Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Inspecţia Judiciară, verificări la Curtea de Apel Ploiești

Măsura dispusă are în vedere faptul că, în aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de Curțile de Apel din țară, soluțiile pronunțate au fost de respingere a acțiunii.

Inspecţia Judiciară, verificări la Curtea de Apel Ploiești
Foto: pixabay.com

Articol de Radiojurnal, 25 Aprilie 2025, 07:41

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, după decizia sa de ieri prin care a anulat hotărârea Curţii Constituţionale din decembrie privind reluarea întregului proces electoral prezidenţial.

Inspecţia Judiciară urmează să verifice dacă judecătorul a săvârşit o abatere disciplinară, având în vedere că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară, deciziile pronunţate au fost de respingere a acţiunii.

Ministrul Justiţiei: Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti este nemaiîntâlnită

Şi ministrul Justiţiei consideră că hotărârea de joi a Curţii de Apel Ploieşti este nemaiîntâlnită, deoarece deciziile Curţii Constituţionale nu sunt acte administrative, astfel că nu pot fi atacate în contencios administrativ.

În privinţa acestui dosar, Radu Marinescu a explicat, la Radio România Actualităţi, că actualul proces electoral pentru alegerile din 4 mai nu poate fi afectat.

Radu Marinescu: Hotărârea Curții Constituționale a României a produs efecte la momentul la care ea a fost pronunțată, au fost anulate alegerile și s-a dispus ca Guvernul să acționeze conform legii pentru stabilirea calendarului și organizarea de noi alegeri, ceea ce Guvernul deja a făcut. Cu alte cuvinte, la momentul pronunțării acestei hotărâri a Curții de Apel Ploiești, nu mai există efecte ale hotărârii Curții Constituționale care să fie suspendate. Mai simplu spus, alegerile se desfășoară în continuare.

Biroul Electoral Central a transmis că activitatea tuturor birourilor electorale continuă.

Potrivit BEC, actuala procedură electorală în vederea alegerii preşedintelui României este reglementată atât de acte normative, printre care Ordonaţa de Urgenţă nr. 1 din 2025, cât şi de alte acte administrative.

Decizia judecătorului de la Ploieşti nu este definitivă şi ea a fost contestată deja de Parchet.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, interviu pentru RRA

Posibilă poluare cu produse petroliere cauzată de scufundarea unui împingător la Giurgiu
România 04 Februarie 2026, 20:11

Posibilă poluare cu produse petroliere cauzată de scufundarea unui împingător la Giurgiu

Situația este monitorizată permanent, iar reprezentanții "Apelor Române" sunt pregătiți să intervină pentru limitarea și...

Posibilă poluare cu produse petroliere cauzată de scufundarea unui împingător la Giurgiu
Circulație cu restricții pe Transfăgărășan în zona localității Arefu
România 04 Februarie 2026, 17:31

Circulație cu restricții pe Transfăgărășan în zona localității Arefu

Restricțiile de circulație vor dura până pe 20 martie și se datorează unor lucrări de retehnologizare programate de...

Circulație cu restricții pe Transfăgărășan în zona localității Arefu
Clădiri importante și monunente vor fi iluminate în portocaliu pentru a marca Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului
România 04 Februarie 2026, 17:15

Clădiri importante și monunente vor fi iluminate în portocaliu pentru a marca Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului

Aproape 70 de clădiri-simbol și monumente din București și din multe alte localități din țară vor fi iluminate în...

Clădiri importante și monunente vor fi iluminate în portocaliu pentru a marca Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului
România "nu este subiect al raportului preliminar din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA"
România 04 Februarie 2026, 16:19

România "nu este subiect al raportului preliminar din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA"

Președintele Nicușor Dan susține că referirile din document la adresa României sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult...

România "nu este subiect al raportului preliminar din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA"
Percheziții DIICOT la domiciliul unui suspect de sabotaje la nave ale marinei germane
România 04 Februarie 2026, 16:17

Percheziții DIICOT la domiciliul unui suspect de sabotaje la nave ale marinei germane

Procurorii din Hamburg au anunțat ieri arestarea a doi bărbați sub suspiciune de tentativă de sabotaj pe o navă a marinei...

Percheziții DIICOT la domiciliul unui suspect de sabotaje la nave ale marinei germane
Ministrul Energiei este chemat în Parlament la dezbaterea "Ora guvernului"
România 04 Februarie 2026, 15:22

Ministrul Energiei este chemat în Parlament la dezbaterea "Ora guvernului"

Solicitarea vine din partea reprezentanților USR care l-au invitat la dezbatere pe Bogdan Ivan, ministrul Energiei, la...

Ministrul Energiei este chemat în Parlament la dezbaterea "Ora guvernului"
La București, 3 tineri sunt reţinuţi pentru că ar fi tâlhărit un livrator de mâncare
România 04 Februarie 2026, 15:13

La București, 3 tineri sunt reţinuţi pentru că ar fi tâlhărit un livrator de mâncare

Cei trei sunt suspectați că au tâlhărit, prin ameninţare cu cuţitul, un livrator de mâncare nigerian care venise cu o comandă...

La București, 3 tineri sunt reţinuţi pentru că ar fi tâlhărit un livrator de mâncare
Cod roșu de ploi și vânt puternic în provinciile Sevilla și Cadiz din Spania
România 04 Februarie 2026, 15:08

Cod roșu de ploi și vânt puternic în provinciile Sevilla și Cadiz din Spania

Ministerul de Externe informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească...

Cod roșu de ploi și vânt puternic în provinciile Sevilla și Cadiz din Spania

Radio România

Hituri legendare ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate simfonic la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Anchetă la SCJU Arad după ce un pacient internat a trebuit să-și cumpere singur perna

PRAHOVA: Sprijin pentru peste 70 de tineri din sistemul de protecție în vederea tranziţiei către o viaţă independentă. Asigurarea locuinței, inclusă

Proiectul referitor la majorarea cotei de contribuţie la Pilonul 2 de pensii a fost adoptat tacit de Senat