Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Circulaţia pe Valea Oltului- afectată de un incendiu de vegetaţie

Operaţiunile de stingere vor fi reluate în această dimineaţă

Circulaţia pe Valea Oltului- afectată de un incendiu de vegetaţie
Foto: agerpres.ro

Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 05 Aprilie 2019, 03:09

În judeţul Vâlcea, un incendiu de vegetaţie afectează circulaţia pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Brezoi, traficul desfăşurându-se pe un singur fir.

În cursul zilei de luni, atunci când a izbucnit incendiul, acesta se manifesta pe un hectar, iar în momentul de faţă suprafaţa de fond forestier afectată depăşeşe 26 de hectare.

Este a patra zi în care pompierii vâlceni, reprezentanţi ai ocoalelor silvice din zonă, dar şi alte persoane care s-au alăturat acestei acţiuni, au parcurs pe jos distanţe considerabile, pentru a lichida acest incendiu, care, la căderea serii, s-a apropiat destul de mult de Valea Oltului. În sprijinul lor, s-a alăturat ieri, şi un elicopter al inspectoratului general al Aviaţiei din cadrul MAI, acesta a efectuat de la sosirea lui, în jurul prânzului, 20 de lansări până la căderea serii şi a rămas peste noapte în zonă.

Dimineaţă se va relua intervenţia de stingere.

Din păcate, pompierii vâlceni s-au mai confruntat şi săptămâna trecută cu un incendiu de o amploare asemănătoare, în pădurea din zona Malaia, foarte aproape de Brezoi. Şi acolo au fost afectate 28 de hectare, a fost nevoie de 10 zile pentru lichidare incendiului. În momentul de faţă există un dosar penal pentru faptă şi se caută vinovaţii. Autorităţile judeţului Vâlcea susţin că focul a fost pus intenţionat, ceea ce se crede a se fi petrecut şi în cazul incendiului din zona Brezoi.

România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate