Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Copiii ar putea fi adoptaţi mai uşor

Guvernul vrea să modifice legea în privinţa adopţiilor, astfel încât copiii să fie înfiaţi mai uşor. Modificările vizează doar adopţiile interne, nu şi pe cele internaţionale, care nu vor fi reluate.

Copiii ar putea fi adoptaţi mai uşor

Articol de Petruţa Obrejan, 09 Martie 2011, 19:08

Una din schimbările propuse de executiv este ca orice copil care stă în sistemul de protecţie mai mult de un an să fie declarat adoptabil, în condiţiile în care, în prezent, nu există un astfel de termen.

Toate modificările vizează adopţiile interne, nu şi pe cele internaţionale, care nu vor fi reluate.

Perioada de adopţie a unui copil cu părinţi necunoscuţi a fost reglementată de Guvern, la 30 de zile, prin noul proiect de modificare al Legii adopţiilor.

Mai mult, Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Român pentru Adopţii, a declarat că o altă modificare extrem de importantă este şi cea referitoare la reducerea timpului în care un copil cu părinţi dezinteresaţi poate fi dat spre adopţie altor familii.

Secretarul de stat a precizat că, în prezent, în România există aproape 67.000 de copii în sistem, dintre care 23.000 în centrele de plasament şi 20.000 la asistenţii maternali.

Prin noul proiect au fost redefiniţi şi o serie de termeni, cum ar fi domiciliu sau reşedinţă, iar legislaţia adopţiilor a fost armonizată cu noul Cod Civil.

Mai mult, s-a introdus şi proba ADN, inexistentă până acum.

"Am introdus proba ADN-ului pentru cei care recunosc un copil dintr-o legătură extraconjugală şi care, sigur, este o acţiune premergătoare recunoaşterii soţiei şi a adoptabilităţii copilului", a explicat Bogdan Panait.

În ceea ce priveşte adopţiile internaţionale, premierul Emil Boc s-a pronunţat pentru menţinerea actualelor reglementări.

Adopţiile ar putea fi înlesnite
Ştiri 03 Decembrie 2009, 14:11

Adopţiile ar putea fi înlesnite

Oficiul Român pentru Adopţii vizează modificări pentru scurtarea perioadei necesare adopţiilor.

Adopţiile ar putea fi înlesnite
CSM continuă audierile pentru funcţia de adjunct al DNA
România 17 Martie 2026, 14:52

CSM continuă audierile pentru funcţia de adjunct al DNA

CSM nu a ajuns încă la un consens privind avizele pentru Alex Florența și Marius Voineag, candidați la funcțiile de adjunct...

CSM continuă audierile pentru funcţia de adjunct al DNA
Președintele Senatului: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament
România 17 Martie 2026, 14:50

Președintele Senatului: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament

Mircea Abrudean a declarat la Radio România Actualități că principala provocare a României în acest moment este menținerea...

Președintele Senatului: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament
Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
România 17 Martie 2026, 13:49

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria

Operatorul public de transport spune că asta înseamnă costuri de patru ori mai mari, dar și timpi mari de așteptare pe podul...

Stația de GNC din Giurgiu nu funcționează de luni bune. Autobuzele publice sunt alimentate în Bulgaria
Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
România 17 Martie 2026, 13:36

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri

Pentru acest aeroport rămâne însă problema atragerii zborurilor comerciale, în prezent singurele zboruri de linie operate de...

Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" are un nou terminal de pasageri
Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
România 17 Martie 2026, 13:26

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"

Un foc aprins în câmp deschis poate deveni în câteva minute un incendiu de proporții. S-a întâmplat zilele trecute în...

Cele mai multe incendii de vegetație, "provocate intenţionat de oameni"
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
România 17 Martie 2026, 13:23

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale

Testarea nu a fost organizată anul acesta în toate unităţile de învăţământ, profesori din aproximativ 100 de şcoli refuzând...

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale
Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai
România 17 Martie 2026, 13:18

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai

Minerii sunt nemulţumiţi că nu au primit salariile şi că au fost anunţate concedieri colective.

Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai

Radio România

CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord

CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord

CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord
HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale

HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale

HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale
Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie

Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie

Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie
Ministrul Apărării: România are capacități defensive pentru o potențială ofensivă balistică din Iran