În Harghita, mai frig ca în Siberia

În Harghita, mai frig ca în Siberia. Nu e nicio exagerare sau vreo metaforă. Joi dimineaţă, la ora 5, mercurul a indicat -18,8 grade Celsius la Miercurea Ciuc.

În staţiile meteo siberiene, termometrele au arătat temperaturi minime cu 4 grade ridicate decât în depresiunea Ciucului. De pildă, la Omsk, minima zilei a fost de -15 grade C, iar la Krasnoiarrsk şi Irkuţk, -13.

E adevărat, nu putem compara gerurile harghitene cu cele din cel mai rece oraş de pe planetă, Oymyakon, unde recordul de temperatură a fost de -71,2 grade.

Ce este cert, în Miercurea Ciuc, din septembrie până în martie se înregistrează majoritatea celor mai scăzute temperaturi din ţară:

Minimele absolute observate la staţia meteo Miercurea Ciuc
luna septembrie	-10 grade Celsius în 1977
luna octombrie	-13,5 grade Celsius în 1988
luna noiembrie	-27,5 grade Celsius în 1993
luna decembrie	-33 grade Celsius în 1998
luna ianuarie	-38,4 grade Celsius în 1985
luna februarie	-35,2 grade Celsius în 1987
luna martie	-29 grade Celsius în 1986

Întrebarea e cum rezistă harghitenii la astfel de temperaturi mai scăzute chiar şi decât cele din congelatoare. Este cu atât mai uimitor cu cât, în ultimii 15 de ani, doar o singură perosană a decedat din cauza hipotermiei.

Ca majoritatea locuitorilor din România, în mediu urban, cei mai mulţi stau în blocuri vechi iar, în mediul rural, la case. Nici apartamentele, nici locuinţele individuale nu sunt construite după vreo tehnică mai specială, care să protejeze de frig.

În oraşe, spaţiile sunt încălzite cu agent termic furnizat de centralele pe gaz sau mixte, care folosesc peleţi din deşeuri de lemn. La ţară, oamenii folosesc, de când lumea, mai ales sobele cu lemne.

Nimeni nu se plânge de frig şi, mai ales nu spune că este frig decât atunci când temperatura scade sub – 30 de grade Celsius. Poate pentru că atunci, copacii plesnesc de la ger şi scot nişte sunete care seamănă cu strigătele unor copii.

De altfel, recuzita de iarnă a fiecărui om care trăieşte în “mica Siberie românească” nu presupune şapte rânduri de cojoace. Ba mai mult, cei mai mulţi umblă cu hainele descheiate chiar şi sub -20 de grade, fără mănuşi, dar cu fulare care să atenueze senzaţia că ţi se blochează respiraţia şi încălţări călduroase.

În plus, nu se baricadează în case ci îşi fac treburile obişnuite, fiecare la locul său de muncă sau la şcoală. Chiar şi la astfel de temperaturi, la prânz, piaţa centrală şi parcurile sunt pline de părinţi care-şi scot bebeluşii la aer curat sau copiii la joacă.

Ei spun că s-au obişnuit. Percepţia senzaţiei de frig este mai puţin accentuată pentru că în depresiunile din S-E Transilvaniei viscolele se manifestă doar în zonele foarte înalte iar vântul este un fenomen foarte rar. În Miercurea Ciuc se vorbeşte, mai ales, de gerul uscat şi nemişcat.

Singurul lucru de care se plâng localnicii este dificultatea de a-şi porni maşinile dar mulţi au învăţat să-şi ducă bateriile vehiculelor la căldură, dacă vor să le pornească de la “prima cheie”. E adevărat, în această zonă sunt şi cele mai ridicate facturi din cauza cheltuielilor pentru încălzire care se adaugă celor de întreţinere.

La un apartament cu trei camere factura depăşeşte, în lunile ianurie, februarie, şi martie 700 de lei iar furnizarea agentului termic pentru încălzire începe, de regulă, în a doua sau treia decadă a lunii septembrie şi se încheie în cea de-a doua decadă a lunii mai.

Şi, un alt paradox, chiar dacă e mai frig decât în Siberia, numărul celor suferinzi de răceli şi boli de respiraţie nu este mai mare decât în localităţile de la malul mării.