Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dumitra: O persoană vaccinată cu o schemă completă nu se mai îmbolnăveşte de rujeolă

"Apel matinal" - Invitat: vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, Gindrovel Dumitra.

Dumitra: O persoană vaccinată cu o schemă completă nu se mai îmbolnăveşte de rujeolă
Foto: arhivă

Articol de Radio România Actualităţi, 29 Mai 2024, 09:28

Apel matinal - Invitat: vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, Gindrovel Dumitra.

Emisiunea: "Matinal" - Realizator: Cătălin Cîrnu

Am aflat că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București anchetează o rețea de trafic cu ozempic, un medicament de ultimă generație prescris pentru diabetici, dar care e vândut la negru pentru slăbit. Este vorba despre 17 angajați ai unei clinici private și ai unei farmacii bănuiți că falsificau rețete, le decontau apoi de la Casa de Asigurări și vindeau medicamentul pe piața neagră, prejudiciul depășind 250.000 de euro. Fenomenul ozempic a explodat și în țara noastră, tot mai multe persoane promovând online folosirea medicamentului pentru a slăbi rapid, în pofida avertismentelor venite de la medici, care spun că efectele utilizării de către persoane ce nu suferă de diabet pot fi devastatoare pentru organism, pentru sănătate, ba chiar letale, după cum ne-a confirmat și Cătălin Țone, expertul antidrog pe care îl avem invitat în fiecare zi de luni, aici, la "Matinal". Tot pe teme medicale vom discuta și cu invitatul "Apelului matinal" de astăzi, mai ales că peste 16.500 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în România de la începutul anului 2023 până în prezent, iar 16 persoane au murit în urma acestei boli, după cum anunță Institutul de Sănătate Publică. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în Brașov, în Mureș, dar și în capitală. Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească vertiginos și în întreaga Europă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății, alături de UNICEF. Iar numărul îmbolnăvirilor înregistrate deja anul acesta îl va depăși pe cel al tuturor cazurilor raportate în 2023 - peste 60.000. Doar în primele luni din 2024 au fost raportate 56.000 de cazuri și patru decese. Și tocmai de aceea aflăm, din nou, care sunt riscurile, dar și ce putem face de la invitatul "Apelului matinal", doctorul Gindrovel Dumitra, secretarul general al Colegiului Medicilor din România și vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei. Bună dimineața!

Bună dimineața!

Înainte de toate, că tot am primit știrea de ultim moment, ce este ozempicul, medicamentul prescris pentru diabetici?

Este unul dintre medicamentele inovative care au câștigat foarte mult teren în ultima perioadă și care participă la reducerea, să zicem, efectelor pe care le produce diabetul zaharat asupra organismului, de obicei prin anumite mecanisme care duc inclusiv la scădere ponderală, dar, în același timp, și la un control mai bun al glicemiei. Din acest motiv, pentru că există acest mecanism de scădere ponderală, multe persoane care suferă de obezitate, dar care nu suferă de diabet, preferă să folosească acest medicament în afara recomandărilor oficiale, pentru că, în continuare, medicamentul despre care vorbim în acest moment este aprobat la nivelul Uniunii Europene doar pentru tratamentul diabetului zaharat.

Da, și ca de obicei, atunci când abuzezi de medicamente, poate exista și reversul: să te îmbolnăvești sau, cine știe, chiar să ai probleme mult mai grave. Revin însă la rujeolă. Ce efect are rujeola asupra organismului, mai ales la copii și, evident, și la adulții care n-au contractat boala, să zicem, în copilărie?

În general, rujeola, cunoscută ca fiind bubatul mare sau, mă rog, există destul de multe terminologii, scuzați-mă, bubatul mic, există, sunt mai multe terminologii pe care le folosim la nivel popular, este una dintre bolile infectocontagioase care făceau ravagii cândva în comunitatea de copii. Și când vorbesc "cândva", mă refer nu foarte îndepărtat, acum 50 de ani, atunci când un caz, chiar două cazuri din 1.000 puteau să fie finalizate cu pierderea vieții, adică cu decesul. Deci o mortalitate cât se poate de mare: unu-două cazuri la mie. Și mai exista și posibilitatea ca tot un caz dintr-o mie să sufere de encefalită, situație în care într-adevăr nu era pierdută viața, însă copilul respectiv putea să rămână cu o anumită dizabilitate pe tot parcursul vieții. Deci, iacătă, un cost uriaș, pe care, dacă putem să îl calculăm în acest moment, gândiți-vă că în România se nasc în jur de 150.000-200.000 de copii, ca medie, în ultimii ani. Un caz, două la mie ar fi însemnat între 150 și 300 de copii care să-și piardă viața în fiecare an, fără motiv. Ei bine, iacătă de ce este foarte importantă vaccinarea. Bineînțeles că, pe lângă aceste cazuri mai grave, putem să asistăm și la apariția unor afecțiuni cum ar fi pneumonia sau chiar laringita determinată de către virusul rujeolos, situație în care, să zicem, încărcarea sistemului sanitar cu aceste cazuri, plus suferința la care puteam să asistăm era destul de de importantă. Dar cel mai important lucru - este vorba de mortalitate; și asta în condițiile în care rujeola este una dintre cele mai contagioase boli. Ca să facem o comparație, s-a tot vorbit în timpul pandemiei despre acel indice bazal de reproducere, dacă vă amintiți, în care spuneam că era doi-trei în cazul COVID-19 și că voiam să scădem, să ajungem cu el la unu, ei bine, în cazul rujeolei, n-o să vă mire, probabil, dar acest indice bazal de reproducere este de 16-18. Adică o boală extrem de contagioasă, care înseamnă că de la un copil bolnav, în condițiile în care într-o comunitate toate persoanele sunt susceptibile, adică nu au niciun fel de protecție, s-ar îmbolnăvi 16-18 alți copii. Iar contagiozitatea este generală în această situație. Deci, pur și simplu vorbim despre o boală care se transmite ușor, de care este imposibil să te ferești în viață dacă nu ai făcut boala sau dacă nu ești vaccinat. Iar îmbolnăvirea costă vieți.

Da, pentru că, de regulă, sunt aceleași explicații: copilul a luat rujeolă de la creșă, grădinițe etc, toți sunt bolnavi, rujoala sau pojarul, ca să punctăm, pentru cei mai puțini familiarizați, mai ales că sunt tineri părinți născuți, să zicem, după '90, care n-au trecut prin acea perioadă de vaccinare. Ei bine, adulții se pot îmbolnăvi, e o certitudine. Și la ei riscurile sunt majore?

Absolut. Amintiți-vă că în campania... în epidemia din 2016-2018 aveam un număr semnificativ de persoane care și-au pierdut viața, de adulți. Ba chiar îmi aduc aminte că una dintre asistentele care lucrau într-un spital a pățit acest lucru, adică s-a îmbolnăvit de rujeolă și și-a pierdut viața. Sigur că mortalitatea este ceva mai mică în cazul adulților, însă ea rămâne în continuare ca o amenințare destul de importantă.

Există și tratament alternativ? Asta pentru că sunt mulți părinți care nu vor, refuză să își vaccineze copiii.

Doar simptomatic. Deci, în momentul în care...

Au contractat boala.

... în momentul în care au contractat boala, nu există posibilitate ca să tratezi prin intermediul unui antiviral sau antibiotic, să zicem, această boală. Pur și simplu este doar un tratament suportiv, care să ajute organismul să depășească acest eveniment, și în același timp putem administra o serie de alte, să zicem, substanțe care ne ajută, într-un fel sau altul, ca îmbolnăvirea să nu se lase cu sechele. De aceea, un părinte, în momentul în care constată că acel copil s-a îmbolnăvit, este obligatoriu să se prezinte la medic, tocmai pentru a încerca ca prin mijloacele terapeutice pe care le avem în acest moment la îndemână să evităm apariția complicațiilor și implicit a decesului.

De ce credeți, pandemia s-a sfârșit, dar, în fine, s-a întâmplat acum trei ani pandemia de coronavirus, de ce credeți că sunt mulți părinți nu doar că ezită să-și vaccineze copiii, ci pur și simplu refuză?

Trebuie să ne amintim, totuși, că acest curent, să zicem, de evitat la vaccinare, era prezent încă dinainte de pandemie, ba chiar, la un moment dat, atitudinea unui anumit paroxism undeva în anii 2015-2016, îmi aduc aminte foarte mult, însă reușisem să recuperăm cât de cât din încrederea în vaccinuri. Însă, în perioada pandemiei, deoarece discutam la un moment dat la început de o boală care nu putea fi prevenită prin vaccin, şi datorită cercetărilor care s-au desfășurat într-un ritm extraordinar de alert, beneficiind de anumite, să zicem, anumite mijloace știinţifice inovatoare, am reușit ca după aproape un an să avem un vaccin disponibil pentru COVID-19. Însă, pentru că exista... COVID-19 a fost o boală care a avut anumite caracteristici, era un virus de tip ARN, în acelaşi timp, modificările care apăreau la nivelul virusului determinau la un moment dat ca acesta să poată să evadeze din fața protecției obținute fie printr-o îmbolnăvire anterioară, fie prin vaccinare, practic, vaccinul împotriva COVID-19 nu a avut o eficacitate destul de înaltă, asemănătoare, de exemplu, cu cel împotriva rujolei, pentru că o persoană care este vaccinată cu o schemă completă de rujeolă nu se mai îmbolnăveşte de rujeolă, decât sunt execepţii, cu totul şi cu totul excepţii; ei bine, în cazul COVID-19 acest lucru a fost ceva mai ridicat, adică numărul de îmbolnăviri, după un anumit timp, când imunitatea scădea, a devenit ceva mai crescut, motiv pentru care populaţia şi-a pierdut încrederea în vaccin şi a considerat şi consideră la un moment dat că vaccinul nu este eficient. Ei bine, cu toate că îmbolnăvirile reapăreau la persoanele care se îmbolnăviseră sau care se vaccinaseră, numărul de decese era semnificativ mai scăzut decâ la persoanele care erau nevaccinate. De altfel, trebuie să ne amintim că valul patru de COVID a fost și denumit valul nevaccinaților, atunci când am avut un număr foarte mare de cazuri de deces în terapie intensivă tocmai la persoanele nevaccinate. Ei bine, aceste discuții, într-un fel sau altul, care aduceau în lumină, ei le spun așteptări nerealiste - așteptări nerealiste înseamnă că toată lumea să-ți garanteze că nu se va întâmpla absolut nimic și că un vaccin, odată administrat, cu siguranță nu va exista boală - ei bine, datorită acestor evenimente, plus zgomotul de fond ulterior, anchetele în ceea ce privește achiziția vaccinului etc, etc, etc, creează în acest moment un val de neîncredere în vaccinuri și în vaccinare în general, dar și în autoritățile de sănătate publică, fapt care, din păcate, se repercută tocmai asupra copiilor care rămân nevaccinați.

Da, este ca atunci când orice șofer pleacă la drum și el se gândește: mie nu mi se poate întâmpla nimic. În fine, trebuie să fim atenți la toate întâmplările. Am plecat în discuția noastră de la ozempic, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București anchetează o rețea de trafic, au fost câteva, apropo de încredere, că tot vorbeam, știm bine că Agenția Națională a Medicamentului a anunțat că șapte medicamente generice, dintre care două folosite la tratarea cancerului, ar putea fi retrase, asta după ce instituția europeană similară a recomandat ca peste 350 de astfel de produse să fie retrase de pe piață, întrucât există un risc real pentru pacienți. Și aici urmează întrebarea normală pentru noi toți: ce ar trebui să avem în vedere și mai ales medicul atunci când prescrie tratamentul?

Aici, lucrurile, din punct de vedere medical, sunt cât se poate de clare. Medicii sunt obligați prin codul deontologic, dar și prin legislația primară, cum ar fi Legea 95, ca să respecte, să zicem, anumite principii în ceea ce privește administrarea sau indicarea unor mijloace terapeutice. Din acest motiv, noi nu ne putem permite, ca profesioniști, să recomandăm medicamente care, o dată, nu sunt aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului, respectiv de Agenția Națională a Medicamentului; apoi, în momentul în care apar anumite semnale de siguranță privind medicamente deja aprobate, trebuie să îl luăm în considerare și, în același timp, să respectăm întru totul situația în care un medicament este retras de pe piață. Ei bine, de ce facem acest lucru? Pentru că vorbim despre organisme competente, o dată la nivel european, respectiv la nivel național, care monitorizează și care aprobă medicamentele astfel încât beneficiul pacientului să fie maxim, iar profilul de siguranță să fie unul cât se poate de acceptabil. Când spun "profilul de siguranță să fie cât se poate de acceptabil", întotdeauna trebuie să ne gândim că beneficiile depășesc riscurile. Ei bine, în momentul în care constatăm că beneficiile nu mai depășesc riscurile, în acel moment trebuie să fim cât se poate de rezervați, pentru că cel mai important lucru în medicină, scrie peste tot, "primum non nocere", adică în primul și în primul rând să nu faci rău.

Da, cu siguranță. Acum, bine, discuția noastră ar putea continua, de ce au fost aruncate pe piață medicamente ulterior retrase. Dar atenți de fiecare dată la toate detaliile, vom discuta alături de specialiști. Cu mulțumiri pentru prezența alături de noi!

Bună ziua!

Medicul Gindrovel Dumitra, secretarul general al Colegiului Medicilor din România și vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, invitatul de astăzi al "Apelului matinal”./editor Florin Lepadatu/

Pesta oilor şi caprelor se extinde în Dobrogea
România 26 Iulie 2024, 23:13

Pesta oilor şi caprelor se extinde în Dobrogea

Pesta micilor rumegătoare nu se transmite la om, însă are impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Pesta oilor şi caprelor se extinde în Dobrogea
Via Transilvanica a fost inclusă în topul "destinațiilor extraordinare de vacanță" de revista Time
România 26 Iulie 2024, 21:59

Via Transilvanica a fost inclusă în topul "destinațiilor extraordinare de vacanță" de revista Time

Traseul din România leagă pe diagonală Putna de Drobeta - Turnu Severin și este destinat drumețiilor pe jos, cu bicicleta sau...

Via Transilvanica a fost inclusă în topul "destinațiilor extraordinare de vacanță" de revista Time
România „trebuie să depăşească 2,7 milioane de hectare de teren agricol irigat”
România 26 Iulie 2024, 19:55

România „trebuie să depăşească 2,7 milioane de hectare de teren agricol irigat”

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat vineri sistemul de irigaţii Nămoloasa.

România „trebuie să depăşească 2,7 milioane de hectare de teren agricol irigat”
Explozie într-un bloc de garsoniere din Drobeta-Turnu Severin
România 26 Iulie 2024, 19:09

Explozie într-un bloc de garsoniere din Drobeta-Turnu Severin

O explozie s-a produs în această după-amiază într-un bloc de garsoniere din Drobeta-Turnu Severin. În urma...

Explozie într-un bloc de garsoniere din Drobeta-Turnu Severin
Prima serie de piloţi de avioane F-16 a absolvit cursul de instruire organizat în România
România 26 Iulie 2024, 18:58

Prima serie de piloţi de avioane F-16 a absolvit cursul de instruire organizat în România

Centrul de instruire F-16 de la Borcea - primul de acest fel din Europa - a fost înfiinţat cu participarea României, Olandei...

Prima serie de piloţi de avioane F-16 a absolvit cursul de instruire organizat în România
Aproape trei sute de absolvenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân"
România 26 Iulie 2024, 16:49

Aproape trei sute de absolvenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân"

Începând cu anul universitar următor, la Academia Navală din Constanţa se vor pregăti şi ofiţeri pentru Serviciul de...

Aproape trei sute de absolvenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân"
UE a lansat procedurile legate de un deficit bugetar excesiv la adresa României
România 26 Iulie 2024, 16:44

UE a lansat procedurile legate de un deficit bugetar excesiv la adresa României

Consiliul European precizează că autorităţile de la Bucureşti nu au luat până acum măsuri de corectare a problemelor.

UE a lansat procedurile legate de un deficit bugetar excesiv la adresa României
Obezitatea, o boală care dă „peste 200 de complicaţii de sănătate”
România 26 Iulie 2024, 16:38

Obezitatea, o boală care dă „peste 200 de complicaţii de sănătate”

În România mai bine de o cincime dintre locuitori suferă de obezitate.

Obezitatea, o boală care dă „peste 200 de complicaţii de sănătate”