Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE UPDATE: Explozie puternică la un bloc de pe Calea Rahovei din București. 3 morți și 13 răniți

UPDATE: Răniții au fost transportați la spital, iar autoritățile continuă acțiunile de căutare-salvare.

LIVE UPDATE: Explozie puternică la un bloc de pe Calea Rahovei din București. 3 morți și 13 răniți
Foto: ISU.

Articol de Radiojurnal, 17 Octombrie 2025, 10:58

UPDATE: Inspectoratul în Construcții al Municipului București promite că va realiza în regim de urgență expertiza tehnică a blocului de locuințe din cartierul bucureștean Rahova avariat serios în explozia de vineri dimineață.

UPDATE: Preşedintele Nicuşor Dan cere asumarea responsabilității în cazul exploziei din cartierul Rahova.

UPDATE: Explozia din Rahova - energie comparabilă cu a unui cutremur de magnitudinea 1,2.

UPDATE: Procurorii au deschis un dosar penal in rem, adică față de fapte, în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

UPDATE: Persoanele evacuate în urma exploziei din bloc vor fi cazate în hoteluri la acest sfârșit săptămână, a anunțat primarul general interimar al capitalei, Stelian Bujduveanu.

UPDATE: Distrigaz Sud Rețele anunță că oprise vineri gazele în blocul afectat dar a găsit sâmbătă sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă.

UPDATE ora 13.30 Premierul Ilie Bolojan a anunțat la Radio România Actualități că doi dintre răniții în urma exploziei din cartierul Rahova vor fi transferați la spitale din străinătate.

Din păcate, am avut în această dimineaţă această tragedie şi îmi exprimă compasiunea pentru familiile celor decedați, pentru cei răniți, pentru toți locuitorii acelui bloc, pentru că le-a fost dată peste cap, practic, viața de această explozie. Înțeleg că sunt trei decedați și sunt încă doi într-o stare destul de gravă, iar doi, din păcate, sunt cu arsuri destul de serioase și mi-a comunicat ministrul Sănătății că au convenit să fie transferați în străinătate.

Premierul a precizat că a discutat cu primarul general interimar al Capitalei despre cazarea celor evacuați din bloc.

Am ținut în această dimineață legătura atât cu administrația din București, cu domnul primar interimar Bujduveanu, în așa fel încât să ne organizăm pentru a putea prelua oamenii pentru a-i caza în perioada următoare urmând să găsim o formulă de comun acord cu Primăria de la Sectorul 5, cu Primăria Generală pentru a le acorda sprijin în această perioadă și după ce se va face o anchetă legat de ceea ce s-a întâmplat, de situația blocului, vor fi luate și măsurile pentru a pune în siguranță zona respectivă.

UPDATE ora 13.00: Printre răniţi sunt şi doi adolescenţi, de 15 şi 17 ani, care sunt internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Echipele de căutare-salvare de la ISU Bucureşti se află în continuare la faţa locului, inclusiv cu câini specializaţi. De asemenea, s-a ridicat şi o dronă din dotarea ISU pentru a transmite în timp real imagini din zona afectată de explozie.

Reporterul RRA, Alex Avram, revine cu informaţii în direct. Buna ziua, Alex.

Reporter: Bine v-am regăsit. Ce este important în acest moment este faptul că traficul auto pe Calea Rahovei a fost parțial reluat pe sensul către Şoseaua Alexandriei, iar tramvaiele circulă acum pe Calea Rahovei pe ambele sensuri.

Totuși, în acest moment, continuă operațiunile de căutare-salvare în zona afectată de deflagrație, produsă în această dimineață la imobilul de 8 etaje din zona Calea Rahovei, iar zona este în continuare securizată de autorități.

În afara echipajelor ISU, nimeni nu are voie să pătrundă în perimetrul de securitate stabilit de către autorități, pentru că în continuare zona prezintă risc, imobilul respectiv fiind în risc de colaps, spune șeful DSU, Raed Arafat, care precizează că și efectivele de salvare sunt limitate la strictul necesar.

