Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Apel matinal" - Invitat: profesor universitar doctor Mircea Coşea

"Apel matinal" - Invitat: profesor universitar doctor Mircea Coşea

"Apel matinal" - Invitat: profesor universitar doctor Mircea Coşea
Foto arhivă

Articol de Florin Lepădatu, 11 Februarie 2021, 09:45

"Apel matinal" - Realizator: Daniela Petrican - Proiectul legii bugetului de stat pentru acest an urmează acum să fie pus în dezbatere publică. Potrivit declarațiilor premierului Florin Cîțu, după discuțiile din ședința de guvern de ieri, executivul mizează pe o creștere economică de 4,3% și estimează un deficit bugetar puțin peste 7,1% din Produsul Intern Brut. Principiul de bază, spune șeful executivului, este creșterea investițiilor și prin reforme, reducerea cheltuielilor, respectiv eliminarea risipei banului public. Invitatul de astăzi al "Apelului matinal" este profesor universitar doctor Mircea Coșea, de la Academia de Studii Economice din București. Bună dimineața!


Mircea Coşea: Bună dimineaţa, doamnă!


Realizator: Domnule profesor, ce presupun aceste cifre estimate, un deficit prognozat de peste 7% și o creștere estimată la puțin peste 4%?


Mircea Coşea: Nu presupun, sunt certe, în legătură cu situația foarte complicată a anului 2021. Bugetul pe care noi, până la urmă, ar trebui să îl vedem și să îl discutăm nu e de fapt un buget și o să vă explic şi de ce. Este un cont contabil în care s-a făcut în așa fel încât să se reducă cheltuielile până la nivelul la care există venituri, cu alte cuvinte s-a tăiat până a ajuns la mărimea plăpumii pe care o avem. Bugetul este un instrument de politică economică, doamnă și stimați ascultători, adică este un instrument prin care statul poate să reglementeze situații de economie de piață, nu prin directive, ci prin politică fiscală bugetară, orientarea economiei este ceea ce vrea să facă, ceea ce trebuie să facă sau ceea ce nu vrea să facă. În momentul de faţă, noi nu avem așa ceva. Această aritmetică pe care o vedem este de fapt o înţelegere între cei care participă la guvernare, este rodul unor discuții în contradictoriu pentru împărţirea banilor. Nu există un obiectiv. Nu știm în ce direcție mergem. Creșterea economică de 4% nu e o creștere economică, e o reducere din cădere, pentru că noi am căzut cu aproape 10%, deci 4% e o reducere din cădere care vrea să ajungă până la un deficit de 7%. E complicat să se ajungă acolo pentru că în momentul de faţă România nu este capabilă să aducă destule venituri, pentru că am prelungit foarte mult, spre deosebire de alte țări, blocarea economiei, HoReCa e doar un exemplu, dar s-au întâmplat în multe alte ramuri: blocări, şomaj, incapacitate de continuare a activității. Am acordat din PIB doar 1% pentru repornirea economiei, în timp ce alte țări au mers până la 20-30%. În al treilea rând, fondurile europene nu vin. Este foarte complicat să avem fonduri europene pe parcursul acestui an, pentru că nu am trimis încă la Bruxelles Planul de Rezilienţă şi de Relocare a Economiei, de redemarare a economiei. Planul care a fost trimis în perioada guvernării Orban a fost respins, ca fiind de proastă calitate, deci fondurile nu vor veni. Investiţiile străine sunt aproape zero, iar, până la urmă, ce facem? Tăiem. Tăierea este cea mai simplă, cea mai simplistă, cea mai primitivă formă de organizare a cheltuielilor bugetare. Ar fi trebuit să existe nişte idei în legătură cu posibilitatea creşterii acumulărilor în economie, cu o creştere a calităţii ANAF-ului, cu o reducere a evaziunii. Toată lucrurile astea nu apar în bugetul acesta, iar tăierile care se fac sunt și ele cu jumătate de măsură, ba le tăiem azi, ba le lăsăm mâine, ba reducem transportul la studenți, ba îl mai creştem cu 50%.


Realizator: Apropo de toate aceste tăieri de care ați amintit, se poate depăși actuala criză fără măsurile restrictive anunțate de Guvern?


Mircea Coşea: Nu se poate, pentru că, aşa cum spuneam, plecăm de la un start prost de 2020. Nu se poate. Partea cea mai complicată a activităţii şi aici ar trebui să înţelegem că până la urmă asta e situaţia, guvernul ăsta competent sau incompetent - pentru că eu nu mă pronunţ asupra lui pentru că orice guvern trebuie să fie lăsat să lucreze - acest guvern pleacă de la situaţie foarte proastă. Problema este că pleacă de la o situaţie foarte proastă lăsată de acelaşi partid, adică nu mai este vorba de moştenire, de greutăți, de așa ceva, iar ceea ce se va întâmpla în viitor sunt lucruri care ne îngrijorează sau mă îngrijorează, pentru că, lucrurile mergând așa, deşi se declară că nu, eu cred că, totuși, în a doua jumătate a anului vom asista la anumite creşteri la taxe și impozite. Să nu uităm că deja aceste taxe sunt mărite la nivel local. Veştile din toată ţara arată că la nivel local taxele au crescut, au crescut taxele pe proprietate, pe autovehicule şi pe altele, până la gunoaie. Situaţia este foarte complicată și, în condițiile astea, ceea ce e necesar este o unitate de acțiune a Guvernului, ori noi vedem în fiecare zi discordia care există între participanţii la guvernare. Lucrul acesta trebuie să înceteze, pentru că, şi aşa, situaţia este foarte grea şi avem nevoie ca acest guvern să lucreze într-o singură direcție, înțelegând că interesele de partid sunt mai puțin importante acum decât interesele țării.


Realizator: Premierul anunță potențiale investiții de peste 60 de miliarde de lei într-un an cu multe restricții, probabil vor fi și multe urgențe. Este o cifră realistă?


Mircea Coşea: Nu comentez cifra, pentru că încă nu am pus-o în discuţie în buget, nu am făcut calcule ca să îmi dau seama. Dar vreau să vă spun ceva. Investiţiile care se fac au efecte negative foarte importante în economie acum, în momentul ăsta, pentru că economia României nu este capabilă, ca urmare a închiderii şi a lipsei de reforme, să furnizeze materiile necesare investițiilor. Să vă dau un exemplu care poate o să șocheze, noi nu mai producem în țară bitum, importăm bitum. E o rușine, pentru că România era mare exportatoare de bitum. Asta ce înseamnă, că vrei să faci autostrăzi, imporți bitum, vrei să mărești construcțiile, imporți fier-beton pentru că nu mai avem, imporți sticlă, imporți ceramică, imporți tot ceea ce înseamnă construcții. De ce? Pentru că noi nu producem lucrurile astea. Care este efectul? O foarte rapidă creștere a deficitului balanței comerciale, care poate duce la deprecierea leului, la creștea prețurilor. Și cu investițiile astea ar trebui să fim puțin mai atenți atunci când le declarăm.


Realizator: Și atunci care pot fi prioritățile pentru investiții și de unde pot fi luați banii?


Mircea Coșea: După părerea mea, prioritățile țin de valorificarea imediată a potențialului de resurse pe care noi îl avem. Tot în direcția echilibrării macroeconomice, adică a reducerii deficitului comercial, asta înseamnă investiții care nu sunt de mare valoare, pot fi făcute imediat, în industria procesatoare, adică acea industrie care valorifică resursele interne ale României în principal și agroalimentare. Este absolut nesustensbil pe viitor ca noi să producem legume și fructe în cantități mari și să le proceseze în Ungaria, în Polonia sau în alte țări. Noi producem roșii și importăm bulion din Polonia, producem fel de fel de legume și importăm prelucrarea lor primară din Ungaria, produceam grâu și importăm cocă. Lucrurile astea trebuie să înceteze, pentru că ne duc într-o prăpastie. Deci dacă se vrea pe 2021, pe termen mediu, o sustenabilitate în economie, trebuie văzut ce putem valorifica imediat din resursele proprii. Și slavă Domnului că avem. Acolo trebuie. Trebuie ajutată HoReCa, HoReCa este o ramură care nu numai că ne ajută la crearea PIB-ului, dar care are în componența sa sute de mii de oameni, care înseamnă până la urmă familii, care înseamnă până la urmă locuri de muncă. Trebuie să o ajutăm imediat, pentru că lucrurile astea nu mai pot să fie prezentate ca fiind de mai mică importanță. În acest buget nu există niciun fel de orientare spre reformarea industriei românești, care e o industrie care depinde 70% de comenzile din exterior. Păi dacă în exterior lucrurile merg prost, mai ales în industria auto, în Germania, în Italia, în Franța, noi depindem de ei, trebuie să ne dezvoltăm noi aceste... - prin dezvoltare, cercetare, inovare, nu prin manufacturare, adică prin crearea la bandă a unor automobile pe care le-au desenat, le-au testat și le-au inventat alții. Se pot face lucruri.


Realizator: Pe scurt, mai am o întrebare pentru dumneavoastră, din punct de vedere financiar-bugetar, cum vedeți acum anul 2021?


Mircea Coșea: Anul 2021 e un an de supravețuire. După părerea mea acest buget e un buget care arată intenția de a supraviețui în condiții de criză, nicidecum intenția de dezvoltare, de redemarare a economiei. Prin ceea ce se pretinde a fi o reformă, adică prin tăierea unor cheltuieli nu se creează baza de repornire a economiei noastre, se creează doar o posibilitate, ipotetică deocamdată, de a menține răsuflarea economiei noastre la nivelul acela al gurii deasupra apei, adică să trăim și anul ăsta, până să cădem și mai rău. Dar lucrurile nici într-un caz nu sunt o garanție, lucrurile care sunt în buget azi nu sunt o garanție că 2021 va fi un an ca o platformă de pe care economia României să demareze, nu. Vom rămâne la un nivel de supraviețuire.

Realizator: Vă mulțumim pentru toate precizările. Invitatul de astăzi al "Apelului matinal" a fost profesor universitar doctor Mircea Coșea, de la Academia de Studii Economice din București.

Etichete : microfon rra
Tulcea: Dezinfecție la un nou focar de gripă aviară
România 10 Februarie 2026, 21:21

Tulcea: Dezinfecție la un nou focar de gripă aviară

Dragoș Seucan, șeful Direcției Sanitar-Veterinare, are câteva recomandări pentru locuitori, mai ales că se apropie sezonul de...

Tulcea: Dezinfecție la un nou focar de gripă aviară
România 10 Februarie 2026, 21:14

Mehedinți: Peste 5.000 gospodării riscă să rămână fără curent electric

Un stâlp de medie tensiune s-a înclinat și se sprijină acum pe firele electrice.

Mehedinți: Peste 5.000 gospodării riscă să rămână fără curent electric
Incendiu într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe
România 10 Februarie 2026, 21:06

Incendiu într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, într-un bloc de locuinţe din cartierul Simeria din municipiul Sfântu Gheorghe, soldat cu...

Incendiu într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe
Ilie Bolojan: Constrângeri bugetare și decizii dificile
România 10 Februarie 2026, 20:13

Ilie Bolojan: Constrângeri bugetare și decizii dificile

În lipsa unor măsuri de eficientizare, peste doi ani s-ar putea ajunge la reducerea numărului de comune, a transmis premierul...

Ilie Bolojan: Constrângeri bugetare și decizii dificile
România 10 Februarie 2026, 19:36

Sectorul care produce cele mai mari pierderi în balanța comercială a țării

Deficitul este de peste 1,2 miliarde de euro, spune Mihai Neagu, director în Ministerul Agriculturii.

Sectorul care produce cele mai mari pierderi în balanța comercială a țării
România 10 Februarie 2026, 19:28

Propuneri pentru îmbunătăţirea politicilor publice din domeniul agroalimentar

Camera de Comerţ şi Industrie româno-germană dorește creșterea competitivității și rezilienței lanțului agroalimentar.

Propuneri pentru îmbunătăţirea politicilor publice din domeniul agroalimentar
CCR ar trebui să discute miercuri sesizarea în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor
România 10 Februarie 2026, 18:42

CCR ar trebui să discute miercuri sesizarea în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea avocatei Silvia Uscov, de suspendare din funcţie a judecătorului constituţional...

CCR ar trebui să discute miercuri sesizarea în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor
Senat: Aviz favorabil pentru pentru digitalizarea administrației publice
România 10 Februarie 2026, 18:26

Senat: Aviz favorabil pentru pentru digitalizarea administrației publice

Comisia pentru Comunicații din Senat a avizat favorabil în unanimitate proiectul USR de creare a platformei naționale a...

Senat: Aviz favorabil pentru pentru digitalizarea administrației publice

Radio România

Incendiu într-un bloc de locuințe din Sfântu Gheorghe: Doi soți, transportați la spital

Incendiu într-un bloc de locuințe din Sfântu Gheorghe: Doi soți, transportați la spital

Incendiu într-un bloc de locuințe din Sfântu Gheorghe: Doi soți, transportați la spital
COVASNA: Figurină feminină veche de peste 7.500 de ani, descoperită lângă Sfântu Gheorghe

COVASNA: Figurină feminină veche de peste 7.500 de ani, descoperită lângă Sfântu Gheorghe

COVASNA: Figurină feminină veche de peste 7.500 de ani, descoperită lângă Sfântu Gheorghe
JO 2026: Medaliatul olimpic Sturla Holm Laegreid recunoaște, în direct la tv, că și-a înșelat iubita

JO 2026: Medaliatul olimpic Sturla Holm Laegreid recunoaște, în direct la tv, că și-a înșelat iubita

JO 2026: Medaliatul olimpic Sturla Holm Laegreid recunoaște, în direct la tv, că și-a înșelat iubita
Studiu: Doar 7% dintre români cheltuie semnificativ mai mult de Valentine’s Day şi Dragobete

Studiu: Doar 7% dintre români cheltuie semnificativ mai mult de Valentine’s Day şi Dragobete

Studiu: Doar 7% dintre români cheltuie semnificativ mai mult de Valentine’s Day şi Dragobete