Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Credit imobiliar "doar în lei" pentru cei cu salarii în lei

Cea mai mare bancă din România, BCR, nu mai acordă credite imobiliare în valută celor ce au venituri în lei.

Credit imobiliar "doar în lei" pentru cei cu salarii în lei
Foto: arhivă.

Articol de Ioana Dogaru, 17 Octombrie 2012, 13:41

Banca Comercială Română (BCR) este prima bancă din România care restricţionează posibilitatea acordării de credite în valută doar la persoanele care au venituri în valută.

Potrivit unui comunicat BCR, pentru cei ce câştigă în lei banca va acorda credite imobiliare numai în lei, "pentru a proteja clienţii de riscul valutar".

Anunţul vine pe fondul unor avertismente repetate ale Băncii Naţionale a României privind riscurile pe care clienţii bancari şi le asumă atunci când se împrumută în altă monedă decât în cea în care sunt plătiţi.

Până la data de 15.10.2012 s-a aflat în dezbatere publică noul "Regulament privind unele condiţii de acordare a creditelor" pe siteul BNR. Banca Naţională a României a anunţat că termenul de implementare a recomandărilor este sfârşitul anului în curs.

"Facem un pas important, în acelaşi timp îndrăzneţ şi necesar, de a acorda credite pentru casă numai în lei.

"Mulţi clienţi consideră creditul ipotecar în valută mai ieftin, dar pe termen lung ne aşteptăm la costuri totale semnificativ mai reduse la creditele în lei comparate cu cele în euro, ţinând cont în special de tendinţa de creştere a indicelui EURIBOR de la nivelul minimului său istoric din prezent, dar şi de impactul semnificativ pe care fluctuaţiile valutare îl au asupra costurilor unui credit", a declarat, într-un comunicat, a declarat şeful departamentului Credite Garantate în cadrul BCR, Ioana Mihai.

"Din ce în ce mai multe tranzacţii imobiliare se fac în lei deoarece tot mai mulţi clienţi simt nevoia de a elimina riscul de curs valutar manifestat destul de vizibil în ultima perioadă. Cumpărătorii ştiu că pot stabili moneda în care se realizează tranzacţia, şi de aceea mizăm pe o creştere importantă a pieţei creditelor ipotecare în lei", a explicat Ioana Mihai.

BCR este cea mai mare bancă de pe piaţa locală în funcţie de active, cu peste 16 miliarde euro.

BNR recomandă băncilor "să-şi reducă expunerea la riscul valutar"

Direcţia creditării se schimbă spre finanţările în lei, spune pentru siteul Ziarul Financiar, vicepreşedintele Volksbank responsabil cu vânzările Lucian Cojocaru.

Potrivit lui Lucian Cojocaru, piaţa creditului de retail este saturată şi se încercă să se mergă către finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Bancherii sunt presaţi de BNR să-şi reducă expunerea la riscul valutar, afirmă Lucian Cojocaru adăugând că se va merge către lei "pentru că există un exces de lichiditate în lei pe piaţă şi băncile străine au tăiat finanţarea în valută, iar BNR ne împinge în această direcţie".

Finanţările vor merge în principal către IMM-uri în condiţiile în care cererea de împrumuturi din partea persoanelor fizice rămâne amorţită, mai afirmă pentru Ziarul Financiar, vicepreşedintele Volksbank responsabil cu vânzările, Lucian Cojocaru.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea a declarat pentru Ziarul Financiar că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) ar putea să ajungă în aceeaşi situaţie ca persoanele fizice în ceea ce priveşte posibilitatea accesării creditelor în valută, în urma introducerii unor reglementări mai restrictive din partea BNR.

"Se preconizează o modificare a regulamentului privind creditarea în valută a IMM-urilor şi există opinii că această nouă reglementare va aduce IMM-urile cam «în aceeaşi oală» cu persoanele fizice când este vorba de credite în va­lută: adică ai resurse în valută, poţi să accesezi credite în valută, nu ai resurse în valută, nu mai accesezi", a declarat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

Noi condiţii pentru creditarea în valută

Pe siteul Băncii Naţionale a României s-a aflat până la data de 15.10.2012 în dezbatere publică un nou "Regulament privind unele condiţii de acordare a creditelor", care potrivit BNR, termenul de implementare a recomandărilor este sfârşitul anului în curs.

Potrivit regulamentului sunt vizate creditele bancare în valută, care vor fi acordate în condiţii mai stricte faţă de cele în lei, solicitanţii care nu sunt plătiţi în valuta respectivă trebuind să demonstreze că pot rambursa sumele primite, chiar dacă leul se depreciază.


Regulament privind unele condiţii de acordare a creditelor

Astfel, va fi impusă obligaţia creditorilor ce desfăşoară activitate de creditare în valută de a informa solicitanţii de astfel de credite neacoperiţi la riscul valutar cu privire la impactul pe care l-ar avea asupra nivelului ratelor de credit deprecierea severă a monedei naţionale, precum şi - în cazul creditelor cu dobândă variabilă - deprecierea severă a monedei naţionale asociată cu majorarea dobânzii.

