Istoricul protestelor post decembriste
Punctul culminant al protestelor a fost atins în 1999, anul în care a avut loc şi o mineriadă.
19 Mai 2010, 10:38
România post decembristă are în istoria sa un lung şir de proteste.
Punctul culminant a fost atins în 1999, anul în care a avut loc şi o mineriadă.
Protestele sindicale au început încă din timpul guvernării Văcăroiu , între 1992 şi 1996.
În contextul în care România era paralizată economic, sindicaliştii au început să facă presiuni asupra Guvernului, cu un apogeu înregistrat în perioada 1993-1994.
Pe atunci, în prim plan erau Matei Brătianu, preşedinte al Blocului Naţional Sindical şi Miron Mitrea, reprezentantul Frăţia.
Pe 3 mai 1993 au intrat în grevă muncitorii din industria uşoară, cadrele medicale, marinarii, sau şoferii.
Un an mai târziu, minerii din Valea Jiului au deschis sezonul grevelor, refuzând să intre în subteran.
Exemplul lor a fost urmat, la scurt timp, de aproape 100.000 de munictori din mai toate sectoarele: de la metalurgie şi siderurgie, până la cei din construcţia de maşini.
În toată ţara, cei din conducerea uzinelor se baricadau în birouri.
În 1995, studenţii au fost în prim plan.
Nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a introduce taxe în învăţământul superior, dar şi de arestarea unui coleg care desenase pe asfaltul din faţa Palatului Victoria, peste 100.000 de studenţi din toată ţara au ieşit în stradă.
Sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000 au adus un nou val de proteste, pe fondul restructurărilor din industrie, implicit a creşterii şomajului.
În 1999, statisticile relevă că au fost în jur de 80 de manifestaţii în stradă, la care au participat, în total, aproape 250.000 de persoane.
În inauarie 1999, începea o nouă mineriadă, la care au participat peste 10.000 de mineri.
Acţiunea a fost stinsă printr-un acord ce avea să rămână în istorie ca Pacea de la Cozia.
La sfârşitul lunii mai 1999, toate confederaţiile sindicale au organizat o grevă generală, dar rezultatele au fost mult sub aşteptări: în jur de 10% dintre membrii celor patru confederaţii sindicale au participat la greva generală, adică un sfert din numărul anunţat de organizatori.
