Curtea Constituţională, între juridic şi politic

Mandatele celor trei judecători de la Curtea Constituţională, respectiv Ioan Vida, Nicolae Cochinescu şi Petre Lăzăroiu expiră luni, iar procedura de înlocuire a lor nici până în prezent nu a fost finalizată deşi legea prevede că numirea unor noi judecători trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte.

Singura propunere făcută este cea a preşedintelui Traian Băsescu, care a semnat săptămâna recută decretul privind numirea lui Petre Lăzăroiu, de această dată pentru un mandat întreg.

Până în prezent, nici Camera Deputaţilor şi nici Senatul nu au finalizat procedura de numire a noilor judecători la CCR, în locul lui Ioan Vida, care este şi preşedintele Curţii, şi Nicolae Cochinescu.

Miza numirii unor reprezentanţi în funcţia de judecător la Curte este dată de faptul că această instituţie are ultimul cuvânt în privinţa constituţionalităţii legilor, a măsurilor adoptate de Guvern, a regulamentelor Parlamentului, validarea alegerii preşedintelui României şi în rezolvarea conflictelor între puterile statului.

În ultimii anii, curtea a fost pusă în situaţia de a decide asupra legalităţii unor legii care au stârnit dispute aprinse în parlament, guvern şi în societatea civilă.

Fostul preşedintele al CCR, Lucian Mihai susţine că această instituţie a fost din punct de vedere strict juridic întotdeauna la fel de puternica indiferent de perioada în care a funcţionat.

Curtea a căpătat cele mai multe atribuţii la înfiinţarea ei în 1991, însă la ultima revizuire a Constituţiei în 2003 i s-au sporit puterile, fiind introduse trei noi competenţe: obligaţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre puterile statului şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii, dar până în prezent nu au fost stabilit alte decât cele prevăzute în Constituţie.

Fostul preşedintele al Curţii Constituţionale, Lucian Mihai, consideră că nu este bine că s-a introdus această atribuţie deoarece ea are nu numai un conţinut juridic dar şi unul inevitabil politic.

„Se poate considera că într-adevăr în anul 2003, atunci când a fost introdusă în Constituţie această atribuţie s-a realizat o sporire a puterilor Curţii Constituţionale. Şi în acest fel CCR poate fi atrasă şi viaţa a şi dovedit că ea a fost atrasă pentru că i s-a impus să intervină în dispute politice, în controverse care inevitabil aveau o coloratură partinică şi astfel să poată fie supusă unor dezbateri contradictorii care nu au o natură juridică. Se puteau găsi şi alte soluţii decât implicare Curţii”, a explicat prof. univ la Facultatea de Drept din Bucureşti, Lucian Mihai.

El a precizat că ceastă atribuţie a fost introdusă pentru că s-a observat că până în anul 2003 au fost situaţii de conflict în sensul de adoptare a unor poziţii diferite între diversele autorităţi, instituţii ale statului şi s-a simţit nevoia ca să intervină un arbitru care să soluţioneze aceste poziţii şi să impună o linie unitară şi pentru prezent şi viitor.

O altă modificare intervenită în 2003 este cea privind forţa juridică a deciziilor Curţii, în sensul că acestea au devenit obligatorii pentru parlament în cazul legile adoptate dar încă nepromulgate.

„Până în 2003, Parlamentului putea spune că deşi s-a vădit prin decizia CCR că este vorba de o lege neconstituţională totuşi această lege va fi adoptată. Această situaţie era anormală şi era unică în lume. Nu mai exista în lume nicio Curte Constituţională în privinţa căreia să există o asemenea prevedere. Este bine că în 2003 a fost înlăturată această anomalie juridică pentru că nu poate Parlamentul să decidă trecerea unei legi deşi acea lege este neconstituţională pentru că votul a două treime din numărul parlamentarilor nu poate să transforme o lege neconstituţională într-o lege constituţională”, a subliniat fostul preşedinte al Curţii.

Pe de altă parte, directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, critică faptul că în procesul de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională nu există o bătălie între partide pentru a trimite persoane competente ci pentru a-şi impune câţi mai mulţi reprezentanţi.

”Din păcate în România ultimilor 20 de ani, respectivele partide au pretenţia ca acei oameni numiţi ca judecători la CCR să asculte de vreo comandă politică sau alta. Curtea a devenit un pilon extrem de important în a preciza care atribuţii sunt importante pentru o instituţie sau alta, în considerarea faptului că avem multe articole care nu sunt clare în Constituţie. Deci într-o ţară cu o democraţie fragilă, unde statul de drept nu există, şi ne cramponăm tot mai des de punctele şi virgulele din Constituţie, apelăm din ce în ce mai des la CCR, care a devenit un soi de nou făuritor al Constituţiei ”, a atras atenţia Georgiana Iorgulescu.

Curtea Constituţională se compune, potrivit Legii fundamentale, din nouă judecători, câte trei numiţi de Camera Deputaţilor, Senat şi preşedintele României.

Componenţa Curţii se înnoieşte cu o treime din judecători, din 3 în 3 ani, ocazie cu care îşi aleg, prin vot secret, şi preşedintele.