Ascultă Radio România Actualitaţi Live

La munte trebuie echipament adecvat, spune președintele Salvamont

"Apel matinal" - Invitat: Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.

La munte trebuie echipament adecvat, spune președintele Salvamont
Foto: Arhivă / facebook.com/SalvamontBrasov/photos_by.

Articol de Daniela Petrican, 26 Ianuarie 2026, 09:11

Peste 120 de persoane au fost salvate de pe munte într-o singură zi, potrivit datelor comunicate ieri de Salvamont România. Dintre acestea, 43 au avut nevoie de transport la spital, iar pentru trei victime a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD. Cele mai multe apeluri de urgență au venit din județele Caraș-Severin, Brașov și Maramureș. Invitatul 'Apelului matinal' este astăzi profesorul Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani, Salvamont România. Bună dimineața!
Bună dimineața și mulțumesc pentru invitație!
Haideți să aflăm care este situația acum.
Într-adevăr, ultimele două zile au fost zile pline pentru salvamontiști. Dacă în decursul săptămânii trecute am avut cam 30-40 de cazuri pe zi, sâmbătă și duminică am înregistrat peste 100 de cazuri în fiecare zi, pe undeva proporțional cu numărul de turiști care au fost pe munte, pentru că vremea a fost foarte bună. Turiștii s-au îndreptat către munte, au profitat că majoritatea pârtiilor de schi și de săniuș din țară funcționează și au încercat să profite cât mai mult de această iarnă care a fost destul de întârziată. Din păcate, temperaturile care s-au înregistrat în ultima perioadă, aceste creșteri bruște de temperatură, au făcut ca starea pârtiilor să nu fie cea mai bună, ele să alterneze cu porțiuni cu zăpadă moale sau cu zăpadă mai tare sau chiar înghețată și cei care nu au avut capacitatea să-și adapteze bine viteza și stilul de a schia la aceste tipuri de pârtii, inevitabil au avut și accidente, iar unele dintre ele s-au soldat și cu afecțiuni medicale. Sunt peste 100 de persoane transportate cu ambulanțele la spital în cele două zile, dar acestora li se mai adaugă probabil încă 50-60 de persoane cărora le-am permis să meargă la spital cu mașinile aparținătorilor, întrucât aveau afecțiuni la membrele superioare și care le permiteau să meargă la spital și cu astfel de mijloace de transport.
Dar spuneți-ne dacă a existat vreo intervenție sau vreo situație deosebită în ultimele ore.
Au fost, pentru că sunt oameni care merg și în afara zonelor schiabile. Am avut situații deosebite și pe pârtiile de schi, pentru că vorbim și aici de suspecți de fracturi de coloană, de bazin, afecțiuni care se vindecă foarte greu sau care pot rămâne cu urmări pe toată viața. Dar am avut și persoane care s-au îndreptat către zona alpină înaltă, unele dintre ele nu și-au calculat foarte bine timpii de parcurgere a traseului pe care și l-au propus și au rămas blocați în trasee la lăsarea întunericului. E vorba de cazul din Prahova pe care l-am soluționat cu elicopterul, lansând doi salvamontiști în zona respectivă. Aceștia i-au recuperat pe cei trei și i-au legat de elicopter ca să putem să-i recuperăm de acolo. Apoi, ieri am avut la Sinaia iarăși trei persoane care au ieșit din pârtie și au intrat pe o vale foarte abruptă și au intrat iarăși într-o porțiune de unde au rămas blocați într-o săritoare, iarăși, o operațiune destul de greu de gestionat de către salvamontiști, pentru că zapada era de aproape 2 metri. Deci sunt situații deosebite, care ar putea fi evitate, dacă oamenii ar fi un pic mai atenti și mai responsabili. S-a ținut cont și de avertismentul de pericol de avalașe pe care l-am lansat, n-am avut probleme deosebite, oamenii au reușit să evite locurile periculoase, pentru că și ieri, în munte am constatat vreo patru-cinci avalașe curse, dar noi sperăm ca, pe măsură ce înaintăm în sezon și lansăm mult mai multe apeluri de avertisment, oamenii să devină mult mai responsabili și numărul de accidente să scadă cât mai mult.
Există în acest moment trasee montane din țară care ar trebui, cel puțin temporar, evitate?
Da, există foarte multe trasee pe care ar trebui să le evităm în această perioadă sau să le facem o evaluare foarte bună a riscului, pentru că situația traseului se poate schimba. Dacă se schimbă, de exemplu, 2-3 grade de temperatură sau își schimbă vântul direcția, avem niște acumulări mari de zăpadă din ultima perioadă, acumulări sub formă de streașină, ca să înțeleagă toată lumea, acele cornișe care încă atârnă pe crestele munților, și oricând o schimbare de temperatură sau vântul și greutatea acestora le pot face să se rupă, iar în căderea lor să antreneze un strat mult mai mare de zăpadă și să formeze aceste avalanșe care se pot duce pe sute de metri sau chiar câțiva kilometri și pot prinde în curgerea lor și turiștii care traversează pe acolo. Deci, acolo unde avem avertizări de avalanșe, oamenii trebuie să înțeleagă că fie renunță la tura pe care și-au propus-o, fie încearcă să-și facă o evaluare cât mai corectă a traseului pe care și-l aleg, astfel încât să se expună cât mai puțin curgerii unei eventuale avalanșe.
Dar care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac turiștii pe munte, mai ales iarna?
În primul rând nu pot să-și evalueze direct situațiile la care se vor expune, pentru că merg pe munte, consideră, de exemplu, că pot să facă deplasarea cu rachete de zăpadă sau doar cu colțari sau doar cu schiuri de tură și s-ar putea să găsească porțiuni diverse de traseu, în care să abordeze mijloace diferite de deplasare, să nu le aibă la întemână și acest lucru să le îngreuneze tura și, dacă își planificaseră o tură de o zi lumină, fiind întârziaţi de astfel de elemente, se pot trezi oricând că intră în noapte, poate nu întotdeauna, un echipament de bivuac, echipament de rezistat peste noapte și de aici apare și apelul de urgenţă și solicitarea ca salvamotiștii să-i recupereze din munte.
Da, tocmai de aceea, de fiecare dată, noi spunem că trebuie să aibă echipament adecvat, să verifice prognoza meteo, dar și starea traseelor înainte de plecare. Cât de important este telefonul mobil în intervențiile Salvamont și ce ar trebui să știe oamenii despre apelurile la 112 în zona montană?
Eu zic că este un element definitor, poate face diferența dintre viață și moarte, este un accesoriu care acum este la îndemâna oricui, mai mult de atât putem lansa apeluri de urgență, cu el putem obține informații, putem intra în legătură directă cu echipele de salvare, care ne pot da sfaturi în direct, cei care-și instalează pe el aplicația Salvamont, avem posibilitatea la cererea lor să-i urmărim din dispeceratele noastre și să-i dirijăm către locurile mai puțin periculoase sau locurile de retragere din munte, neapărat baterie de rezervă, pentru că acum, iarna, la temperaturi scăzute, bateria se poate descărca mult mai repede, deci este un element definitor și credem noi că acum este la îndemâna oricui, toată lumea a învățat să le folosească și, repet, ne oferă informații despre starea vremii, despre alerte, despre absolut tot ce putem cere noi ca și informație despre zona montană. În privința semnalului de 112 îmbucurător este faptul că există această înțelegere între toți operatorii și, chiar dacă nu ai semnal pe rețeaua ta, orice altă rețea care are semnal în zona respectivă, atunci când lasezi un apel de 112, te preia și te introduce în sistem și atunci apelul de urgenţă ajunge la noi. Deci trebuie să încercăm să apelăm 112 chiar dacă vedem că telefonul nostru nu are semnal, dar e bine ca din când în când să ne privim telefonul, e bine să-i setăm acea facilitate care ne arată când nu mai avem sau care ne emite un semnal să vedem când nu mai avem semnal de telefonie și apoi, când revine semnalul, pentru că este bine ca să știm că în anumite momente poate ne întoarcem câțiva zeci de metri, găsim semnal și putem lansa apelul de urgență.
Dincolo de intervențiile zilnice, domnule Cornoiu, cu ce dificultăți se confruntă salvamontiștii?
Este o situație mult mai veche, generată de politica guvernamentală din ultimii 3-4 ani, n-am mai putut să angajăm oameni, avem oameni care au ieșit din sistem, fie că au ajuns la vârsta pensionare, care este normală, de 65 de ani, un lucru anormal pentru o astfel de activitate, și ne-am trezit că acum, după toată această politică guvernamentală, am ajuns la un efectiv de 18% la nivel național grad de acoperire a resursei de intervenție. Este foarte puțin, încercăm să gestionăm cât mai bine această resursă umană pe care o avem la dispoziție, din fericire pentru noi avem cele mai bune echipamente de salvare, de intervenție, de transport, dar suntem puțini și nu putem să folosim această resursă umană la nesfârșit. Noi sperăm ca după fiecare zi în care mergem și asigurăm asistența pe pârtiile de schi sau mergem la o acțiune de salvare să nu ni se accidenteze oamenii, să nu ni se îmbolnăvească, pentru că orice om pe care îl avem lipsă în echipă va deregla total sistemul nostru de asigurare a asistenței de specialitate.
Întorcându-ne la turiști, pentru că în ultima vreme și poate, nu știu, cred că n-a existat iarnă în care să nu avem un exemplu de "așa nu", care este cea mai nepotrivită ținută de iarnă la munte pe care ați văzut-o?
Ce se întâmplă? Sunt oameni care nu pot fi condamnați. Ei vin într-o stațiune de schi, într-o stațiune de iarnă, vin în parcarea din fața hotelului, se dau jos în hainele de stradă, ei poate vin doar să stea la hotel, dar din parcare până la hotel, pe acel mic strat de zăpadă, dacă nu au avut o încălțăminte corespunzătoare, pot să alunece și să suferă un accident. Acestea sunt întâmplări care care n-ar trebui să se întâmple, ar trebui evitate, dar sunt oameni care depășesc aceste limite și consideră că, totuși, cu o încălțăminte de oraș sau chiar cu cizme cu tocuri pot să meargă absolut oriunde, și pe pârtii, și pe lângă pârtii, și pe aleile din stațiunea, și de aici apar aceste probleme. Pentru turiștii care ies pe munte neechipați, vreau să vă spunem că noi dăm exemple, arătăm la toată lumea, uitați că așa nu se face, dar să știți că, dacă din 10 oameni unul are un accident, pentru că n-a avut o încălțăminte corespunzătoare, poate ceilalți își dau seama că data viitoare ar trebui să aibă o altă încălțăminte și o schimbă și atunci aceștia sunt oameni câștigați pentru munte. Deci, noi încurajăm oamenii să vină la munte, să vină exact, să vadă cum se îmbracă ceilalți, să fie ponderați în activitățile pe care le fac atâta timp cât știu că sunt la început și nu au o experiență în alegerea echipamentului sau în practicarea activităților sportive, dar repet, încurajăm oamenii să vină la munte, să tragă cele mai bune învățăminte și data viitoare să vină mai pregătiți.
Da, probabil, din păcate, pozele pentru rețelele sociale sunt mai importante pentru unii. Dacă ar fi să interziceți un singur lucru turiștilor iarna, care ar fi acela?
Să nu consume alcool. Ăsta ar fi primul lucru, pentru că în clipa în care ai consumat alcool, deja nu mai ai gândirea limpede și de aici pornește totul. Nu mai respecți nicio regulă, nici de echipament, nici de deplasare pe munte, nici de comportament. Cred că ăsta ar fi primul lucru și alături de băutură, cred că aș pune și substanțele interzise.
Mulțumim mult de tot pentru această discuție, pentru toate precizările. Alături de noi, la 'Apel matinal', a fost profesorul Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani Salvamont România.

Etichete : sabin cornoiu
Au fost reținuți furnizorii de la care își luau droguri cei 3 minori din județul Timiș acuzați de crima
România 26 Ianuarie 2026, 08:00

Au fost reținuți furnizorii de la care își luau droguri cei 3 minori din județul Timiș acuzați de crima

Doi tineri de 17 și 24 de ani au fost reținuți pentru trafic de droguri în formă continuată după precheziții...

Au fost reținuți furnizorii de la care își luau droguri cei 3 minori din județul Timiș acuzați de crima
Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
România 26 Ianuarie 2026, 07:51

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
Premierul Ilie Bolojan are programată o vizită oficială la Berlin
România 26 Ianuarie 2026, 07:51

Premierul Ilie Bolojan are programată o vizită oficială la Berlin

Vizita are loc la invitația cancelarului federal Friedrich Merz.

Premierul Ilie Bolojan are programată o vizită oficială la Berlin
O echipă de intervenție Salvamont a fost lovită de un schior pe o pârtie din Predeal
România 26 Ianuarie 2026, 07:49

O echipă de intervenție Salvamont a fost lovită de un schior pe o pârtie din Predeal

Incidentul a avut loc în timp ce salvatorii acordau primul ajutor unei persoane rănite.

O echipă de intervenție Salvamont a fost lovită de un schior pe o pârtie din Predeal
Centru de medicină digitală la Universitatea de medicină din Cluj-Napoca
România 25 Ianuarie 2026, 14:39

Centru de medicină digitală la Universitatea de medicină din Cluj-Napoca

Aproximativ 2.000 de studenți vor putea folosi concomitent cele două corpuri de clădire.

Centru de medicină digitală la Universitatea de medicină din Cluj-Napoca
Guvernul intenţionează să-şi angajeze răspunderea pentru reforma administraţiei publice, înainte de 1 februarie
România 25 Ianuarie 2026, 13:36

Guvernul intenţionează să-şi angajeze răspunderea pentru reforma administraţiei publice, înainte de 1 februarie

Premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un nou test pentru Executiv, în condițiile în care este posibilă depunerea...

Guvernul intenţionează să-şi angajeze răspunderea pentru reforma administraţiei publice, înainte de 1 februarie
Peste 120 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
România 25 Ianuarie 2026, 13:33

Peste 120 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Pentru trei victime s-a solicitat şi elicopterul SMURD.

Peste 120 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Cetăţean olandez arestat preventiv, după ce a fost prins cu 12 kg de substanțe psihoactive
România 25 Ianuarie 2026, 13:29

Cetăţean olandez arestat preventiv, după ce a fost prins cu 12 kg de substanțe psihoactive

Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost introduse în țară printr-o firmă internațională de transport și erau destinate...

Cetăţean olandez arestat preventiv, după ce a fost prins cu 12 kg de substanțe psihoactive

Radio România

Cel puțin trei persoane au murit în weekend în stațiuni de schi în Elveția și Austria

Cel puțin trei persoane au murit în weekend în stațiuni de schi în Elveția și Austria

Cel puțin trei persoane au murit în weekend în stațiuni de schi în Elveția și Austria
Grecia: Explozie la o fabrică de biscuiți. Cel puțin trei persoane au murit

Grecia: Explozie la o fabrică de biscuiți. Cel puțin trei persoane au murit

Grecia: Explozie la o fabrică de biscuiți. Cel puțin trei persoane au murit
Peste 100 de cazuri pe zi pentru salvamontiști, în weekend. Preşedintele Salvamont România: „Sunt situații care ar putea fi evitate dacă oamenii ar fi un pic mai atenți”

Peste 100 de cazuri pe zi pentru salvamontiști, în weekend. Preşedintele Salvamont România: „Sunt situații care ar putea fi evitate dacă oamenii ar fi un pic mai atenți”

Peste 100 de cazuri pe zi pentru salvamontiști, în weekend. Preşedintele Salvamont România: „Sunt situații care ar putea fi evitate dacă oamenii ar fi un pic mai atenți”
Un minor a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din Oradea

Un minor a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din Oradea

Un minor a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din Oradea