Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Declarația preşedintelui Românie la Summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Text INTEGRAL.

Declarația preşedintelui Românie la Summitului Iniţiativei celor Trei Mări
Preşedintele Klaus Iohannis Foto: presidency.ro

Articol de Radio România, 20 Iunie 2022, 16:58

Domnule Preşedinte Levits,

Domnule Preşedinte Duda,

Doamnelor şi domnilor,

Am fost onorat să particip la al şaptelea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Îl felicit în mod deosebit pe domnul Preşedinte Levits pentru organizarea cu succes a acestui eveniment.

Ne-am întâlnit astăzi într-un moment cheie pentru continentul european, inclusiv pentru întreaga regiune a Celor Trei Mări, pe fondul agresiunii premeditate, nejustificate, neprovocate şi ilegale a Federaţiei Ruse în Ucraina.

În acest context complex, miza Summitului de astăzi depăşeşte cadrul obiectivului nostru central privind dezvoltarea regiunii printr-o mai bună interconectare a economiilor noastre. Astfel, acesta reflectă şi unitatea noastră în reafirmarea hotărâtă a valorilor şi a intereselor noastre comune.

În 2018, am organizat cu succes, atunci, la Bucureşti, Summitul şi Forumul de Afaceri, iar cinci ani mai târziu, în 2023, România va găzdui din nou acest eveniment important. Această decizie, pe care am anunţat-o astăzi în plenul reuniunii noastre, reconfirmă importanţa majoră pe care România o acordă acestui format regional de cooperare. Preluarea mandatului de organizare a evenimentelor Iniţiativei de anul viitor readuce la Marea Neagră centrul decizional al Iniţiativei.

Astăzi am analizat modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actualul context de securitate european, în special contribuţia pe care poate să o aducă, prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază: transport, energie şi digital. Astfel, este important să recalibrăm răspunsul nostru multidimensional, concentrându-ne, în acelaşi timp, pe îndeplinirea obiectivelor de bază ale Iniţiativei.

În deschiderea Summitului, am salutat intervenţia Preşedintelui Zelenski, care s-a adresat liderilor Iniţiativei celor Trei Mări cu un mesaj clar: Ucraina are nevoie de sprijinul Iniţiativei şi al statelor participante. În acest context, am reiterat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei şi cetăţenilor săi pe multiple planuri, atât prin demersuri bilaterale, cât şi în cadru multilateral - aspecte pe care le-am transmis şi direct Preşedintelui Zelenski cu prilejul vizitei pe care am efectuat-o săptămâna trecută la Kiev, alături de Preşedintele Macron, Cancelarul Scholz şi Prim-ministrul Draghi.

Ca ţară gazdă a viitorului Summit şi a Forumului de Afaceri al Iniţiativei, România va analiza toate posibilităţile prin care Iniţiativa poate ajuta Ucraina. În mod deosebit, ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare la care Ucraina ar putea participa, ca partener al Iniţiativei.

În acelaşi timp, România are convingerea fermă că şi Republica Moldova şi Georgia - care, la fel ca Ucraina, se află pe acelaşi drum către Uniunea Europeană - trebuie să primească acelaşi sprijin din partea noastră, pentru că rezilienţa lor este greu încercată în aceste momente.

În pregătirea Summitului de anul viitor, România va continua să susţină consolidarea Iniţiativei. Vom acţiona, astfel, pentru întărirea instrumentelor sale - Forumul de Afaceri, Fondul de Investiţii şi celelalte formate dezvoltate până acum cu succes. Vom încuraja noi investiţii ale Fondului.

Din perspectiva intereselor României, este încurajator faptul că recent, în marja Forumului Economic de la Davos, a fost semnat un acord între compania română Transgaz şi Fondul de Investiţii al Iniţiativei, care vizează dezvoltarea infrastructurii şi conectivităţii de gaze naturale, cu integrarea transportului de hidrogen, din România, valoarea proiectelor fiind estimată la 626 de milioane de euro.

Alte două proiecte, care reprezintă priorităţi pentru România, sunt iniţiativele Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi legăturile noastre, dar şi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, care se dovedesc esenţiale în actualul context geopolitic.

Succesul Iniţiativei noastre se măsoară în succesul proiectelor noastre strategice de interconectare.

În acelaşi timp, ne vom ghida în acţiunile noastre după un principiu clar: împreună suntem mai puternici. Din această perspectivă, am salutat angajamentul puternic şi clar exprimat al partenerilor noştri - Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană - care va contribui la atingerea obiectivelor centrale ale Iniţiativei.

Pe durata noului mandat al României la conducerea Iniţiativei, vom acţiona în deplină coordonare cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic. De asemenea, vom depune toate eforturile necesare atragerii organizaţiilor financiare internaţionale, dar şi a mediului privat internaţional, în atingerea scopurilor Iniţiativei.

Totodată, ne bucură interesul manifestat pentru Iniţiativă de către Regatul Unit şi Japonia.

În următorul an, intenţionăm să dezvoltăm dialogul cu aceste state pentru a identifica posibilităţile concrete de cooperare.

Prin toate aceste acţiuni, România va continua să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare şi la consolidarea rezilienţei în regiunea Celor Trei Mări, în beneficiul prosperităţii cetăţenilor noştri, inclusiv ca răspuns concret la provocările de astăzi de la graniţele noastre.

Vă mulţumesc!

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România 14 Martie 2026, 14:36

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu

Trafic restricționat temporar pe șoseaua Mihai Bravu din Bucureşti.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
România 14 Martie 2026, 12:52

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru

Poluarea cu petrol a râului Nistru a fost provocată de atacurile Rusiei asupra unei hidrocentrale din regiunea Cernăuți.

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
România 14 Martie 2026, 12:48

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români

Iniţiativa vizează egalizarea adaosului comercial la aceeaşi categorie de produse şi interzicerea refacturării serviciilor de...

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
România 14 Martie 2026, 11:57

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

O grenadă de mână din perioada austro-ungară a fost descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc, fiind ridicată în...

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
România 14 Martie 2026, 11:51

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută

Platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro au fost ţinta unui atac cibernetic, la începutul nopţii trecute.

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
România 14 Martie 2026, 11:51

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului

Restricţia vizează sectorul cuprins între Călimăneşti şi Câineni şi va fi valabilă zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv.

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
Audituri externe la STB şi Termoenergetica
România 14 Martie 2026, 10:21

Audituri externe la STB şi Termoenergetica

Consiliul General al capitalei a aprobat și proiectul conform căruia bucureștenii vor avea dreptul la facturi diminuate în...

Audituri externe la STB şi Termoenergetica
Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan
România 14 Martie 2026, 08:55

Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan

Polițiștii le reamintesc șoferilor că pe Transfăgărășan circulația este închisă în zona Arefu, județul Argeș.

Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan

Radio România

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum
Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump
A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice
CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini