiei, motivând că procedura angajării răspunderii Guvernului, prin care a fost adoptat actul normativ, încalcă Constituţia.

Anterior, Legea educaţiei a ajuns în dezbaterea Curţii, motivul invocat fiind că ar fi generat două conflicte între puterea executivă şi cea legislativă.

Primul conflict a fost reclamat de preşedintele Senatului, iar Curtea a decis că angajarea răspunderii este neconstituţională, deoarece proiectul legii educaţiei se afla în dezbatere parlamentară la Senat, în calitate de Cameră decizională.

Tot atunci, judecătorii Curţii susţineau că nu pot, însă, obliga Executivul să renunţe la angajarea răspunderii.

Al doilea conflict a fost sesizat la Curte de premierul Emil Boc. La acest caz, judecătorii au constatat că acel conflict a fost generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură din cazul Legii educaţiei, pentru că, odată declanşată, această procedură nu poate fi oprită.

Procedura la legea educaţiei "trebuie să continue"
România 14 Decembrie 2010, 11:36

Procedura la legea educaţiei "trebuie să continue"

Primul ministru Emil Boc a declarat în cadrul plenului reunit al parlamentului că este timpul să se continue procedura la...

Procedura la legea educaţiei "trebuie să continue"
Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
România 22 Martie 2026, 16:16

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți

Principalul beneficiu: scăderea cheltuielilor.

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
România 22 Martie 2026, 10:17

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina

Numai în această săptămână au fost adunate aproximativ trei tone de gunoaie prin acțiuni susținute de asociații de mediu,...

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
România 21 Martie 2026, 02:23

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru

Alexandru Rogobete: în orice sistem de sănătate funcţional paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
România 21 Martie 2026, 00:18

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Oamenii reclamă planul de restructurare, care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Radio România

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice