Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Atitudinea civică "a fost grav pedepsită cu gaze lacrimogene"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că evenimentele violente de vineri ridică problema unei "componente represive" pe care guvernul ar fi manifestat-o faţă de protestatari.

Atitudinea civică "a fost grav pedepsită cu gaze lacrimogene"
Preşedintele României, Klaus Iohannis. Foto presidency.ro.

Articol de Radiojurnal, 13 August 2018, 16:54

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că "atitudinea civică a fost grav pedepsită cu gaze lacrimogene", referindu-se la incidentele violente de la mitingul de vineri seară din Bucureşti, când peste 450 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după intervenţia în forţă a jandarmeriei.

"E impresionantă mobilizarea oamenilor din ţară şi din afara graniţelor, care nu au fost plătiţi, au venit din proprie iniţiativă, au venit revoltaţi de atacurile la adresa statului de drept.

"Românii ştiu să fie civilizaţi, activi şi corecţi", a spus preşedintele.

El a afirmat că îşi menţine declaraţia din noaptea incidentelor, potrivit căreia jandarmeria a acţionat disproporţionat împotriva unor protestatari paşnici, "cu excepţia unor instigatori".

"Atacarea femeilor, copiilor şi jurnaliştilor de către jandarmi este inacceptabilă", a spus el.

Klaus Iohannis a spus că nu e de acord cu niciun fel de violenţă, din partea jandarmilor dar şi a "huliganilor" care au atacat jandarmeria.

Preşedintele a mai declarat că nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat şi "nu s-a înregistrat nici măcar o demisie".

Klaus Iohannis a criticat principalul partid de guvernământ, PSD, spunând că "explicaţiile ministrului de interne şi ale jandarmeriei nu sunt satisfăcătoare şi nu au convins".

"Apare o componentă represivă care ridică un semn de întrebare privind intenţiile guvernului în ce-i priveşte pe români", a spus el.

Anterior, PSD a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis este principalul responsabil pentru starea actuală a societăţii româneşti.

PSD îl acuză că în loc să fie preşedintele care uneşte, el "a ales să devină cel care dezbină", prin faptul că a încurajat protestele de stradă anti-PSD şi antiguvernamentale, pe care PSD le-a numit anarhice.

Social democraţiiau mai afirmat că evenimentele de la protestul din 10 august sunt similare celor care au precedat demisia premierului Ponta şi instalarea cabinetului Cioloş şi au facut apel la preşedintele Klaus Iohannis să dea dovadă de responsabilitate, să se comporte şi să acţioneze "ca preşedinte al tuturor românilor".

DISCURSUL integral al preşedintelui.

Klaus Iohannis: Dragi români, în ultimele zile, zeci de mii de români au ieşit în stradă să protesteze, iar România traversează o stare gravă de tulburare din cauza violenţelor înregistrate vineri seara. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, tunuri de apă şi lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din ţară şi de pretutindeni. Mulţi oameni din diaspora reveniţi acasă au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduşi, nici de partide, nici cu autocarele, nici plătiţi. Au venit din proprie iniţiativă, arătând un puternic simţi civic, revoltaţi de modul în care PSD guvernează şi legiferează, de gravele atacuri la adresa statului de drept din ultimul an şi jumătate.

Aceste demonstraţii au fost unele eminamente paşnice, cu excepţia unor instigatori care nu pot fi asociaţi cu marea majoritate a protestatarilor, aşa cum s-a încercat. Protestele de sâmbătă şi duminică au arătat tuturor adevărata faţă a celor care ies în stradă de foarte mult timp şi a căror voce se aude peste tot în lume. Românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi. Nu îşi merită etichetele primite din partea unor voci iresponsabile din politică. Toţi cei care ies în stradă pentru a transmite un mesaj au o voce legitimă care va trebui ascultată şi înţeleasă.

Violenţa şi reprimarea brutală a manifestanţilor nu sunt acceptabile sub nicio formă. Atacarea oamenilor nevinovaţi, atacarea jurnaliştilor, atacarea femeilor şi copiilor ete de neconceput pentru un stat european, iar cei vinovaţi trebuie identificaţi rapid şi pedepsiţi, indiferent cine sunt şi de unde sunt, fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au ştiut sau nu au vrut să-i izoleze pentrua permite deturnarea protestelor paşnice. Soluţia aleasă, aceea de a dispersa în totalitate manifestaţia în loc de neutralizarea huliganilor violenţi, este condamnabilă şi nu poate fi justificată. Rămân la convingerea pe care am exprimat-o încă de vineri noapte, intervenţia Jandarmerieia fost puternic disproporţionată, în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Mărturie stau înregistrările video din piaţă, relatările oamenilor şi miile de mesaje pe care le-am primit şi în care oamenii reclamă agresivitatea nejustificată a forţelor de ordine.

Condamn la fel de ferm acţiunile violente ale celor care au instigat şi atacat jandarmii, în încercarea de a deturna un protest paşnic. Explicaţiile publice, extrem de subţiri şi de slab probate ale ministrului de interne nu au convins, cum nu au convins nici explicaţiile Jandarmeriei. Au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piaţa Victroiei. Aici există două planuri: planul judiciar - şi am cerut deja procurorului general anchetarea faptelor antisociale produse în piată, iar ancheta trebuie dusă urgent până la capăt, aflat adevărul şi rsponsabilii traşi la răspundere. Violenţa împotriva cetăţenilor care se opun guvernului prin proteste paşnice este caracteristică regimurilor autoritare, nu României europene de astăzi.

Există, totodată, şi un plan politic. este caracteristică regimurilor autoritare, nu României europene de astăzi. Există totodată şi un plan politic. În orice ţară, oameni responsabili aflaţi la conducere până la această oră am fi avut cel puţin o demisie. Suntem pentru a câta oară martorii unui guvern care se preface că nu aude şi nu vede revolta oamenilor. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat. Ne aflăm într-un moment de cotitură, de criză socială acută, în care trebuie să ne concentrăm pe protejarea unei societăţi civice, democratice, europene, în care cei care încalcă legea sunt pedepsiţi, în care partidele reprezintă societatea şi grupuri infracţionale, în care normalitatea este regula şi nu excepţia.

De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violenţe de stradă cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiţia şi lupta anticorupţie şi-au dorit o diversiune, pentru a construi o tensiune nejustificată şi falsă în societate? Ce se va întâmpla mai departe dacă acest guvern va continua să trateze proprii cetăţeni de aceeaşi manieră şi să recurgă la înăbuşirea prin violenţă a vocilor care se opun întoarcerii în timp a României. În ultimul an şi jumătate, PSD a compromis actul de guvernare şi legiferare şi în ciuda scorului înregistrat la alegerile din 2016 a tulburat societatea prin măsurile controversate, o guvernare haotică, iraţională, în paralel cu legi extrem de controversate sau chiar vădit anticonstituţionale, atacuri repetate la adresa magistraţilor.

Avem acum şi o componentă represivă care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce intenţii are acest guvern cu românii. Este evidentă şi extrem de gravă ruptura care există în acest moment între români şi actualul executiv. România este o ţară normală, echilibrată, respectată, însă cei din guvern fac tot ce pot pentru a distruge această imagine./ovidiu/ Sondajele arată că peste 80% dintre români cred că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, ceea ce arată că milioane de români sunt solidari cu cei care, prin protestele lor din întreaga ţară, s-au săturat de proasta guvernare, de aroganţa politicienilor şi de corupţie. PSD a câştigat alegerile. Nu am contestat niciodată acest lucru. Însă actuala sa conducere abuzează de acea victorie pentru a ataca populaţia, pentru a ataca justiţia, pentru a scoate România de pe drumul său european şi euroatlantic. Majoritatea românilor nu este de acord cu direcţia în care PSD duce România.

Sunt însă de acord membrii PSD cu această direcţie? Riscă ei să arunce România în haos doar pentru a ţine în braţe această grupare care a confiscat partidul? Sau îşi asumă responsabilitatea înainte de a fi prea târziu? Nu avem nevoie de instabilitate şi de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta şi în continuare dacă sunt ignoraţi. PSD trebuie să înţeleagă că actuala conducere a partidului şi a guvernului este profund nocivă, cu efecte nebănuite pe termen lung. Fac pe această cale un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni şi nu împotriva lor.

În acelaşi timp, fac un apel la societatea civilă. Nu vă lăsaţi descurajaţi de actuala situaţie! Lucrurile se pot schimba în bine. Este nevoie de efortul nostru, al tuturor. Este foarte important ca societatea civilă să fie vie şi vigilentă, să se implice cu toată forţa în viaţa socială şi politică, întrucât contribuţiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluţia democraţiei româneşti. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate şi la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucruri. În fine, un ultim apel vreau să îl adresez opoziţiei şi politicienilor care se află în opoziţie faţă de actualul guvern.

În fine, un ultim apel vreau să îl adresez opoziţiei şi politicienilor care se află în opoziţie faţă de actualul guvern. Alternativa nu vine de la sine! Doar lucrând cu determinare şi înţelepciune se poate ajunge în situaţia de a obţine încrederea oamenilor. Stă şi în mâinile opoziţiei responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menţinerea României pe drumul normalităţii. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susţinut între toate forţele de opoziţie! Oamenii politici responsabili ştiu să lase deoparte interesele mărunte şi orgoliile şi să pună mai presus interesul ţării, iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorităţi. Cu înţelegere între partidele de opoziţie, se obţine ceea ce spuneam mai devreme, alternativa aşteptată de români.
În final, vreau să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD şi a propagandei lor, voi continua să susţin fără rezerve interesele fundamentale ale românilor, instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, precum şi nevoia de a face din România o ţară puternică şi prosperă. Ca preşedinte, voi continua să acţionez pentru menţinerea unui stat de drept, în care instituţiile sunt puternice, dar sunt puternice pentru aplicarea legii, pentru protejarea cetăţenilor şi pentru protejarea drepturilor cetăţenilor!

Vă mulţumesc!

(Transcriere RADOR)

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
România 26 Aprilie 2024, 11:37

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor, mai ales în pieţe, abatoare şi spaţiile de...

Atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paşte
Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
România 26 Aprilie 2024, 11:24

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei

Ei solicită majorarea salariilor de bază cu 15% şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

Angajaţii ONRC protestează în faţa Ministerului Justiţiei
Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
România 26 Aprilie 2024, 10:50

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti

Ministrul muncii, Simona Bucura- Oprescu, a precizat că se fac deja demersurile necesare pentru ca pensionarii să-şi...

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşti
Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
România 26 Aprilie 2024, 10:10

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde

Perimetrul de siguranţă a fost mărit, iar traficul este oprit.

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş:  Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
România 26 Aprilie 2024, 09:42

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"

RRA: Invitatul "Apelului matinal": Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
Elevii intră de azi în vacanța de Paște
România 26 Aprilie 2024, 09:12

Elevii intră de azi în vacanța de Paște

Vacanţa de Paşte se va încheia miercuri, pe 8 mai, când elevii vor reveni la ore pentru ultimul modul al anului şcolar.

Elevii intră de azi în vacanța de Paște
Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
România 26 Aprilie 2024, 08:28

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților

Peste 70% dintre angajatori vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri...

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova
România 26 Aprilie 2024, 08:10

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova

A fost stabilit un perimetru de siguranţă, iar traficul în zonă a fost oprit.

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova