Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord privind modificarea sistemului de pensionare al magistraţilor
Guvernul ar urma să adopte proiectul în şedinţa de joi şi apoi să-l trimită la CSM pentru avizul consultativ.
Articol de Radiojurnal, 19 Noiembrie 2025, 13:09
Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord privind modificarea sistemului de pensionare al magistraţilor.
Pensia ar urma să nu fie mai mare de 70 la sută din salariul net, aşa cum a fost prevăzut şi în legea respinsă de Curtea Constituţională, din motive de procedură.
S-a majorat însă perioada de tranziţie, de la 10 la 15 ani, până la momentul în care şi magistraţii vor ieşi la pensie la 65 de ani, au declarat pentru Radio România Actualităţi surse politice.
Guvernul ar urma să adopte proiectul în şedinţa de joi şi apoi să-l trimită la CSM pentru avizul consultativ, dar obligatoriu. Reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental se aşteaptă ca avizul CSM să fie negativ, dar să vină de această dată mai rapid.












