Cod portocaliu de instabilitate atmosferică
Meteorologii anunță că se vor înregistra averse importante cantitativ și vijelii puternice.

Articol de Radiojurnal, 06 August 2025, 11:55
Județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași se vor afla miercuri sub un cod portocaliu de instabilitate atmosferică.
Codul intră în vigoare de la ora 13:00 și este valabil până la ora 19:00.
Meteorologii anunță că în aceste zone se vor înregistra averse importante cantitativ și vijelii puternice. De asemenea, de la ora 12:00 până diseară la ora 21:00, un cod galben de instabilitate atmosferică vizează cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, precum și a zonei montane.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, izolat, grindină de mici și posibil medii dimensiuni.