Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE ar putea declanşa procedura de apărare a statului de drept în România

Comisia Europeană ar putea declanşa procedura privind apărarea statului de drept împotriva României, dacă vor fi promulgate modificările la Codul Penal.

CE ar putea declanşa procedura de apărare a statului de drept în România
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Foto: ec.europa.eu

Articol de Amalia Bojescu, 13 Mai 2019, 16:10

Comisia Europeană ar putea declanşa procedura privind apărarea statului de drept împotriva României, dacă vor fi promulgate modificările la Codul Penal - declară purtătorul de cuvânt al instituţiei, confirmând faptul că vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, a trimis o scrisoare în acest sens celor mai înalte oficialităţi ale statului român: preşedintelui, premierului şi şefilor celor două camere parlamentare.

Margaritis Schinas: Principalele îngrijorări sunt legate de evoluţiile privind interferenţa în actul de justiţie, lupta împotriva corupţiei, inclusiv protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi adoptarea recentă a codurilor penale, care riscă să creeze o situaţie de facto de impunitate pentru faptele de corupţie. Aceste modificări pot afecta statul de drept. În cazul în care îmbunătăţirile necesare nu sunt realizate în scurt timp, sau dacă vor fi luate măsuri negative suplimentare, precum promulgarea celor mai recente amendamente la codurile penale, Comisia va declanşa, fără întârziere, cadrul pentru statul de drept şi va suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a mai spus că Executivul comunitar îşi rezervă competenţele în calitate de "gardian al tratatelor" şi nu va ezita să lanseze rapid proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, acolo unde este necesar.

Coaliţia de guvernare nu a ajuns la o formă agreată a proiectului de buget
România 04 Martie 2026, 18:49

Coaliţia de guvernare nu a ajuns la o formă agreată a proiectului de buget

Social-democraţii au exprimat o serie de nemulţumiri cu privire la alocări şi au lansat noi critici la adresa premierului.

Coaliţia de guvernare nu a ajuns la o formă agreată a proiectului de buget
Nu luaţi cu asalt benzinăriile - apelul autorităților franceze
România 04 Martie 2026, 18:23

Nu luaţi cu asalt benzinăriile - apelul autorităților franceze

Ministrul francez al economiei dă asigurări că guvernul monitorizează evoluțiile piețelor de energie.

Nu luaţi cu asalt benzinăriile - apelul autorităților franceze
Două zboruri din Dubai spre Bucureşti
România 04 Martie 2026, 16:18

Două zboruri din Dubai spre Bucureşti

Vor putea să urce la bord doar pasagerii care au avut bilete reprogramate de FlyDubai.

Două zboruri din Dubai spre Bucureşti
Doi minori sunt trimişi în judecată pentru crima de la Cenei, județul Timiș
România 04 Martie 2026, 15:10

Doi minori sunt trimişi în judecată pentru crima de la Cenei, județul Timiș

Anchetatorii spun că fapta a fost premeditată şi că băieţii ar fi pus în aplicare un plan stabilit cu aproximativ o lună...

Doi minori sunt trimişi în judecată pentru crima de la Cenei, județul Timiș
Interzicem sau nu rețelele sociale pentru adolescenți?
România 04 Martie 2026, 14:34

Interzicem sau nu rețelele sociale pentru adolescenți?

Părerile experților invitați la RRA variază de la interzicere până la acces controlat de către părinți.

Interzicem sau nu rețelele sociale pentru adolescenți?
Studiu: Peste patru ore pe zi de social media deteriorează capacitatea de învățare
România 04 Martie 2026, 14:33

Există o corelație între utilizarea de social media și depresie, a declarat, la RRA, conferențiarul universitar dr. Emilian...

Studiu: Peste patru ore pe zi de social media deteriorează capacitatea de învățare
Salvați Copiii: Majoritatea copiilor sunt expuși riscurilor online și nu cer ajutor
România 04 Martie 2026, 14:33

Salvați Copiii: Majoritatea copiilor sunt expuși riscurilor online și nu cer ajutor

Doar 5% dintre copii aleg să discute cu un adult despre aceste experiențe, ceea ce arată o lipsă majoră de comunicare și...

Salvați Copiii: Majoritatea copiilor sunt expuși riscurilor online și nu cer ajutor
Autorităţile locale sunt cele care vor decide felul în care își reduc cheltuielile cu salariile
România 04 Martie 2026, 14:31

Autorităţile locale sunt cele care vor decide felul în care își reduc cheltuielile cu salariile

Începând cu anul viitor, însă, 30% din totalul posturilor - ocupate şi vacante - trebuie desfiinţate.

Autorităţile locale sunt cele care vor decide felul în care își reduc cheltuielile cu salariile

Radio România

Contre politice între PNL și PSD pe bugetul de stat

BRAȘOV: Impozite reduse pe locuințe și mașini, pentru peste 55.000 de contribuabili din municipiu

Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru consum de droguri şi alcool la volan, a stabilit Instanța supremă

Fostul ministru Adrian Chesnoiu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare