Ascultă Radio România Actualitaţi Live

”Atunci când scade inflația nu înseamnă că scad și prețurile, înseamnă, pur și simplu, că nu mai sunt creșterile de prețuri de altădată”

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.

”Atunci când scade inflația nu înseamnă că scad și prețurile, înseamnă, pur și simplu, că nu mai sunt creșterile de prețuri de altădată”
Foto: wikipedia.org

Articol de Florin Lepădatu, 06 Octombrie 2023, 09:31

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizator: Cătălin Cîrnu - Banca Națională a României menține dobânda de politică monetară la 7% pe an, valoare ce a rămas nemodificată încă din luna ianuarie. Consiliul de Administrație al BNR a păstrat și dobânda la care se pot împrumuta băncile comerciale de la Banca Națională, dar și cea pe care o primesc acestea atunci când păstrează banii în depozite constituite la Banca Centrală. Rata anuală a inflației, spun experții, va continua să scadă până la finele anului curent. Dar ce previziuni sunt pentru 2024, printre altele, vom afla imediat de la invitatul "Apelului matinal", Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României. Bună dimineața!
Dan Suciu: Bună dimineaţa!
Cătălin Cîrnu: Ne auzim?
Dan Suciu: Da, da. Bună dimineața!
Cătălin Cîrnu: Bună dimineața! Ce se va întâmpla până la sfârșitul anului, apropo de inflație, și, mai ales, ce previziuni sunt pentru 2024?
Dan Suciu: Previziunile pentru sfârșitul anului nu se schimbă în linii mari, ba chiar aproape că, aș pune, la virgulă se vor împlini, ceea ce am spus în august 2023, adică, vom avea o continuare a scăderii inflației în linie cu aceste prognoze, mai ales sub influența efectelor de bază, să spunem așa, adică, pentru că au fost creșteri mari anul trecut, anul acesta ele nu mai sunt atât de mari, deși, evident, avem o inflație încă cu cifre semnificative, dar ea este în scădere, evident. Și pentru că mărfurile nu mai au, bunurile nu mai au prețurile de acum un an. Avem de asemenea un an agricol bun, așa s-a văzut până acum și probabil că lunile de toamnă vor reconfirma această situație, ceea ce a făcut ca prețurile la alimente să se plafoneze cel puțin. La aceasta se adaugă și o plafonare administrativă, cea a adaosului comercial la produsele de bază decisă acum două luni. Acestea sunt condițiile pentru 2023. Așteptăm să vedem cum va trece pachetul fiscal de Curtea Constituțională și atunci putem vedea care sunt măsurile, în marea lor majoritate se vor implementa de la 1 ianuarie 2024, dar vom vedea cu exactitate toate măsurile care vor afecta evoluția economică și vor implica anumite ajustări în prognozele noastre.
Realizator: Da, scăderea inflației poate se va regăsi și în prețuri, nu neapărat ele să scadă, dar măcar să nu mai apară noi majorări, cel puțin pentru anul 2024.
Dan Suciu: E greu de spus că nu vor apărea. Trebuie să înțelegem acest lucru, atunci când scade inflația nu înseamnă că scad și prețurile, înseamnă, pur și simplu, că nu mai sunt creșterile de prețuri de altădată. Există în continuare o presiune pe prețuri. Sigur, în termeni comparativi, ea este mult mai mică decât cea din anii precedenți, din anul precedent mai ales. Dar nu ne așteptăm la o scădere a prețurilor, să înțelegem foarte bine această nuanță importantă.
Realizator: Da, scade, crește inflația, prețurile niciodată nu scad, asta-i o certitudine, apropo și de prețul combustibilului.
Dan Suciu: Nici nu ar fi neapărat bine. Într-o economie sănătoasă prețurile nu scad niciodată, dar creșterea lor trebuie să fie mult, mult sub nivelul creșterilor de acum.
Realizator: Da, începând de anul viitor, însă, inflația va fi influențată și de existența unor riscuri majore ce decurg din noile măsuri fiscal-bugetare adoptate de guvern, de care spuneați, dar și de gradul de absorbție a fondurilor europene, și asta în contextul războiului din Ucraina și evoluțiilor economice slabe din Europa. Sunt interesante amănuntele care vin din vest, pentru că Franța se simte mai bine decât Germania în ultima perioadă.
Dan Suciu: Da, sunt evoluții foarte interesante în economiile din vest și nu numai, chiar și în est aș spune că lucrurile sunt interesante, în estul nostru, nu în altele, mă refer, și printre țările din regiune suntem țara care la nivel de creștere economică stăm puțin mai bine, ba chiar aș spune că stăm cel mai bine din zonă. Avem state care sunt la creștere economică zero sau ușor peste zero, dacă nu chiar cu scădere, cum este și Germania, că aţi evocat-o. Aceste lucruri sunt importante să le știm ca să înțelegem în contextul în care evoluează economia românească, să nu avem așteptări rupte de realitate. Sigur, ne-am dori cu toții alte creșteri economice, dar suntem într-o situație europeană complicată din cauza războiului, din cauza crizei energetice, care a trecut, a perturbărilor de fluxuri de producție, care încă nu s-au regăsit după pandemie. Toate aceste lucruri au dus la aceste creșteri economice relativ slabe în țările europene și, de aceea, e important să vedem că în România se menține o creștere relativ bună, prognoza este undeva la peste 2%. Repet, dacă nu înțelegem contextul și vedem în statele din jur că aproape că nu avem creștere economică, am spune că e puțin, dar în contextul acesta este chiar mult. Ea se bazează în special pe investiții, în special pe fondurile europene atrase și e important să continuăm atragerea acestor fonduri, pentru că, iată, de acolo vine o stare de bine, pe care putem apoi să o generalizăm.
Realizator: Da, cât este cu plus e bine. Dar există cumva riscul unei recesiuni? Mă gândesc mai cu seamă la deficitul bugetar foarte mare, să nu spun uriaș.
Dan Suciu: Noi nu am luat în calcul o recesiune, nu o vedem. Vedem sigur o încetinire a creșterii economice față de anul trecut, asta e evident, cred că o resimte de altfel orice cetățean, dar nu recesiune. În chestiunea deficitului bugetar, am văzut și analiza Fondului Monetar Internațional, care a spus un lucru foarte clar, nu întrevăd probleme în ceea ce privește creșterea economică, rezervele valtare, stabilitatea sistemului economic românesc. Sigur că impactul măsurilor fiscale va fi unul serios, dar este un pas necesar, un prim pas necesar. Probabil, vor mai continua și alți pași, în anii care vin, pentru că marea vulnerabilitate a economiei românești și a României este acest deficit bugetar, care părea că nu putem să-l mai controlăm, se ducea spre 6. Avem niște măsuri obligatorii, chiar dacă nu sunt deloc bine primite; n-au cum să fie bine primite de mediul de afaceri taxele noi, dar e direcția în care trebuie mers.
Realizator: Da. Aminteați de concluziile echipei Fondului Monetar Internațional, nu știu, v-a mai surprins ceva la nivelul Băncii Centrale a României?
Dan Suciu: Nu, e o analiză pe care, de altfel, și Consiliul Fiscal, în linii mari, a făcut-o, și Banca Națională a făcut-o. Au înțeles foarte corect constrângerile României, care sunt, mai ales, repet, legate de deficitul bugetar și în special de veniturile reduse la nivelul bugetului, nu neapărat de cheltuieli. Sigur că la nivelul cheltuielilor se pot face ajustări semnificative, binevenite și repartizări de fonduri într-un fel sau altul, dar problema fundamentală rămân veniturile la nivelul bugetului, care sunt, în continuare, cele mai scăzute în Europa și ar trebui să operăm în această direcție. Aici este călcâiul lui Ahile al economiei românești și e bine că, în rest, avem o /platoşă/, dar hai să nu lăsăm și călcâiul descoperit!
Realizator: Da, se tot caută soluții, deocamdată nu se găsesc. Și o întrebare, un laitmotiv, de fapt, pentru că a venit aceeași întrebare de la mai mulți ascultători: cum se mai simte leul în raport cu euro, pentru că la casele de schimb valutar un euro se cumpără cu cinci lei și zece bani?
Dan Suciu: Eu am văzut și alte prețuri la casele valutare. Depinde foarte mult de cererea și oferta din zona respectivă. O casă valutară nu dă cursul.
Realizator: Cu siguranță.
Dan Suciu: Exprimă cererea și oferta din zona respectivă. Dacă există mai multe bancnote de euro acolo, veți vedea că scade cursul imediat. La nivelul Băncii Naționale, cursul e stabil de multă vreme. A fost o ușoară creștere la sfârșitul verii, să zic așa. Cursul s-a stabilizat pe acest palier de 4,97, nu vedem semne de evoluție semnificativă nici în sus, nici în jos. De altfel, această stabilitate a cursului a fost un beneficiu major al economiei românești și au spus-o de la mediul de afaceri la Fondul Monetar Internațional, într-o perioadă în care mulți alți indicatori variau cam mult. Dar, sigur, cursul este un un organism viu, să zic așa. El va varia, nu are cum să nu varieze.
Realizator: E ca ROBOR-ul, nu? Organism viu, da.
Dan Suciu: Şi ROBOR-ul s-a stabilizat la 6,40. Eu aş vrea să varieze mai mult, pentru că variaţiile exprimă realităţi în economie şi îţi permit să analizezi mai bine ce se întâmplă atunci când vezi evoluţii de genul acesta.
Realizator: Da, stabilitate, predictibilitate, cu euro cotat la sub 5 lei. Mulţumim pentru precizări.
Dan Suciu: Mulţumesc şi eu.
Realizator: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României a fost invitatul de astăzi al "Apelului matinal"./RADOR RADIO ROMÂNIA/

Ora 08.00: În București au votat aproape 15.000 de alegători
România 07 Decembrie 2025, 08:41

Ora 08.00: În București au votat aproape 15.000 de alegători

Sunt alegeri pentru postul de primar în Capitală şi în alte 12 localități, iar în județul Buzău, locuitorii aleg președintele...

Ora 08.00: În București au votat aproape 15.000 de alegători
S-au deschis urnele pentru alegerile locale parțiale
România 07 Decembrie 2025, 08:29

S-au deschis urnele pentru alegerile locale parțiale

Duminică sunt organizate alegeri pentru primarii din București și alte douăsprezece localități din țară. În județul Buzău...

S-au deschis urnele pentru alegerile locale parțiale
Moldelectrica a cerut ajutor de avarie din România
România 06 Decembrie 2025, 16:33

Moldelectrica a cerut ajutor de avarie din România

Un grup energetic important din Ucraina s-a deconectat din rețea în urma atacurilor Rusiei de azi-noapte.

Moldelectrica a cerut ajutor de avarie din România
Laboratorul de anatomie patologică al Spitalului Județean Târgu Jiu a fost modernizat
România 06 Decembrie 2025, 16:29

Laboratorul de anatomie patologică al Spitalului Județean Târgu Jiu a fost modernizat

Prin această investiție, laboratorul dispune acum de echipamente performante folosite în diagnosticul cancerului.

Laboratorul de anatomie patologică al Spitalului Județean Târgu Jiu a fost modernizat
Rezultatele alegerilor de duminică vor fi publicate pe site-ul AEP
România 06 Decembrie 2025, 16:24

Rezultatele alegerilor de duminică vor fi publicate pe site-ul AEP

Duminică, începând cu ora 7:00, pe site-ul prezenta.roaep.ro vor fi publicate în timp real date despre prezența la vot, iar...

Rezultatele alegerilor de duminică vor fi publicate pe site-ul AEP
Furnizarea apei în rețea, reluată în unele localități din Prahova, dar cu restricții de uz
România 06 Decembrie 2025, 15:23

Furnizarea apei în rețea, reluată în unele localități din Prahova, dar cu restricții de uz

DSP trebuie să facă testele bacteriologice, iar pentru aceasta e nevoie ca apa să fie prezentă în întregul sistem.

Furnizarea apei în rețea, reluată în unele localități din Prahova, dar cu restricții de uz
Apa menajeră, din nou pe conductele localităților afectate de criza de la barajul Paltinu
România 06 Decembrie 2025, 13:17

Apa menajeră, din nou pe conductele localităților afectate de criza de la barajul Paltinu

Este nevoie de umplerea un sistem de peste 700 km de rețea, au spus responsabilii locali.

Apa menajeră, din nou pe conductele localităților afectate de criza de la barajul Paltinu
”Primul centru pediatric de sănătate mintală” din România, inaugurat la Pitești
România 06 Decembrie 2025, 12:32

”Primul centru pediatric de sănătate mintală” din România, inaugurat la Pitești

În Centrul de sănătate mintală și tratare a adicțiilor de la Spitalul de Pediatrie din Pitești vor lucra logopezi, psihologi,...

”Primul centru pediatric de sănătate mintală” din România, inaugurat la Pitești

Radio România

Gaudeamus Radio România 2025, la final: Humanitas, Corint și Bookzone, editurile premiate

Gaudeamus Radio România 2025, la final: Humanitas, Corint și Bookzone, editurile premiate

Gaudeamus Radio România 2025, la final: Humanitas, Corint și Bookzone, editurile premiate
GORJ: Persoane necunoscute au distrus aproape 30 de mașini în Târgu Jiu

GORJ: Persoane necunoscute au distrus aproape 30 de mașini în Târgu Jiu

GORJ: Persoane necunoscute au distrus aproape 30 de mașini în Târgu Jiu
Președintele Nicuşor Dan, în vizită oficială în Franţa

Președintele Nicuşor Dan, în vizită oficială în Franţa

Președintele Nicuşor Dan, în vizită oficială în Franţa
CONSTANȚA: Un tânăr a condus băut un autoturism pe care l-a furat și a produs un accident la Eforie Sud

CONSTANȚA: Un tânăr a condus băut un autoturism pe care l-a furat și a produs un accident la Eforie Sud

CONSTANȚA: Un tânăr a condus băut un autoturism pe care l-a furat și a produs un accident la Eforie Sud