UPDATE: Crește bilanțul persoanelor decedate și al celor rănite în urma exploziei puternice care a avut loc la un bloc de 8 etaje de pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.

Trei persoane au murit, iar 13 sunt rănite și au fost transportate la spital. Explozia a afectat și alte apartamente de la scările vecine. Autoritățile continuă acțiunile de căutare-salvare.

Suntem acum în direct cu reporterul RRA, Alex Avram, care se află în continuare la fața locului. Bună ziua, Alex! Care sunt ultimele informații?

Reporter: Alex Avram - Bine v-am regăsit! Deflagrația care a afectat în această dimineață un bloc de locuințe de pe Calea Rahovei a produs pagube și la clădirile din jur. O serie de clădiri de locuințe aflate în apropierea clădirii în care a avut loc explozia au fost evacuate, precum și Liceul "Dimitrie Bolintineanu", aflat în imediata apropiere a blocului afectat de deflagrație.

Clădirea liceului a fost și ea afectată, ferestrele au fost sparte, iar elevii au fost și ei evacuați.

Zona în care s-a produs deflagrația este în continuare una periculoasă, în perimetrul securizat neavând acces decât echipajele de intervenție, iar conform spuselor șefului DSU, Raed Arafat, locatarii evacuați din zonă nu se vor putea întoarce în această seară în locuințele lor.

Raed Arafat: Operațiunile de căutare-salvare pe care le fac pompierii acum sunt periculoase, zona este periculoasă, din cauza asta am închis-o și am făcut un perimetru după care să nu se treacă, nicio persoană care nu participă la intervenție nu intră acolo. Echipele medicale au fost retrase, deja parte a SABIF-ului a fost trimisă înapoi la lucru în oraș, că era nevoie, parte din echipajele SMURD-ului vor fi reduse imediat și o parte din echipajele de intervenție. Va rămâne aici strictul necesar.

În acest context, primarul general interimar al Capitalei, prezent și el la fața locului, Stelian Bujduveanu, a declarat că Primăria Capitalei le va asigura locuințe provizorii, dar și produse de bază tuturor celor evacuați, în acest moment prioritară fiind evaluarea structurală a clădirii afectate de explozie.

UPDATE: Potrivit IGSU, a mai fost identificată o a treia victimă, surprinsă sub dărâmături, respectiv sub un planșeu de beton de la etajul 6. Aceasta nu prezintă semne vitale.

UPDATE: Două persoane au murit și 13 au fost rănite, în urma unei explozii violente produse la un bloc cu 8 etaje de pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.

Răniții au fost transportați la spital, iar autoritățile continuă acțiunile de căutare-salvare. Suntem acum în direct cu reporterul RRA, Alex Avram, aflat la fața locului. Bună ziua, Alex! Care sunt ultimele informații?

Reporter: Alex Avram - Bună dimineața! Misiunea de intervenție a efectivelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență se află în acest moment în dinamică, iar zona a fost securizată. Traficul pe Calea Rahovei a fost oprit, iar liceul "Dimitrie Bolintineanu", aflat în imediata vecinătate a locului în care a avut loc explozia, a fost evacuat, pentru că s-au înregistrat avarii la elemente exterioare.

De asemenea, s-au înregistrat avarii și la clădirile de locuințe din apropierea celei în care s-a produs deflagrația. În sprijinul misiunii a fost ridicată în zbor și o dronă, care transmite în timp real informații către punctul mobil de comandă, în vederea identificării victimelor.

Mai devreme a fost emis și un mesaj RO-ALERT în care populația este avertizată să evite zona în cazul în care nu are neapărat nevoie să ajungă în această zonă, iar în acest moment, în zonă a ajuns și primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, care va susține declarații în foarte scurt timp.

-------------

O explozie puternică s-a produs vineri dimineață la un bloc cu 8 etaje situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei, fiind afectate mai multe apartamente de la etajele 5 şi 6.

S-au format echipe de căutare-salvare de la ISU Bucureşti - Ilfov.

Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

Sunt evacuaţi locatarii din bloc. La faţa locului au fost trimise 10 autospeciale şi un punct de comandă mobil.

Potrivit unor informaţii de ultimă oră, două persoane au murit, iar 13 sunt rănite.

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind securitatea energetică
România 30 Ianuarie 2026, 21:37

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind securitatea energetică

Potrivit liderului ucrainean, convorbirea s-a concentrat asupra proiectelor comune care ar putea consolida semnificativ...

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind securitatea energetică
Procesul de reclasificare a spitalelor va continua
România 30 Ianuarie 2026, 19:08

Procesul de reclasificare a spitalelor va continua

În prezent, unităţile sanitare sunt împărţite în opt categorii, care vor fi reduse la patru, una dintre ele incluzând...

Procesul de reclasificare a spitalelor va continua
Peste 100 de angajaţi ai Rafinăriei Petromidia Năvodari au protestat spontan
România 30 Ianuarie 2026, 18:55

Peste 100 de angajaţi ai Rafinăriei Petromidia Năvodari au protestat spontan

Invocând regimul fiscal excesiv şi imprevizibil, conducerea Rompetrol KazMunayGas International spune că nu poate acorda...

Peste 100 de angajaţi ai Rafinăriei Petromidia Năvodari au protestat spontan
Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru mama care acum 2 ani şi-a bătut repetat fetiţa, provocându-i decesul
România 30 Ianuarie 2026, 18:46

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru mama care acum 2 ani şi-a bătut repetat fetiţa, provocându-i decesul

Ancheta a scos la iveală şi faptul că femeia îşi tortura copiii, atât pe Alexandra, fetiţa care a murit, cât şi pe celelalte...

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru mama care acum 2 ani şi-a bătut repetat fetiţa, provocându-i decesul
Reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Munţii Apuseni
România 30 Ianuarie 2026, 18:39

Reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Munţii Apuseni

Guvernul a aprobat o ordonanţă de modificare a codului de procedură fiscală care clarifică aplicarea reducerii de 50% a...

Reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Munţii Apuseni
33 de noi medicamente pe lista celor compensate şi gratuite
România 30 Ianuarie 2026, 17:22

33 de noi medicamente pe lista celor compensate şi gratuite

Într-o postare pe o reţea de socializare, ministrul de resort, Alexandru Rogobete arată că măsura va continua ritmul...

33 de noi medicamente pe lista celor compensate şi gratuite
Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunțarea pe cererea de suspendare din funcţie a doi judecători de la CCR
România 30 Ianuarie 2026, 17:08

Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunțarea pe cererea de suspendare din funcţie a doi judecători de la CCR

Curtea de Apel Bucureşti a amânat vineri, pentru data de 11 februarie, pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de o...

Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunțarea pe cererea de suspendare din funcţie a doi judecători de la CCR
Sindicatele din învăţământ vor strânge semnături pentru declanşarea unei greve generale
România 30 Ianuarie 2026, 16:53

Sindicatele din învăţământ vor strânge semnături pentru declanşarea unei greve generale

Profesorii sunt nemulţumiţi mai ales de creşterea normei didactice, de la 18 la 20 de ore, şi de diminuarea sumelor pentru...

Sindicatele din învăţământ vor strânge semnături pentru declanşarea unei greve generale

Radio România

SUA: Milioane de pagini din dosarele prădătorului sexual Jeffrey Epstein, făcute publice

SUA: Milioane de pagini din dosarele prădătorului sexual Jeffrey Epstein, făcute publice

SUA: Milioane de pagini din dosarele prădătorului sexual Jeffrey Epstein, făcute publice
A murit actrița Catherine O'Hara

A murit actrița Catherine O'Hara

A murit actrița Catherine O'Hara
HUNEDOARA: Doi poliţişti au salvat un bărbat care încerca să-şi ia viaţa

HUNEDOARA: Doi poliţişti au salvat un bărbat care încerca să-şi ia viaţa

HUNEDOARA: Doi poliţişti au salvat un bărbat care încerca să-şi ia viaţa
CONSTANȚA: Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Peste 100 de angajați cer majorări salariale

CONSTANȚA: Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Peste 100 de angajați cer majorări salariale

CONSTANȚA: Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Peste 100 de angajați cer majorări salariale