Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Căldura va persista în România

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și va fi caniculă în cea mai mare parte a țării.

Căldura va persista în România
Foto: Arhivă.

Articol de Florin Lepădatu, 24 Iunie 2021, 19:23

Căldura va persista și mâine în România.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și va fi caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 39 de grade, cele mai ridicate în Oltenia și în Banat.

De altfel, în Banat au fost și astăzi temperaturi deosebit de ridicate, în jur de 40 de grade, iar în localități oamenii au resimțit o temperatură și mai mare.

Alina Bujancă relatează de la Timișoara:

Reporter: Timișenii au făcut față cu greu primei zile de caniculă din această vară, în care mercurul termometrelor a urcat după-amiază până la 38 de grade Celsius. Pe parcursul zilei, în întreg județul, cinci persoane au leșinat în stradă, între care două în mijloacele de transport în comun din Timișoara, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Timiș, medicul Florin Crișan, care a precizat însă că numărul apelurilor nu a fost mai mare decât în zilele obișnuite.

Nici serviciile de urgență nu au mai fost mai aglomerate din pricina caniculei, a spus șeful UPU de la Spitalul Județean, medicul Mihai Grecu.

Autoritățile consideră că oamenii au înțeles să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar și au învățat regulile de protecție. Pentru a veni în sprijinul populației, au fost deschise șase puncte de prim-ajutor, unde există apă potabilă și personal specializat de la școlile postliceale sanitare și de la Crucea Roșie.

Pentru a preveni dilatarea șinelor de tramvai și deraierea garniturilor, angajații societății de transport au luat măsuri de stropire a carosabilului, iar inspectorii de muncă au demarat controale la societățile comerciale și instituțiile publice pentru a verifica modul în care se respectă normele de protecție a muncii pe timp de caniculă, transmite Rador.

Etichete : canicula
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL
România 26 Noiembrie 2024, 13:21

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL

Conferința este susținută de doi specialiști francezi Claire Petit, expert în siguranța vehiculelor în cadrul Renault Group...

Pompierii români învață tehnici de stingere a incendiilor la mașini electrice sau pe GPL