Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Două complexe de creştere a porcilor şi-au reluat activitatea

Două mari complexe de creştere a porcilor din Căzăneşti, Ialomiţa, şi-au reluat activitatea.

Două complexe de creştere a porcilor şi-au reluat activitatea

Articol de Radu Dobriţoiu, 07 Noiembrie 2018, 15:00

Două complexe de creştere a porcilor din localitatea ialomiţeană Căzăneşti, cu peste 80.000 de capete, şi-au reluat activitatea şi efectuează primele livrări către beneficiari, fiind scoase din zona de protecţie, măsură ce fusese luată pentru prevenirea pestei porcine, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Ialomiţa.

'De câteva zile, cele două complexe de la Căzăneşti, cele mai mari din judeţul Ialomiţa, cu circa 80.000 de capete, au început livrările, am adoptat măsuri stricte pentru combaterea pestei porcine africane şi am reuşit ca după 40 de zile să scoatem cele două complexe din zona de protecţie şi, totodată, să prevenim producerea altor focare în preajma acestora', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Ialomiţa, Gigi Petre.

Potrivit acestuia, meritul reluării activităţii celor două complexe care nu au avut cazuri de pestă porcină africană, ci s-au aflat doar în zona de supraveghere, este, pe de o parte, al crescătorilor de porcine care au luat măsuri de biosecuritate corespunzătoare, şi, pe de altă parte, al autorităţilor judeţene care au reuşit să ţină departe focarele de pestă porcină africană.

Prefectul Gigi Petre susţine că 's-ar impune luarea unor măsuri legislative cum ar fi micşorarea zonei de supraveghere pentru marile complexe, dar şi limitarea numărului de porci crescuţi în gospodăria ţărănească la două-trei exemplare'.

În judeţul Ialomiţa sunt 125 de focare de pestă porcină în circa 20 de localităţi, în ultimele zece zile neapărând noi cazuri.

Impozite în funcție de vechimea clădirii
România 28 Februarie 2026, 13:45

Impozite în funcție de vechimea clădirii

Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse în funcție de vechimea acestora, potrivit executivului.

Impozite în funcție de vechimea clădirii
Lucrările pentru Autostrada A1 Sibiu - Piteşti, permise inclusiv în zona de conservare a Parcului Naţional Cozia
România 27 Februarie 2026, 21:33

Lucrările pentru Autostrada A1 Sibiu - Piteşti, permise inclusiv în zona de conservare a Parcului Naţional Cozia

Lucrările pentru finalizarea Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti vor fi permise şi în zona de conservare durabilă a Parcului...

Lucrările pentru Autostrada A1 Sibiu - Piteşti, permise inclusiv în zona de conservare a Parcului Naţional Cozia
Contractul pentru construirea Centurii Metropolitane a Clujului a fost reziliat unilateral de primarul Emil Boc
România 27 Februarie 2026, 18:57

Contractul pentru construirea Centurii Metropolitane a Clujului a fost reziliat unilateral de primarul Emil Boc

Ancheta penală legată de construirea Centurii Metropolitane a Clujului a început după ce o firmă din Bosnia şi Herţegovina a...

Contractul pentru construirea Centurii Metropolitane a Clujului a fost reziliat unilateral de primarul Emil Boc
Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE
România 27 Februarie 2026, 18:52

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE

De luni, la toate punctele de trecere a frontierei cu România se va aplica sistemul de intrare/ieşire al UE, care presupune...

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE
Banda destinată mijloacelor de transport în comun ar putea fi folosită inclusiv de motociclete şi mopede
România 27 Februarie 2026, 18:37

Banda destinată mijloacelor de transport în comun ar putea fi folosită inclusiv de motociclete şi mopede

Motocicletele şi mopedele vor putea circula pe spaţiul destinat autobuzelor şi vor beneficia, între altele, de zone speciale...

Banda destinată mijloacelor de transport în comun ar putea fi folosită inclusiv de motociclete şi mopede
Legea privind pensiile magistraților a fost promulgată de preşedintele României
România 27 Februarie 2026, 18:12

Legea privind pensiile magistraților a fost promulgată de preşedintele României

"Este un gest de echitate aşteptat de societate", a scris președintele Nicuşor Dan pe Facebook.

Legea privind pensiile magistraților a fost promulgată de preşedintele României
Guvernul a aprobat măsuri pentru remedierea crizei apei potabile de la Curtea de Argeş
România 27 Februarie 2026, 18:09

Guvernul a aprobat măsuri pentru remedierea crizei apei potabile de la Curtea de Argeş

Executivul permite autorităţilor locale să finanţeze de urgenţă reabilitarea filtrelor de nisip şi a instalaţiilor staţiei de...

Guvernul a aprobat măsuri pentru remedierea crizei apei potabile de la Curtea de Argeş
Calendarul înscrierii în învăţământul primar, publicat de Ministerul Educaţiei
România 27 Februarie 2026, 16:42

Calendarul înscrierii în învăţământul primar, publicat de Ministerul Educaţiei

Copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie trebuie înscrişi, conform legislaţiei, în clasa pregătitoare.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar, publicat de Ministerul Educaţiei

Radio România

Premierul israelian sugerează că liderul suprem al Iranului a fost ucis

Ceaţa densă reduce vizibilitatea pe mai drumuri din 5 judeţe

MAE, despre războiul din Orientul Mijlociu: Nu sunt români răniţi în regiune şi nici solicitări de repatriere din Iran

CLUJ: Doi turiști francezi, salvați din apropierea Cascadei Vălul Miresei