Finalizarea proiectelor din programul guvernamental pentru creşe "Sfânta Ana"

Articol de Radiojurnal, 01 Octombrie 2025, 20:12
Camera Deputaților a adoptat, cu amendamente, ordonanța de urgență care vizează, între altele, finalizarea proiectelor din programul guvernamental creşe "Sfânta Ana", finanțate prin PNRR.
Deputatul UDMR, Szabó Ödön, a vorbit în cadrul dezbaterilor despre noile măsuri.
"Aceste creșe trebuie să fie funcționale august 2026, pentru a nu pierde și a nu avea un jalon neîndeplinit de către România. Aceste creşe, practic, vin și suplimentează necesarul de locuri în creșe până la 25.000. Sperăm ca după ce aceste probleme financiare la nivel național se vor rezolva, programul să fie susținut inclusiv din fondurile naționale", a spus Szabó Ödön.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.