Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Camera Deputaţilor a aprobat ordonanţa privind referendumul

Potrivit legii, referendumul se va desfăşura între orele 7:00 şi 23:00. Pentru validarea referendumului va fi necesară prezenţa la vot a minim 50% plus 1 dintre alegători.

Camera Deputaţilor a aprobat ordonanţa privind referendumul
Parlamentul României. Foto: Agerpres.

Articol de Mihaela Dragomir, 18 Iulie 2012, 18:47

Deputaţii au votat miercuri cu 157 de voturi "pentru" şi 6 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a guvernului pentru modificarea Legii referendumului.

După discuţii, ei au păstrat varianta adoptată de Senat, adică de menţinere a pragului de validare şi a doua propunere prin care intervalul orar de desfăşurare a referendumului să fie prelungit cu patru ore, adică de la 7:00 la 23:00.

În cadrul discuţiilor, democrat-liberalii au solicitat respingerea ordonanţei, întrucât - spunea liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader - documentul a creat dispute nu numai la nivel naţional, ci şi european.

"Mai mult, orice modificare cu privire la referendum poate fi făcută cu numai zece zile înainte de data stabilită pentru vot", a mai spus Mircea Toader.

În consecinţă, grupul PDL a părăsit sala şi nu a participat la vot.

În replică, deputatul PNL, Mihai Voicu, spunea că este necesară extinderea intervalului orar la referendum pentru a transpune decizia Curţii Constituţionale în lege, decizie care sugerează crearea unui cadru necesar pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să vină la vot.

Camera Deputaţilor este decizională în acest caz, legea urmează să meargă la promulgare.

USL preia conducerea parlamentului
Politică 04 Iulie 2012, 07:14

USL preia conducerea parlamentului

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost înlocuiţi din funcţii. Opoziţia a anunţat că va contesta deciziile la...

USL preia conducerea parlamentului
Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
România 17 Martie 2026, 21:31

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți

România deține stocuri suficiente de carburanți, a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul energiei: Nu vor exista perturbări de aprovizionare care să crească necontrolat prețurile la carburanți
Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
România 17 Martie 2026, 21:16

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă

Drona a fost semnalată la aproximativ 20 de kilometri nord de Vâlcov - a precizat purtătorul de cuvânt al MApN.

Nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea după ce a fost detectată o dronă
La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
România 17 Martie 2026, 20:31

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale

În urma unor controale la vânzătorii de bijuterii, inspectorii ANAF ar fi constatat absența documentelor de proveniență...

La Bacău, aproape 25 de kilograme de aur au fost confiscate în urma unor controale
PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
România 17 Martie 2026, 20:23

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar

Ministrul Apărării și parlamentarii PNL și USR au declarat că propunerile social-democraților sunt populiste și nu au surse...

PSD dorește ca pensionarii militari să primească ajutor financiar
PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu
România 17 Martie 2026, 19:33

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu

Social-democrații acuză că deputatul a lovit cu pumnul în masă și a țipat la șefa Comisiei Senatoriale de Buget-Finanțe.

PNL cere sancționarea comportamentului deputatului Adrian Câciu
PSD cere scutirea fermierilor de la plata accizei și a TVA-ului pentru motorină
România 17 Martie 2026, 19:23

PSD cere scutirea fermierilor de la plata accizei și a TVA-ului pentru motorină

Mecanismul propus prevede achiziția a 78 de litri de motorină la hectar, la un preț fără acciză și TVA.

PSD cere scutirea fermierilor de la plata accizei și a TVA-ului pentru motorină
România va exporta în China carne de pasăre, produse lactate și pește
România 17 Martie 2026, 18:25

România va exporta în China carne de pasăre, produse lactate și pește

Un memorandum a fost semnat la Beijing de ministrul agriculturii, Florin Barbu.

România va exporta în China carne de pasăre, produse lactate și pește

Radio România

Argentina şi-a oficializat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății

BIHOR: Protest al minerilor la Mina Băiţa Plai

MApN: Dronă identificată, marți seară, în apropierea spațiului aerian românesc

Europa League: Istvan Kovacs va arbitra partida dintre AS Roma şi Bologna