Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Asistenţa, substitut la detenţia pentru consum de droguri

Zeci de tineri au fost reabilitaţi prin înscrierea într-un program, ce are ca scop evitarea arestării preventive sau a condamnării la închisoare în cazul consumatorilor de droguri care săvârşesc infracţiuni.

Asistenţa, substitut la detenţia pentru consum de droguri
Foto: flickr.com.

Articol de Daniela Vasilescu, 28 Martie 2012, 19:30

A trimite un dependent de droguri, la închisoare, nu contribuie la vindecarea bolii.

Aceasta este concluzia, la care au ajuns instituţiile cu atribuţii în domeniul combaterii consumului de droguri, în România, după derularea unui program de doi ani, realizat împreună cu autorităţile olandeze.

Alternativa, la sancţiunea cu închisoarea, pentru cei care au comis infracţiuni minore, ca să-şi procure drogurile, a fost includerea într-un program de asistenţă, menit să-i ajute să renunţe la dependenţă.

Pentru aceasta, magistraţi, medici, psihologi şi asistenţi socialei au colaborat la proiectul, prin care zeci de tineri au fost reabilitaţi şi integraţi în comunitate.

Evitarea măsurii de arestare preventivă sau a condamnării, în cazul consumatorilor de droguri, care săvârşesc infracţiuni, şi înlocuirea acestora, cu includerea în programele de asistenţă medicală, va ajuta la integrarea, mult mai uşor, în societate, a consumatorilor de droguri, şi va reduce costurile autorităţilor.

"Este absolut necesar chiar să facem totul pentru reabilitarea lor. Pe de o parte, se câştigă timp în reabilitarea lor cât mai precoce şi chiar şi toate eforturile financiare sunt, din punctul meu de vedere, mult mai mici decât în detenţie.

"Persoana respectivă este în tratament, are şi suportul social, nu mai este nevoită să procure acest drog. Deci, este scos un pic din circuitul de atracţie de a consuma droguri", a declarat Simion Lăudatu, comisar şef în cadrul Centrului de reţinere şi arestare numărul 1.

Penitenciarul, ultima soluţie pentru tratarea unui consumator de droguri

Asigurarea tratamentului dependenţilor de droguri în centrele de asistenţă ar avea un impact mai mare asupra acestora, consideră medicul Carmen Şaptelei.

"Sunt convinsă că ar fi un mare avantaj asigurarea tratamentului pentru consumatorii de droguri în comunitate. Penitenciarul ar trebui să fie ultima soluţie pentru a trata un consumator de droguri", a spus medicul.

Dacă în mod tradiţional consumatorii de droguri erau deferiţi sistemului de justiţie penală, cu timpul s-a ajuns la concluzia că închisoarea nu constituie cea mai eficientă soluţie, fiind propuse alternative.

Agenţia Naţională Antidrog împreună cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi alţi parteneri au anunţat încheierea unui program care a fost derulat pe o perioadă de doi ani.

Proiectul a avut ca scop crearea unui sistem integrat de reabilitare pentru consumatorii de droguri care au săvârşit fapte penale şi care beneficiază de alternativă la pedeapsa cu închisoarea prin includerea într-un program de asistenţă integrată.

Proiectul s-a derulat în Bucureşti, fiind deschise două birouri de asietenţă medicală, în sectoarele trei şi cinci, pentru dependenţii de droguri.

Consumatorii de narcotice se orientează spre droguri sintetice
În lume 23 Iunie 2011, 19:04

Consumatorii de narcotice se orientează spre droguri sintetice

În Europa există aproximativ 7 milioane de consumatori de ecstasy sau amfetamină, majoritatea provenind din statele central...

Consumatorii de narcotice se orientează spre droguri sintetice
Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
România 16 Martie 2026, 22:50

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene

Guvernul anunţă măsuri fiscale care să diminueze efectul creşterilor de preţ pentru combustibil şi energie.

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
România 16 Martie 2026, 22:44

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală

Se are în vedere reducerea duratei proceselor în cazurile de trafic de persoane şi de minori, în special.

Senatul a adoptat o popunere legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală
Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
România 16 Martie 2026, 22:40

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României

Radu Miruță afirmă că purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe s-ar fi referit la represalii de natură...

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
România 16 Martie 2026, 22:30

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget

Au fost prezentate amendamente, însă au fost puține cazuri în care astfel de inițiative au obținut susținerea necesară.

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
România 16 Martie 2026, 21:40

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile

Restricția se va aplica pentru a permite relocarea echipamentelor tehnice din terminalul provizoriu în noul terminal de...

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
România 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Bugetul SRR a fost avizat în forma primită de la Guvern.

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
România 16 Martie 2026, 21:06

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoș, spunea că decizia de a nu propune amendamente vine ca urmare a lecțiilor din anii...

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar
ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări
FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană