Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Douăsprezece intervenţii pentru alungarea unor urşi din localităţi

Animalele au intrat în gospodării din județul Harghita în căutare de hrană.

Douăsprezece intervenţii pentru alungarea unor urşi din localităţi
Foto: Arhivă.

Articol de Radio România Târgu Mureş, 11 Aprilie 2022, 15:28

Douăsprezece intervenţii pentru alungarea urşilor din zonele locuite au avut loc în Harghita, în ultimele 3 zile, la Praid autorităţile locale luând decizia ca vânătorii să împuşte un urs care venea frecvent în localitate.

Şeful Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Târnava Mare", Mărmureanu-Biro Leonard, a declarat că intervenţia de împuşcare a ursului de la Praid a avut loc după ce s-au epuizat toate căile de a îndepărta animalul din localitate, aşa după cum prevede legea, decizia fiind luată de viceprimarul comunei.

Potrivit acestuia, ursul a fost alungat de mai multe ori, apoi a fost relocat, dar s-a întors în localitate şi reprezenta un pericol pentru localnici şi pentru turişti. Acesta a explicat că ursul, un exemplar de 3 ani şi jumătate, alungat de mama lui în toamna trecută, venea chiar în mijlocul localităţii şi nu se temea deloc de oameni.

Mărmureanu a mai arătat că intervenţia a fost necesară, chiar dacă nu a fost plăcută pentru vânători, întrucât era vorba de un urs mic.

Șeful AVPS "Târnava Mare" se aşteaptă ca numărul de intervenţii pentru alungarea urşilor să crească, întrucât animalele sunt flămânde şi nu au ce să mănânce, iar numărul exemplarelor de urs este foarte mare.

Exceptând situaţia înregistrată la Miercurea Ciuc, unde un pui de urs a fost îndepărtat de la un tomberon, în celelalte cazuri animalele au intrat în gospodării, în căutare de hrană.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a trimis mesaje RO-ALERT în localităţile de unde s-au primit apeluri care semnalau prezenţa urşilor.

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
România 17 Martie 2026, 10:14

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert

Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional în zona localităţii Plauru.

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
România 17 Martie 2026, 10:04

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase

Două societăţi comerciale ar fi deversat deşeuri, atât periculoase, cât şi nepericuloase, din octombrie anul trecut şi până...

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
România 17 Martie 2026, 09:15

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată

"Apel matinal" - Invitat: ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
România 17 Martie 2026, 09:10

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism

Pacienții au între 15 și 75 de ani și au primit ser antibotulnic adus de urgentă de la spitale din trei județe: Timiș, Arad...

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului
România 17 Martie 2026, 08:38

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului

Restricțiile pentru vehiculele de peste 7,5 tone intră în vigoare de marți pe DN7, pe Valea Oltului, pentru lucrări de...

Infotrafic: Trei luni de restricții pe Valea Oltului
Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă
România 17 Martie 2026, 08:37

Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă

Mitingurile minerilor au început în urmă cu o săptămână și jumătate, iar, acum câteva zile, o parte dintre ei au venit la...

Sute de angajații de la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu au protestat luni în stradă
Zi decisivă pentru raportul final asupra bugetului
România 17 Martie 2026, 07:27

Zi decisivă pentru raportul final asupra bugetului

Dacă se menține alianţa ad hoc a PSD cu opoziția, proiectul de buget, care va ajunge joi la votul final în plenul...

Zi decisivă pentru raportul final asupra bugetului
Un nou mesaj RO-ALERT a fost transmis locuitorilor din nordul judeţului Tulcea
România 17 Martie 2026, 07:15

Un nou mesaj RO-ALERT a fost transmis locuitorilor din nordul judeţului Tulcea

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat în jurul orei 1:40 şi au revenit la bază la ora 3:00, când a...

Un nou mesaj RO-ALERT a fost transmis locuitorilor din nordul judeţului Tulcea

Radio România

CONSTANȚA: Pompierii au extras cadavrul unei minore de 15 ani din apele Canalului Dunăre–Marea Neagră

Iran: Ali Larijani şi generalul Soleimani au fost uciși, anunță Israelul

Israel a anunțat că a atacat „infrastructura regimului” Iranului din Teheran și alte două orașe

Simularea Evaluării Naționale continuă pentru elevii de clasa a VIII-a cu proba la matematică