Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grevele continuă

Sindicatele şi pensionarii nu renunţă la proteste deşi numărul celor care mai sunt în grevă s-a diminuat.

Grevele continuă

Articol de Diana Domenico, 01 Iunie 2010, 18:53

Nemulţumirile bugetarilor şi ale pensionarilor s-au auzit şi marţi în stradă deşi numărul celor care mai sunt în grevă s-a diminuat.

În Educaţie, potrivit liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, doar 30% din personalul din Educaţie mai participă la grevă.

Preşedintele FSLI, Aurel Cornea a menţionat, că toţi membri de sindicat vor fi consultaţi, pentru a se decide ce forme de protest vor urma în zilele următoare.

El a menţionat, în acest sens, mitingurile, pichetările, netrecerea notelor în catalog şi neîncheierea situaţiilor şcolare pe data de 15 iunie.

În sănătate, personalul medical afiliat la Federaţiile "Sanitas" şi "Ambulanţa" vor picheta zilnic timp de două ore sediile prefecturilor.

În administraţie, numărul greviştilor a scăzut cu circa 5.000, potrivit liderului Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu.

Liderului Blocului Naţional Sindica, Dumitru Costin spunea, că dacă în unele oraşe numărul participanţilor a fost mai mic decât s-a estimat iniţial, în Alba Iulia sau Bacău s-au alăturat protestului mai mulţi angajaţi care-şi cer drepturile.

Filiala Bistriţa-Năsăud a renunţat la miting, nereuşind să strângă suficienţi participanţi, dar la Iaşi s-a organizat un pichet spontan.

Dumitru Costin a mai spus că în funcţie de ce se va vota în Parlamentul României, partea sindicală va hotărâ ce vor face mai departe.

Pichete la palatele Cotroceni şi Victoria
România 14 Mai 2010, 11:58

Pichete la palatele Cotroceni şi Victoria

Pichete de sindicalişti protestează la guvern şi la Palatul Cotroceni, iar sindicaliştii cer preşedintului Traian Băsescu să...

Pichete la palatele Cotroceni şi Victoria
Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
România 16 Martie 2026, 22:44

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală

Se are în vedere reducerea duratei proceselor în cazurile de trafic de persoane şi de minori, în special.

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
România 16 Martie 2026, 22:40

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României

Radu Miruță afirmă că purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe s-ar fi referit la represalii de natură...

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
România 16 Martie 2026, 22:30

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget

Au fost prezentate amendamente, însă au fost puține cazuri în care astfel de inițiative au obținut susținerea necesară.

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
România 16 Martie 2026, 21:40

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile

Restricția se va aplica pentru a permite relocarea echipamentelor tehnice din terminalul provizoriu în noul terminal de...

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
România 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Bugetul SRR a fost avizat în forma primită de la Guvern.

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
România 16 Martie 2026, 21:06

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoș, spunea că decizia de a nu propune amendamente vine ca urmare a lecțiilor din anii...

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism
România 16 Martie 2026, 19:26

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Cei 6 membri ai familiei au fost internați în spital cu botulism după ce au mâncat șuncă de porc produsă în propria gospodărie.

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Radio România

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

Bilanţul ediţiei Fidelis din martie: Subscrieri în valoare de peste 1,17 miliarde lei

GERMANIA: Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri, din cauza unei greve

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România