Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Doi răniţi în #Colectiv, transferaţi în scurt timp în străinătate

Doi dintre pacienţii răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv vor fi transferaţi în scurt timp în străinătate.

Doi răniţi în #Colectiv, transferaţi în scurt timp în străinătate
Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 16 Decembrie 2015, 19:01

Doi dintre pacienţii răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv vor fi transferaţi în scurt timp în străinătate, a anunţat Coordonatorul grupului integrat de intervenţie în criză de la Ministerul Sănătăţii, doctor Gabriel Diaconu.

Decizia a fost luată în urma evaluării a 15 dintre pacienţii aflaţi în continuare în spitalele din Bucureşti şi a altor 15 dintre cei care au fost deja externaţi.

El a mai spus şi că unii pacienţi din străinătate vor fi repatriaţi.

"Suntem în discuţii avansate pentru clarificarea unui protocol formal de colaborare reciprocă între statul român, la nivel ministerial, şi autorităţile belgiene, mă aştept ca până la sfârşitul săptămânii să avem un răspuns din partea direcţiei hospitaliere. Până la sfârşitul anului preconizăm că vom mai avea 5 repatrieri, ei vor fi reevaluaţi aici, toţi ceilalţi peste 20 de oameni, sunt toţi incluşi în programe de recuperare şi reabilitare în centrele noastre partenere", a spus Gabriel Diaconu.

Conform datelor oferite astăzi de Ministerul Sănătăţii, preluate de reporterul Adriana Turea, în prezent, un singur pacient - dintre cei trataţi în Romania - mai este în stare critică, 18 sunt în continuare în spitale, iar 63 au fost externaţi.

PSD va decide după Paşti dacă partidul rămâne sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan
România 23 Martie 2026, 13:17

PSD va decide după Paşti dacă partidul rămâne sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan

După ce rezultatatele consultării interne vor fi centralizate, PSD va acţiona, la nivel politic, imediat.

PSD va decide după Paşti dacă partidul rămâne sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan
Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor cel puţin pentru şase luni
România 23 Martie 2026, 13:09

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor cel puţin pentru şase luni

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, adaosul comercial la motorină şi benzină va fi limitat, iar exporturile vor...

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor cel puţin pentru şase luni
Încep procedurile pentru readucerea la suprafață a remorcherului Astana
România 23 Martie 2026, 12:34

Încep procedurile pentru readucerea la suprafață a remorcherului Astana

Toate manevrele de readucere la suprafață a navei se vor face doar sub supravegherea procurorilor de caz.

Încep procedurile pentru readucerea la suprafață a remorcherului Astana
Ordonanţă de urgenţă pentru limitarea scumpirii carburanţilor
România 23 Martie 2026, 12:24

Ordonanţă de urgenţă pentru limitarea scumpirii carburanţilor

Guvernul ar urma să adopte marţi actul normativ, când ar urma să declare stare de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor...

Ordonanţă de urgenţă pentru limitarea scumpirii carburanţilor
PSD discută dacă participă în continuare sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan
România 23 Martie 2026, 11:09

PSD discută dacă participă în continuare sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan

Și PNL și USR au anunțat că vor face analize interne privind relația cu colegii de guvernare de la PSD.

PSD discută dacă participă în continuare sau nu în guvernul condus de Ilie Bolojan
Reducerea accizelor la carburanți va trebui compensată cu tăierea unor cheltuieli deja bugetate
România 23 Martie 2026, 09:32

Reducerea accizelor la carburanți va trebui compensată cu tăierea unor cheltuieli deja bugetate

"Apel matinal" - Invitat: Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei "Energia inteligentă".

Reducerea accizelor la carburanți va trebui compensată cu tăierea unor cheltuieli deja bugetate
Măsuri discutate în contextul scumpirii carburanților
România 23 Martie 2026, 08:48

Măsuri discutate în contextul scumpirii carburanților

Potrivit prim-ministrului, echipele tehnice au lucrat tot weekendul la un set de măsuri care urmează să fie definitivate...

Măsuri discutate în contextul scumpirii carburanților
Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului
România 23 Martie 2026, 08:42

Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului

Mandatul Renatei Weber a expirat de aproape doi ani, dar propunerea USR pentru această funcție nu convine PSD.

Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului

Radio România

FC Barcelona, prima echipă calificată în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor

Trump anunță suspendarea temporară a loviturilor militare asupra Iranului

Exercițiul Sea Shield 2026 a început. Participă 2.500 de militari din România și alte 12 țări

Campanie națională pentru vaccinare: INSP avertizează asupra riscurilor rujeolei