Spre deosebire de reglementarea în vigoare, proiectul impune creditorilor prezentarea acestor informaţii de avertizare, particularizat la dimensiunea creditului solicitat de client, prin indicarea ratei lunare de credit recalculate pe baza respectivelor variaţii.

Altfel spus, banca de la care veţi dori un credit în valută va fi obligată să vă ofere mult mai multe informaţii cu privire la potenţialele riscuri ce ar putea apărea pe toată perioada de derulare a creditului solicitat.

Drept consecinţă, nu vor mai primi credite în valută decât cei care fac dovada bonităţii, inclusiv din perspectiva capacităţii de suportare a şocurilor severe pe cursul de schimb valutar şi dobândă.

Preţul combustibililor continuă să crească în ţară
România 18 Martie 2026, 22:40

Preţul combustibililor continuă să crească în ţară

În Capitală benzina standard se vinde cu preţuri între 8,69-8,84 lei/litru, iar motorina standard costă între 9,24-9,39...

Preţul combustibililor continuă să crească în ţară
Miza întâlnirii dintre Nicușor Dan și Mark Rutte
România 18 Martie 2026, 22:13

Miza întâlnirii dintre Nicușor Dan și Mark Rutte

Președintele Nicușor Dan va avea joi, la Bruxelles, o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Miza întâlnirii dintre Nicușor Dan și Mark Rutte
Sistemul de Garanţie Returnare din România e "etalon la nivel național și internațional"
România 18 Martie 2026, 21:21

Sistemul de Garanţie Returnare din România e "etalon la nivel național și internațional"

În cei aproape 3 ani de funcționare s-au colectat peste 9 miliarde de ambalaje, iar anul trecut s-a atins o rată de colectare...

Sistemul de Garanţie Returnare din România e "etalon la nivel național și internațional"
Sute de mineri, marș de protest pe străzile din Târgu Jiu
România 18 Martie 2026, 19:34

Sute de mineri, marș de protest pe străzile din Târgu Jiu

Minerii sunt nemulțumiți de faptul că aproape 1.500 de angajați ale căror contracte au fost încheiate pe perioadă determinată...

Sute de mineri, marș de protest pe străzile din Târgu Jiu
În Parlament, dezbaterile asupra proiectului de buget pentru 2026 au fost suspendate
România 18 Martie 2026, 19:31

În Parlament, dezbaterile asupra proiectului de buget pentru 2026 au fost suspendate

Dezbaterile au fost suspendate până se găsește o soluție pentru finanțarea sumei de 1,1 miliarde pentru pachetul de...

În Parlament, dezbaterile asupra proiectului de buget pentru 2026 au fost suspendate
Continuă căutările celor patru marinari daţi dispăruţi după accidentul naval din Portul Midia
România 18 Martie 2026, 18:32

Continuă căutările celor patru marinari daţi dispăruţi după accidentul naval din Portul Midia

Autoritățile au deschis un dosar penal. Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul sunt încă necunoscute.

Continuă căutările celor patru marinari daţi dispăruţi după accidentul naval din Portul Midia
859: „Cota de intervenţie preventivă” pentru ursul brun
România 18 Martie 2026, 17:57

859: „Cota de intervenţie preventivă” pentru ursul brun

Puterea și opoziția sunt de acord cu limitarea numărului de urși din România.

859: „Cota de intervenţie preventivă” pentru ursul brun
Soluțiile tehnice de control parental "nu pot înlocui gândirea critică și educația media"
România 18 Martie 2026, 17:12

Soluțiile tehnice de control parental "nu pot înlocui gândirea critică și educația media"

Campania Radio România „Stai sigur pe net”/ Invitat: Președintele Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea.

Soluțiile tehnice de control parental "nu pot înlocui gândirea critică și educația media"

Radio România

Şeful diplomaţiei Vaticanului cere SUA şi Israelului să pună capăt războiului din Iran

Şeful diplomaţiei Vaticanului cere SUA şi Israelului să pună capăt războiului din Iran

Şeful diplomaţiei Vaticanului cere SUA şi Israelului să pună capăt războiului din Iran
Liga Campionilor: FC Barcelona s-a calificat în sferturile competiției, după 7-2 cu Newcastle

Liga Campionilor: FC Barcelona s-a calificat în sferturile competiției, după 7-2 cu Newcastle

Liga Campionilor: FC Barcelona s-a calificat în sferturile competiției, după 7-2 cu Newcastle
MARAMUREȘ: Ucrainean aflat în stare critică, căutat de Salvamont și Poliția de Frontieră

MARAMUREȘ: Ucrainean aflat în stare critică, căutat de Salvamont și Poliția de Frontieră

MARAMUREȘ: Ucrainean aflat în stare critică, căutat de Salvamont și Poliția de Frontieră
OMS: Peste 2.300 de civili, ucişi în actualul conflict din Orientul Mijlociu

OMS: Peste 2.300 de civili, ucişi în actualul conflict din Orientul Mijlociu

OMS: Peste 2.300 de civili, ucişi în actualul conflict din Orientul Mijlociu