Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Compensații pentru clienţii companiilor aeriene

Centrul European al Consumatorilor din România vine în ajutorul clienţilor companiilor aeriene.

Compensații pentru clienţii companiilor aeriene

Articol de Daniela Vasilescu, 07 August 2022, 16:38

Realizator: Centrul European al Consumatorilor din România a dezvoltat un instrument prin care clienţii companiilor aeriene pot afla dacă au dreptul la compensaţii şi sub ce formă se acordă acestea, în situaţia în care zoburile le-au fost anulate.

Reporter: Regulile privind drepturile pasagerilor în transportul aerian se aplică doar zborurilor care au loc pe teritoriul spațiului comunitar și care sunt operate de companii înregistrate în Uniunea Europeană. Calculatorul de compensații ne ajută să aflăm dacă și ce despăgubiri putem obține în anumite situații.

Irina Chirițoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor din România: Dacă discutăm, de exemplu, de zborurile anulate, compensațiile variază între 250 și 600 de euro, asta în funcție de distanța pe care noi urma să o parcurgem. În cazul în care discutăm de o anulare de zbor, pe lângă partea de compensații, avem și dreptul de a primi asistență pe aeroport, de cazare în cazul în care întârzierea este mult mai mare și trebuie să petrecem o noapte.

Reporter: Totodată, avem dreptul și la rambursarea prețului biletului de avion în termen de şapte zile. Însă Irina Chirițoiu mai spune că acest lucru nu se întâmplă. Calculatorul de compensații îl găsiți pe site-ul Centrului European al Consumatorilor din România.

Etichete : (ii) compensatii zboruri
Informații din trafic
România 19 Martie 2026, 08:41

Informații din trafic

Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale, pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună.

Informații din trafic
Tânăr ucrainean găsit decedat de salvamontişti în Munţii Maramureşului
România 19 Martie 2026, 08:31

Tânăr ucrainean găsit decedat de salvamontişti în Munţii Maramureşului

Tânărul ucrainean despre care salvamontiştii din judeţul Maramureş fuseseră anunţaţi că a rămas pe munte şi are probleme de...

Tânăr ucrainean găsit decedat de salvamontişti în Munţii Maramureşului
Reorganizarea spitalelor şi digitalizarea sistemului sanitar
România 19 Martie 2026, 07:42

Reorganizarea spitalelor şi digitalizarea sistemului sanitar

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie devin priorităţi în strategia Ministerului Sănătăţii, în încercarea de a...

Reorganizarea spitalelor şi digitalizarea sistemului sanitar
Câteva sute de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au protestat din nou miercuri
România 19 Martie 2026, 07:31

Câteva sute de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au protestat din nou miercuri

Oamenii sunt nemulţumiţi că aproape 1.500 de salariaţi, ale căror contracte au fost încheiate pe perioadă determinată, vor...

Câteva sute de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au protestat din nou miercuri
Căutările marinarilor de la bordul remorcherului scufundat la Midia vor fi reluate
România 19 Martie 2026, 07:28

Căutările marinarilor de la bordul remorcherului scufundat la Midia vor fi reluate

Scafandrii militari au mai recuperat un trup neînsufleţit după cel al căpitanul remorcherului.

Căutările marinarilor de la bordul remorcherului scufundat la Midia vor fi reluate
Incendii de vegetaţie uscată în mai multe zone din ţară
România 19 Martie 2026, 01:22

Incendii de vegetaţie uscată în mai multe zone din ţară

Focul a afectat peste 40 de hectare de pădure şi vegetaţie uscată.

Incendii de vegetaţie uscată în mai multe zone din ţară
Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie, priorităţi în strategia MS
România 19 Martie 2026, 01:17

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie, priorităţi în strategia MS

Alexandru Rogobete: schimbarea modului de plată este vitală pentru a încuraja consultaţiile şi serviciile medicale.

Ambulatoriul de specialitate şi medicina de familie, priorităţi în strategia MS
118 procurori critică o decizie din decembrie a ÎCCJ privind combaterea evaziunii fiscale
România 19 Martie 2026, 00:14

118 procurori critică o decizie din decembrie a ÎCCJ privind combaterea evaziunii fiscale

Anchetatorii avertizează că măsura generează costuri suplimentare, prelungeşte nejustificat durata proceselor şi poate duce...

118 procurori critică o decizie din decembrie a ÎCCJ privind combaterea evaziunii fiscale

Radio România

ILFOV: Incendiu izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca

O femeie din Bistrița a murit după ce a fost lovită de tren

Trupul unui bărbat, descoperit în râul Argeș, în apropierea unui mall din Pitești

Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți