Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dosarele Năstase şi Mitrea, din nou în instanţă

Magistraţii Curţii Constituţionale au respins excepţiile ridicate în dosarele în care sunt inculpaţi Adrian Năstase şi fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea.

Dosarele Năstase şi Mitrea, din nou în instanţă
Magistraţii Curţii Constituţionale. Foto: Mediafax.

Articol de Mădălina Radu, 23 Martie 2010, 18:57

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins excepţiile ridicate în dosarele în care sunt inculpaţi Adrian Năstase şi fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea.

După redactarea motivării deciziilor Curţii Constituţionale, dosarele urmează să se întoarcă la instanţa de fond pentru reluarea proceselor.

În ceea ce priveşte dosarul lui Adrian Năstase judecarea procesului a fost suspendată în iunie 2009, iar dosarul trimis la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, atunci, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de avocaţi cu referire la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 134/ 2005 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Reprezentantul DNA a cerut respingerea cererii de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională a României ca fiind inadmisibilă, deoarece avocaţii nu au indicat normele din Constituţie în raport cu care dispoziţiile ordonanţei sunt neconstituţionale.

DNA l-a trimis în judecată, pe 20 ianuarie 2009, pe fostul premier Adrian Năstase, sub acuzaţia că în 2004 s-ar fi folosit de "influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid" în organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială, la care urma să participe.

Acelaşi traseu l-a avut şi dosarul lui Miron Mitrea care pe 17 iulie 2009 a fost trimis de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii invocate de avocaţii inculpaţilor.

DNA a dispus, pe 5 martie 2009, trimiterea în judecată a lui Miron Mitrea, acesta fiind acuzat de corupţie în legătură cu lucrările de construcţie realizate la casa mamei sale.

Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004, este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

Curtea Constituţională analizează acuzaţiile de fraudă
Politică 10 Decembrie 2009, 17:22

Curtea Constituţională analizează acuzaţiile de fraudă

PSD contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale pe motiv de fraudă electorală.

Curtea Constituţională analizează acuzaţiile de fraudă
Legea Educaţiei nu este constituţională
România 18 Noiembrie 2009, 15:16

Legea Educaţiei nu este constituţională

Curtea Constituţională a admis sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea acestui act normativ.

Legea Educaţiei nu este constituţională
Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
România 17 Martie 2026, 11:40

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.

Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
România 17 Martie 2026, 10:47

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte

Diana Buzoianu a precizat că au fost demolate peste o sută de construcții ilegale, iar verificările vor continua.

Ministrul mediului: Noi licitații pentru închirierea plajelor, cu criterii mai stricte
Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
România 17 Martie 2026, 10:14

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert

Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional în zona localităţii Plauru.

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit, luni noapte, un mesaj RO-Alert
Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
România 17 Martie 2026, 10:04

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase

Două societăţi comerciale ar fi deversat deşeuri, atât periculoase, cât şi nepericuloase, din octombrie anul trecut şi până...

Prahova: Percheziții într-un dosar de deșeuri periculoase
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
România 17 Martie 2026, 09:15

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată

"Apel matinal" - Invitat: ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Sper ca anul acesta, aceste verificări să se traducă într-o plajă mult mai curată
6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism
România 17 Martie 2026, 09:10

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism

Pacienții au între 15 și 75 de ani și au primit ser antibotulnic adus de urgentă de la spitale din trei județe: Timiș, Arad...

6 persoane dintr-o familie din Oradea internate în spital cu suspiciune de botulism

Radio România

PRAHOVA: Percheziții după deversarea zilnică a circa 200 de tone de deşeuri netratate în pârâul Dâmbu

Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului

Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului

Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului
NEAMȚ: Intervenții pentru stingerea a 4 incendii de vegetație, în ultimele 24 de ore

NEAMȚ: Intervenții pentru stingerea a 4 incendii de vegetație, în ultimele 24 de ore

NEAMȚ: Intervenții pentru stingerea a 4 incendii de vegetație, în ultimele 24 de ore
Ministrul Finanțelor, despre preţurile la carburanţi: Sunt creşteri spectaculoase. Ne îngrijorează situaţia