Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Controale în spitalele publice şi în cele private

Acţiunea se desfăşoară pe fondul unor raportări false, după cum a anunţat aseară, într-o emisiune televizată ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea

Controale în spitalele publice şi în cele private

Articol de Mihai Udroiu, 10 Decembrie 2018, 03:19

Ministerul Sănătăţii a început un control comun cu Ministerul Finanţelor în spitalele publice şi în cele private pe fondul unor raportări false, a anunţat aseară, într-o emisiune televizată ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Ea a vorbit şi despre decontări duble la spitalele private şi a precizat că deţine date certe în acest sens.

Sorina Pintea spus că s-au făcut progrese foarte mari în ultimii ani în sistemul de sănătate, iar majorarea salariilor medicilor a redat demnitatea acestora, însă efectul scontat până în acest moment nu a apărut. Ea a dat ca exemplu faptul că sunt foarte multe solicitări să revină medici în ţară, dar pe de altă parte, sunt spitale clinice mari care nu pot asigura linia de gardă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat că sunt medici care au ajuns să facă 12 gărzi pe lună, întrucât colegii mai tineri merg în spitale cu pacienţi mai puţini. Ea a criticat şi faptul că nu se respectă programul de lucru în mediul public în cazul medicilor care lucrează şi la privat.

Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului
România 23 Martie 2026, 08:42

Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului

Mandatul Renatei Weber a expirat de aproape doi ani, dar propunerea USR pentru această funcție nu convine PSD.

Parlamentul va relua procedurile pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului
USR cere partidelor să voteze reducerea diurnei magistraților
România 23 Martie 2026, 07:36

USR cere partidelor să voteze reducerea diurnei magistraților

USR propune ca magistrații să beneficieze de diurna cuvenită funcționarilor publici.

USR cere partidelor să voteze reducerea diurnei magistraților
Avertizare RO-Alert în județul Tulcea în vecinătatea frontierei cu Ucraina
România 23 Martie 2026, 07:31

Avertizare RO-Alert în județul Tulcea în vecinătatea frontierei cu Ucraina

În jurul orei 20:50, două aeronave Eurofighter Typhoon ale forțelor aeriene germane au fost ridicate de la Baza 57 Aeriană...

Avertizare RO-Alert în județul Tulcea în vecinătatea frontierei cu Ucraina
Elevii de clasa a XII-a participă zilele acestea la simularea examenului de bacalaureat
România 23 Martie 2026, 07:30

Elevii de clasa a XII-a participă zilele acestea la simularea examenului de bacalaureat

Cadrele didactice din 63 de unităţi de învăţământ boicotează organizarea simulării, ca răspuns la îndemnul sindicatelor de a...

Elevii de clasa a XII-a participă zilele acestea la simularea examenului de bacalaureat
Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
România 22 Martie 2026, 16:16

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți

Principalul beneficiu: scăderea cheltuielilor.

Sistem modern de iluminat public în comunele din Mehedinți
Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
România 22 Martie 2026, 10:17

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina

Numai în această săptămână au fost adunate aproximativ trei tone de gunoaie prin acțiuni susținute de asociații de mediu,...

Zece tone de deșeuri, colectate în ultimul an de pe plaja Sulina
Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
România 21 Martie 2026, 13:26

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat, pentru Radio România Actualități, ce soluții ar fi pentru...

Marea majoritate a liceelor organizează luni simularea probelor scrise ale Bacalaureatului
Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire
România 21 Martie 2026, 13:20

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Protestatarii acuză faptul că primăria nu a pregătit satisfăcător această decizie care afectează mii de apartamente din oraș.

Protest la Tulcea, autoritățile vor să desființeze sistemul centralizat de încălzire

Radio România

Google Search începe să folosească inteligența artificială pentru a înlocui titlurile articolelor

Coliziune între un avion și un vehicul la sol pe aeroportul LaGuardia din New York

Bursele din Asia scad pe fondul noilor amenințări dintre SUA și Iran de a intensifica războiul

Agenția meteo a ONU confirmă cel mai fierbinte deceniu de la începutul măsurătorilor