Arad: Comportamentele agresive în trafic pot fi sesizate direct online IJP
În paralel, şoferii pot raporta abateri de la Codul Rutier şi prin materie foto-video, însă nu toate pot fi constatate în acest mod, legislaţia impunând limite clare.
Articol de Ioan Suciu, 04 Decembrie 2025, 10:47
În Arad comportamentele agresive la volan pot fi sesizate direct online Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a anunţat conducerea instituţiei.
În paralel, şoferii pot raporta abateri de la Codul Rutier şi prin materie foto-video, însă nu toate pot fi constatate în acest mod, legislaţia impunând limite clare.
Transparenţa şi responsabilitatea în rândul forţelor de ordine reprezintă teme tot mai importante în dialog dintre instituţiile statului şi cetăţeni.
Chestorul de poliţie Dan Stoicănescu, şeful IPJ Arad, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă că orice cetăţean poate sesiza comportamentul necorespunzător al poliţiştilor direct pe platforma online a instituţiei. Acest mecanism vine în sprijinul unei relaţii mai deschise şi mai corecte între comunitate şi autorităţi.
Dan Stoicănescu: Aşteptăm fotografii pe Facebook-ul IPJ-ului să putem verifica şi să putem lua măsuri. Eu sunt deschis la genul acesta de sesizări, îmi doresc eficienţă de la colegii mei. Dacă sunt asemenea cazuri, rog şi cetăţenii să ne transmită fotografii, înregistrări, noi verificăm.
Şi comportamentul şoferilor în trafic poate fi sesizat cu probe foto-video.
Totuşi, există şi limite în privinţa tipului de abateri rutiere ce pot fi reclamate prin intermediul acestor înregistrări.
În timp ce agresivitatea în trafic poate fi sesizată cu ajutorul materialelor video, nu toate încălcările Codului rutier pot fi raportate în acelaşi mod.
Abateri precum depăşirile neregulamentare, neacordarea priorităţii sau trecerea pe roşu necesită constatarea directă de către un agent constatator sau utilizarea unor mijloace tehnice omologate.












