Discurs al Papei Franscisc la Palatul Patriarhal din Bucureşti

Discurs al Papei Franscisc la Palatul Patriarhal din Bucureşti

RRA, TVR 1 (31 mai, ora 16:09) - Papa Francisc: Hristos a Înviat! Învierea Domnului constituie nucleul vestirii apostolice transmise și păstrate de Bisericile noastre. În ziua Paștelui, apostolii s-au bucurat la vederea Celui Înviat. În acest timp al Paștelui și eu mă bucur să contemplu oglindirea Sa în ochii dumneavoastră, dragi Frați. Acum 20 de ani, în fața acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: "Am venit să contemplu chipul lui Hristos gravat în Biserica dumneavoastră. Am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranțe reînnoite". Și eu am venit aici ca un pelerin, un pelerin care dorește să vadă chipul Domnului în chipul fraților. Privindu-vă, vă mulțumesc din inimă pentru primirea voastră. Legăturile de credință care ne unesc își trag originea de la Apostoli, martorii Celui Înviat, în special de la legătura care îi unea pe Petru și pe Andrei, care, conform tradiției, a adus credința pe aceste meleaguri. Ei au fost frați de sânge și, într-un mod special, frați prin vărsarea sângelui pentru Domnul. Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precede și care, ca un curent tăcut și dătător de viață, nu a încetat niciodată de-a lungul secolelor, să ude și să susțină pe drumul nostru. Aici, ca și în multe alte locuri din timpurile noastre, ați simțit Paștele morții și al Învierii. Atâtea fiice și atâția fii ai acestei țări, din diferite Biserici și comunității creștine, au îndurat Vinerea persecuției, au trecut prin Sâmbăta tăcerii, au trăit Duminica renașterii. Atâția martiri și măruturisitori ai credinței! Mulți aparținând diferitor confesiuni, nu de mult, au stat în trecutul apropiat în închisori, unul lângă altul, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor stă astăzi înaintea noastră și a tinerelor generații, care n-au cunoscut acele condiții dramatice. Motivul pentru care aceia au suferit și pentru care și-au dat viața este o moștenire prea prețioasă pentru a fi uitată sau nerespectată. Și este o moștenire comună, care ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de fratele care o înpărtășește şi el. Uniți cu Hristos în suferință și în durere, uniți de către Hristos în Înviere, ca şi noi să umblăm într-o viață nouă./eradu/atataru
Preafericirea Voastră, frate drag, acum 20 de ani, întâlnirea dintre predecesorii noştri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici în România, ci şi la dialogul dintre catolici şi ortodocşi în general. Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o ţară majoritară ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare. Aş dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum să nu ne amintim strigătul spontan de "Unitate, unitate!", care s-a ridicat aici la Bucureşti, în zilele acelea? A fost un anunţ de speranţă, izvorât din poporul lui Dumnezeu. O profeţie care a inaugurat un timp nou, timpul de a merge împreună pentru a redescoperi şi trezi fratenitatea care deja ne uneşte. Să mergem împreună cu puterea memoriei, nu cu memoria nedreptăţilor suferite sau pricinuite, a judecăţilor şi a prejudecăţilor, care ne închid într-un cerc vicios şi care ne determină să avem atitudini sterile, ci cu memoria rădăcinilor, a primelor secole în care Evanchelia, vestită cu îndrăzneală şi spirit profetic, a întâlnit şi a luminat noi popoare şi culturi, a martirilor din primele veacuri, a sfinţilor părinţi mărturisitori ai credinţei, ai sfinţeniei trăite zilnic şi propăvăduite de atâtea persoane simple care împărtăşesc acelaşi Cer. Datorită lui Dumnezeu rădăcinile noastre sunt sănătoase şi puternice şi, chiar dacă crescând au suferit deformările şi încercările timpului, suntem chemaţi, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-i înălţăm lui un imn de laudă, unii pentru ceilalţi. Amintirea paşilor făcuţi împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor, având conştiinţa diferenţelor, cu siguranţă, dar mai ales regăsim mulţumirea atmosferei de familie, reînsufleţind memoria comuniunii, care ca o făclie să lumineze paşii drumului nostru. Să mergem împreună în ascultarea Domnului! Ne este exemplu în ceea ce a făcut Hristos în ziua Paştelui, pe când mergea împreună cu ucenicii pe drumul spre Emaus. Ei discutau despre cele întâmplate, despre neliniştile, îndoielile şi întrebările lor. Domnul i-a ascultat cu răbdare şi le-a vorbit cu inima deschisă, ajutându-i să înţeleagă şi să discearnă evenimentele. Şi noi avem nevoie să îl ascultăm împreună pe Domnul, mai ales în aceste ultimele timpuri în care drumurile lumii au dus la rapide schimbări sociale şi culturale. De dezvoltarea tehnologică şi de bunăstarea economică au beneficiat mulţi, dar cei mai mulţi au rămas implacabil excluşi, în vreme ce globalizarea, care impune conformare, a contribuit la dezrădăcinarea valorilor popoarelor, slăbind etica şi convieţuirea, poluată în ultimii ani de un copleşitor sinţământ de teamă, care deseori, înteţit artistic, duce la închidere şi la ură. Avem nevoie să ne ajutăm să nu cedăm seducţiilor culturii urii şi a individualismului, care, deşi nu mai e atât de ideologică precum în timpurile persecuţiei ateiste, este totuşi mai convingătoare şi nu mai puţin materialistă. Ea recomandă deseori ca mijloc de dezvoltare ceea ce se arată imediat şi rezolvabil, dar în realitate este indiferent şi superficial. Fragilitatea legăturilor, care duce la izolarea persoanelor, are repercursiuni în special asupra celulei fundamentale a societăţii, familia, şi ne solicită efortul de a ieşi şi a merge în întâmpinarea dificultăţilor fraţilor şi surorilor noastre, îndeosebi ale celor mai tineri, nu prin descurajare şi nostalgie, ca ucenicii de la Emaus, ci prin dorinţa de a-l comunica pe Isus Înviat, nucleul speranţei./rpatulea/atataru/ Avem nevoie ca, alături de fraţii noştri, să reînnoim ascultarea cuvintelor lui Christos pentru ca inima să ardă împreună, iar vestirea să nu slăbească. Avem nevoie să fim încălziţi de Duhul Sfânt. Ca şi la Emaus, putem ajunge la destinaţie rugându-L cu insistenţă pe Domnul să rămână cu noi. El, care se revelează la frângerea pâinii, ne cheamă la caritate, ne îndeamnă să slujim împreună, să-l dăruim pe Dumnezeu înainte ca să pledăm despre Dumnezeu. Întâi să-L dăruim pe Dumnezeu şi apoi să pledăm despre Dumnezeu; să nu fim pasivi în a înfăptui binele, ci gata să ne ridicăm şi să mergem, să fim activi şi să colaborăm. În sensul acesta, ne sunt un bun exemplu atâtea comunităţi ortodoxe româneşti care colaborează foarte bine cu multe Dieceze catolice din Europa Occidentală, unde sunt prezente. În multe cazuri s-a dezvoltat un raport de încredere şi prietenie reciprocă, întreţinută de gesturi concrete de ospitalitate, susţinere şi solidaritate. Prin această frecventare reciprocă, mulţi catolici şi ortodocşi români au descoperit că nu sunt străini, ci fraţi şi prieteni. Să mergem împreună spre noi Rusalii. Traseul care ne aşteaptă duce de la Paşte la Rusalii, de la zorile pascale ale unităţii răsărite aici acum 20 de ani am pormnit la drum spre noi Rusalii. Pentru ucenici Paştele a însemnat începutul unui nou drum, din care nu dispăruseră încă frica şi nesiguranţa. Asta a durat până la Rusalii, când, adunaţi în jurul Prea Sfintei Mame a lui Dumnezeu, apostolii, într-un singur duh şi în diversitatea şi bogăţia de limbi, l-au mărturisit pe Cel Înviat prin cuvânt şi prin viaţă. Continuăm drumul nostru de la certitudinea de a avea un frate alături până la împărtăşirea credinţei întemeiate pe Învierea aceluiaşi Hristos. De la Paşte la Rusalii este un timp să ne adunăm în rugăciune, sub ocrotirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu. Să-l invocăm pe Duhul Sfânt unul pentru alţii! Să ne reînnoiască Duhul Sfânt, El care respinge uniformitatea şi căruia Îi place să plăsmuiască unitatea în cea mai frumoasă şi mai armonioasă diversitate! Focul Lui să mistuie lipsa noastră de încredere, suflul Său să înlăture reţinerile care ne împiedică să dăm mărturie împreună despre viaţa nouă pe care ne-o oferă! El, făuritor de fraternitate, să redea harul de a merge împreună! El, creator al unităţii, să ne insufle curaj, să trăim indedite căi de împărtăşire şi de misiune! El, tăria martirilor, să ne ajute să nu zădărnicim sacrificul lor! Prea Fericirea Voastră şi dragi fraţi, să mergem împreună spre lauda Prea Sfintei Treimi şi spre beneficiul reciproc, pentru a-i ajuta pe fraţii noştri să-l vadă pe Iisus! Reînnoiesc recunoştinţa mea şi vă asigur de afecţiunea, prietenia, frăţia şi rugăciunea mea şi a Bisericii Catolice.