Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Florin Barbu, ministrul agriculturii: Dacă investițiile în industria creşterii porcilor vor continua patru-cinci ani, România va putea avea un grad de autosuficiență de 100%.

Apel matinal" - Invitat Florin Barbu, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale

Florin Barbu, ministrul agriculturii: Dacă investițiile în industria creşterii porcilor vor continua patru-cinci ani, România va putea avea un grad de autosuficiență de 100%.
Florin Barbu. Foto: facebook.com/florinbarbupsd

Articol de RADOR, 05 Decembrie 2023, 09:19

Ușor, ușor vine și Moș Nicolae, va sosi și Moș Crăciun, dar nu uităm de sărbătoarea Ignatului din 20 decembrie. Românii pot comercializa porcii crescuți în gospodărie atât în perioada Crăciunului, cât și pe tot parcursul anului, după cum ne-a anunțat Ministerul Agriculturii, care spune că fiecare crescător are nevoie doar de un aviz gratuit de la medicul veterinar, din care să reiasă că animalul nu este bolnav. Altfel spus, este sănătos tun. Datele producătorilor arată și că cei aproximativ trei milioane de porci din producția internă din acest an reprezintă aproximativ 20% din cererea pieței autohtone. Cum poate fi susținută producția internă și, evident, păstrate tradițiile românești de sărbători - aflăm imediat de la invitatul "Apelului matinal" de astăzi, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu. Bună dimineața!
Florin Barbu: Bună dimineața! Mulțumesc pentru invitație și pe această cale salut şi eu ascultătorii dvs. și fermierii români.
Realizator: Mulțumim că ați acceptat invitația. Înainte de toate, ca să ne liniștim cu toții, am aflat că românii pot comercializa porcii crescuți. A mai fost cumva adaptată legea situației curente?
Florin Barbu: Sigur. Ordinul care a fost dat de către ANSVSA 130 a fost modificat. În momentul de față, lumea poate să sacrifice porcii de Crăciun, poate să facă piftie, cârnați, practic să... așa cum spuneați și dvs. sărbătorile de Ignat să fie exact cum le știm de ani de zile.
Realizator: Lucrurile, putem spune, sunt deja tranșate. Kilogramul de șorici se vinde cu un preț măricel, 200 de lei. Spuneam mai devreme că producția internă este de aproximativ 20% din cererea pieței. Cum ne mai mișcăm sau cum încercăm să rezolvăm această situație, pentru că încă importăm multă, multă carne de porc?
Florin Barbu: Așa este. România are nevoie de 9 milioane de porci pentru a asigura gradul de autosuficiență. În momentul de față, în zona industrială sunt aproape 2,8 milioane de porci, se cresc, plus 3 milioane în gospodăria populației, dar Ministerul Agriculturii și Guvernul României a luat decizia și în momentul de față suntem în construcția a 56.000 de locuri de reproducție. Asta înseamnă că în următorii doi ani, după finalizarea investițiilor, România va mai produce 1,8 milioane de purcei, bineînțeles, la preț foarte bun, pentru că un purcel pe care crescătorii de sectorul suin îl cumpără din export este undeva la 120 lei; prin fermele din România, care se vor face în momentul de față, undeva la 60 euro. Practic, costurile sunt mult mai mici și, mai mult de atât, gândiți-vă ce înseamnă să imporți cinci milioane de purcei și, practic, diferența de 70 euro, adică 350 de milioane, să plece în afara granițelor și să nu rămână fermierilor și producătorilor români pentru a se capitaliza și a-și dezvolta afacerile. În momentul de față și în anul următor, Guvernul României are o atenție sporită pe acest sector și cred că vom lansa în continuare încă 100.000 de locuri de reproducție în România, pentru că, așa cum spuneam, pentru a avea un sector salvat, trebuie să plecăm de la reproducție, practic, să producem purceii pentru a intra în fermele de îngrășare.
Realizator: Da, ideal ar fi ca să ne asigurăm toată carnea de porc și, evident, să și exportăm. Dar mi se pare că există un paradox. Producătorii din România tot reclamă importurile masive făcute de țara noastră. În schimb, producția internă de carne de porc scade sau, în fine, nu reușește să crească. Este, până la urmă, un paradox sau ce se întâmplă la nivelul fermierilor, la nivelul pieței?
Florin Barbu: Sigur, știm că România a fost afectată de pesta porcină africană și pentru lucrul acesta am solicitat atât în gospodăriile populației, cât și în marile ferme s-a dat o lege atunci când eu am fost președintele Comisiei de agricultură privind biosecuritatea, atât în ferme, cât și în gospodăriile populației. Pentru lucrul acesta am solicitat ca și la sacrificarea de Ignat, atât în gospodăriile populației, să se ia măsuri de biosecuritate, astfel încât, așa cum spuneați și dvs. trebuie un aviz de la medic pentru ca porcul să fie sănătos și să nu răspândim această boală, care este destul de agresivă - vorbim de pesta porcină africană. Am luat măsurile acestea și în consecință cred că dezvoltarea sectorului suin trebuie realizat de la reproducție, așa cum spuneam mai devreme, și eu consider că dacă investițiile acestea vor urma în următorii patru-cinci ani, România poate să aibă un grad de autosuficiență de 100%.
Realizator: ANSVSA mă gândesc că face raportări, gândindu-ne la ce se întâmplă la sate, în localități mai mult sau mai puțin izolate, medicii veterinari de acolo confirmă că de fiecare dată oamenii din sat vin pentru a vedea exact care e situația cărnii de porc, să nu fie bolnavi, evident?
Florin Barbu: Sigur, sunt medicii concesionari. Eu am avut o discuție inclusiv cu președintele Asociației Medicilor, inclusiv stau tot timpul, sunt în legătură și cu o parte din medicii concesionari. Sigur, trebuie să meargă și orice persoană fizică, până la urmă, trebuie să declare /.../ în sistemul național pentru a avea o evidență corectă. După sacrificare și după valorificarea porcului este normal ca medicul veterinar să scoată din evidențe acest animal pentru a avea, așa cum trebuie, în orice stat, o evidență clară și corectă asupra efectivelor de porcine, atât în gospodăriile populației, cât și în fermele industriale.
Realizator: În acest moment, mai avem în țară focare de pestă porcină africană?
Florin Barbu: Nu mai sunt; sunt foarte puține, care au o perioadă de stingere. De aproximativ șase luni nu s-au mai identificat focare de pestă porcină. Bineînțeles, și legea a avut un efect foarte bun, privind biosecuritatea, și românii au înțeles și în gospodăriile populației că trebuie să fim atenți la această boală, și lucrul acesta se vede foarte clar, inclusiv zona industrială și-a sporit măsurile de biosecuritate și bineînțeles că suntem din ce în ce pe drumul cel bun din punct de vedere al pestei porcine africane, și asta trebuie să facem pentru a putea salva și, așa cum spuneam, să încercăm să producem cât avem nevoie în România, pentru a nu mai face import de carne de porc.
Realizator: Evident, vom tăia și godacul de Ignat, vom prepara și bunătăți, și profit de ocazie să vă întreb - în acest context, că tot ne pregătim de sărbători - ce se întâmplă cu programul de susținere a producției de usturoi, un ingredient apreciat de gospodine?

Florin Barbu: Sigur, programul continuă de către Ministerul Agriculturii și în anul 2024. Au fost depuse foarte multe cereri, așa cum noi am solicitat și tot timpul când am... Acum, că vorbim de PSD și vorbim de guvernare, și la Programul "Tomata" am considerat că trebuie să dăm sprijinul de 3.000 euro pe mia de metri pătrați, pentru că au fost depuse foarte multe cereri. Așa se întâmplă și în Programul "Usturoi", care a fost lansat şi este un program foarte bun - mai multe cereri. Sumele au fost alocate prin hotărâre, prin buget, depunându-se în foarte multe suprafețe de usturoi, și România produce usturoi și cel mai bine e că produce usturoiul românesc. Am considerat că pe hectar trebuie dată suma întreagă de 3.000, de aceea am solicitat o hotărâre de guvern prin care am suplimentat banii, pentru ca toți care au aplicat pe acest program să primească suma întreagă de 3.000 euro și aceasta să nu fie împărțită la cererile foarte multe depuse anul acesta și să primească un ajutor de 2.000-2.200 euro. Eu consider că trebuie luat așa cum am discutat cu fermierii și cu producătorii, suma întreagă de 3.000 euro. Săptămâna aceasta va intra în guvern și banii vor fi achitați până pe 15 decembrie fermierilor români.
Realizator: Mulțumim pentru aceste vești! Cu siguranță fermierii și le-au notat. Să ne reauzim și la începutul anului, apropo de ce va însemna 2024 ca an agricol pentru România.
Florin Barbu: Vă mulțumesc mult și sărbători cu drag!
Realizator: Sărbători frumoase, sărbători reușite și liniștite pentru noi toți!

Etichete : florin barbu programul
Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute aproape 6 miliarde lei de la băncile comerciale
România 03 Mai 2024, 01:22

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute aproape 6 miliarde lei de la băncile comerciale

Sunt programate licitaţii pentru emisiuni de certificate de trezorerie.

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute aproape 6 miliarde lei de la băncile comerciale
Cetăţeanul afgan care a rănit doi poliţişti de frontieră a fost arestat pentru 30 de zile
România 02 Mai 2024, 23:29

Cetăţeanul afgan care a rănit doi poliţişti de frontieră a fost arestat pentru 30 de zile

Starea celor doi poliţişti răniţi este stabilă, ei fiind în afara oricărui pericol.

Cetăţeanul afgan care a rănit doi poliţişti de frontieră a fost arestat pentru 30 de zile
Incendiu la un atelier auto din Mogoşoaia
România 02 Mai 2024, 23:25

Incendiu la un atelier auto din Mogoşoaia

Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp.

Incendiu la un atelier auto din Mogoşoaia
Tentativele de fraudă online cresc în perioada sărbătorilor
România 02 Mai 2024, 20:40

Tentativele de fraudă online cresc în perioada sărbătorilor

Fiţi atenţi la ofertele care par prea bune ca să fie adevărate. Nu introduceţi niciodată datele personale sau financiare pe...

Tentativele de fraudă online cresc în perioada sărbătorilor
La Mamaia, polițiștii au depistat 11 persoane care aveau asupra lor droguri
România 02 Mai 2024, 20:28

La Mamaia, polițiștii au depistat 11 persoane care aveau asupra lor droguri

Poliţiştii au depistat 11 persoane care aveau asupra lor droguri şi le-au interzis participarea la Festivalul de muzică...

La Mamaia, polițiștii au depistat 11 persoane care aveau asupra lor droguri
Microîntreprinderile care au mai puţin de 10 angajaţi pot obţine ajutoare de până la 300.000 de euro
România 02 Mai 2024, 20:03

Microîntreprinderile care au mai puţin de 10 angajaţi pot obţine ajutoare de până la 300.000 de euro

Domeniile vizate sunt variate: de la săli de fitness, service-uri şi spălătorii auto până la IT, cabinete medicale şi brutării.

Microîntreprinderile care au mai puţin de 10 angajaţi pot obţine ajutoare de până la 300.000 de euro
Noi evacuări în Slănic Prahova, în zona afectată de surparea unei străzi
România 02 Mai 2024, 17:41

Noi evacuări în Slănic Prahova, în zona afectată de surparea unei străzi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a dispus astăzi extinderea perimetrului de siguranţă în jurul...

Noi evacuări în Slănic Prahova, în zona afectată de surparea unei străzi
Un tânăr de 24 de ani a fost victima unei agresiuni în Vama Veche
România 02 Mai 2024, 17:23

Un tânăr de 24 de ani a fost victima unei agresiuni în Vama Veche

Un tânăr de 24 de ani a fost transportat cu traumatism cranio-cerebral la Spitalul din Mangalia, după ce a fost victima...

Un tânăr de 24 de ani a fost victima unei agresiuni în Vama Veche