Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dosare penale persoanelor care vând sau consumă droguri

Politiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au organizat la sfîrşitul săptămânii trecute, o acţiune pentru depistarea persoanelor care vând sau consumă substanţe interzise.

09 August 2010, 17:42

Politiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au organizat la sfîrşitul săptămânii trecute, o acţiune pentru depistarea persoanelor care vând sau consumă substanţe interzise.

Astfel, 10 tineri care vindeau sau deţineau în vederea consumului propriu de droguri s-au ales cu dosare penale.

În seara zilei de 6 spre 7 august, politiştii au depistat trei persoane care au încălcat legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Două persoane deţineau asupra lor aproximativ două grame de cannabis.

De asemenea, în urma verificărilor, din camera unde erau cazate persoanele respective, politiştii au mai ridicat o pungă de plastic în care se aflau circa doua grame de cannabis.

O altă persoană a fost depistată în timp ce deţinea pentru consum propriu două ţigarete confecţionate artizanal care aveau în compoziţie cannabis.

Faţă de persoanele în cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc.

În noaptea de 7 spre 8 august, politiştii au depistat doi bărbaţi care deţineau asupra lor, în vederea vânzării, 54 de plicuri ce conţineau mefedronă.

Celor doi l-i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Alte cinci persoane care care deţineau pliculete cu mefedrona şi cannabis, precum şi ţigări care conţineau cannabis au fost depistate de poliţişti în seara zilei de 7 spre 8 august.

Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consumul propriu.

Mişcări greviste masive în Grecia
În lume 04 Februarie 2010, 09:26

Mişcări greviste masive în Grecia

Vameşii greci au intrat în grevă, solicitând salarii mai mari. Protestul se adaugă la mişcările sindicatelor din transport...

Mişcări greviste masive în Grecia
Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
România 22 Martie 2026, 10:17

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina

Numai în această săptămână au fost adunate aproximativ trei tone de gunoaie prin acțiuni susținute de asociații de mediu,...

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
România 21 Martie 2026, 03:09

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ

Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.

COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
România 21 Martie 2026, 02:23

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru

Alexandru Rogobete: în orice sistem de sănătate funcţional paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Strategie naţională de îngrijiri paliative şi îngrijiri la domiciliu în lucru
Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
România 21 Martie 2026, 00:18

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia

Oamenii reclamă planul de restructurare, care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Protest la Târgu Jiu al angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia
Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea
România 20 Martie 2026, 23:17

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Persoanele cercetate acţionau în apropierea şcolilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.

Poliţiştii au reţinut nouă persoane pentru trafic de droguri în Oradea

Radio România

Numărul vehiculelor furate depistate la graniţă României în primele 2 luni ale anului s-a dublat

TURCIA: Două clădiri din Istanbul s-au prăbușit după o explozie de gaz

Consultări interne în PSD despre posibilitatea retragerii de la guvernare

CONSTANȚA: Cetățean bulgar acuzat de pornografie infantilă, reținut de polițiști