Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Circulaţia autobuzelor în municipiul Iaşi a fost reluată în totalitate

Directorul companiei, Cristian Stoica, a declarat că reprezentanţii societăţii, ai sindicatelor şi ai primăriei vor analiza din nou, vineri, posibilitatea ajustării salariilor.

Circulaţia autobuzelor în municipiul Iaşi a fost reluată în totalitate
Iaşi. Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 03 Noiembrie 2021, 20:19

Circulaţia autobuzelor de la transportul public al municipiului Iaşi a fost reluată în totalitate, în această după-amiază. Directorul companiei, Cristian Stoica, a declarat că reprezentanţii societăţii, ai sindicatelor şi ai primăriei vor analiza din nou, vineri, posibilitatea ajustării salariilor.

Cristian Stoica: Am avut numeroase întrevederi cu reprezentanţii greviştilor şi cu sindicatele, le-am prezentat calendarul de negocieri, care este până vineri, şi cu condiţia reluării lucrului şi, după aceea, vineri vor avea o rezoluţie şi în funcţie de această rezoluţie vor decide ce vor face mai departe. De vineri vor fi negocierile finale pentru stingerea acestui conflict. Am informaţii, chiar în acest moment, că autobuzele ies la stradă. Vor fi acoperite toate traseele din planul de transport cu autobuze, vor ieşi în jur de 60-70 de autobuze, câte sunt în planul de transport.

Realizator: Amintim că ieri dimineaţă, şoferii de autobuz de la Compania de Transport Public din Iaşi au declanşat spontan un conflict de muncă, solicitând majorări salariale. Ieri, niciun autobuz nu a ieşit pe traseu, iar azi, în prima parte a zilei, a fost asigurat transportul de persoane doar pe cele şase rute din zona metropolitană - precizează Radrio România Iaşi.

Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare
România 16 Martie 2026, 19:22

Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare

Ministrul Alexandru Rogobete spune că bugetul este mai mic cu 1,6 miliarde de lei.

Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare
Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul
România 16 Martie 2026, 18:45

Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul

Președintele a subliniat că închiderea Strâmtorii Ormuz creează dificultăți majore pentru importatorii de petrol.

Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul
Rata de ocupare a populației este de 62,6%
România 16 Martie 2026, 18:42

Rata de ocupare a populației este de 62,6%

Este o proporție scăzută care reflectă, spun analiștii, impozitarea crescută a muncii.

Rata de ocupare a populației este de 62,6%
Aproape 12 mii de elevi au absentat de la prima probă a simulării pentru evaluarea națională
România 16 Martie 2026, 18:39

Aproape 12 mii de elevi au absentat de la prima probă a simulării pentru evaluarea națională

Marți este programată proba scrisă la matematică, iar miercuri - cea la limba și literatura maternă.

Aproape 12 mii de elevi au absentat de la prima probă a simulării pentru evaluarea națională
Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la CSM
România 16 Martie 2026, 18:31

Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la CSM

Viorel Cerbu are o experiență de 30 de ani în magistratură. El a primit aviz pozitiv de la Secția pentru Procurori a CSM cu...

Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la CSM
Amendamente la proiectul de buget
România 16 Martie 2026, 17:38

Amendamente la proiectul de buget

PSD și AUR au anunțat că vor iniția amendamente, PNL și USR susțin că vor vota bugetul în forma venită de la Guvern.

Amendamente la proiectul de buget
La Iași, 5 angajați ai ANAF colaborau cu firme pe care ar fi trebuit să le controleze
România 16 Martie 2026, 17:33

La Iași, 5 angajați ai ANAF colaborau cu firme pe care ar fi trebuit să le controleze

Cei 5 sunt în situații de incompatibilitate, întrucât un funcționar public nu poate fi în același timp mandatar sau...

La Iași, 5 angajați ai ANAF colaborau cu firme pe care ar fi trebuit să le controleze
Reacțiile partidelor la proiectul bugetului de stat adoptat de Guvern
România 16 Martie 2026, 16:36

Reacțiile partidelor la proiectul bugetului de stat adoptat de Guvern

Reprezentanţii USR spun că ar fi avut şi ei amendamente, însă au decis să nu le depună, deoarece ar fi fost afectată...

Reacțiile partidelor la proiectul bugetului de stat adoptat de Guvern

Radio România

CSM, aviz favorabil pentru candidatura lui Viorel Cerbu la funcţia de procuror-șef DNA

BUCUREȘTI: Șoferii pot verifica online dacă le-a fost ridicată mașina în Sectorul 1

Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România, în concert la Sala Radio

TÂRGU JIU: Nou protest al angajaților de la Complexul Energetic Oltenia