"Apel matinal" - Invitat: Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă
"Apel matinal" - Invitat: Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.
 
			Articol de Florin Lepădatu, 24 Martie 2021, 09:12
"Apel matinal" - Invitat: Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă
  RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Realizator: Ministerul  Apărării asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației  generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul  spitalelor militare, sedii ale armatei și în unități militare din  capitală și din țară, deservite de aproximativ 1.000 de angajați ai  ministerului, adică peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și  peste 200 de registratori. Suplimentar, conform conducerii Ministerului  Apărării Naționale, în sprijinul autorităților locale, MApN poate  organiza centre de vaccinare mobile proprii sau poate asigura echipe  medicale care să deservească astfel de centre înființate de autoritățile  locale, pentru a putea susține efortul național pentru campania de  vaccinare a persoanelor din comunitățile aflate în zone izolate sau greu  accesibile. Sute de militari mai susțin, totodată, programarea la  vaccinare, asigurând în ture serviciile de call center. Iar de luna  viitoare, Ministerul Apărării Naționale își va suplimenta centrele de  vaccinare și capacitățile proprii de vaccinare. Discutăm pe această temă  alături de invitatul "Apelului matinal de astăzi", chiar ministrul  apărării naționale, Nicolae Ciucă. Bună dimineața!
  Nicolae Ciucă: Bună dimineața!
  Realizator: Domnule ministru, MApN va crește numărul de centre de  vaccinare? Să le reamintim ascultătorilor, sunt 56 în acest moment.
  Nicolae Ciucă: Sunt 56 active și suntem în măsură să creștem până la 92,  așa cum a fost repartizat slotul acesta pentru MApN în cadrul  planificărilor care au loc la nivelul CNCAV și vă pot spune că suntem în  măsură să creștem numărul de persoane vaccinate, până la aproximativ  3.500 pe zi, în felul acesta reușind să încheiem partea de vaccinare a  personalulului din Ministerul Apărării Naționale în prima decadă a lunii  aprilie, concomitent cu continuarea vaccinării populației civile, așa  cum ați prezentat și dumneavoastră, urmând ca din 5, nu mai târziu de 10  aprilie să deschidem tot fluxul din centrele de vaccinare pentru  populația civilă, putând astfel, totodată, mărind și numărul centrelor  de vaccinare, să ajungem să vaccinăm în jur de 14.000 de oameni. Pentru  că toate elementele de analiză pe care le-am efectuat împreună cu  specialiștii de la Direcția Medicală și, sigur, ne-am coordonat cu  Ministerul Sănătății, există o singură măsură care este viabilă pentru  tot ceea ce înseamnă lupta împotriva virusului SARS-CoV-2 și anume, o  campanie coerentă și cât mai dinamică de vaccinare.
  Realizator: Da, îmi amintesc și de ceea ce ne spunea, tot aici, la "Apel  matinal", colonelul Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare la  nivel național, undeva la jumătatea lunii aprilie ar trebui să avem  inoculate zilnic 100.000 de doze. Sunt curios dacă Ministerul Apărării  Naționale a primit solicitări de sprijin de la autoritățile locale,  apropo de această campanie de vaccinare.
Nicolae Ciucă: Vreau să menționez că toate aceste solicitări sunt gestionate de către CNCAV, de către Centrul Național de Coordonare a Vaccinării și noi vom acționa în deplină corelare și coordonare cu Direcțiile de Sănătate Publică județene și cea a municipiului București, desigur, fiind în măsură ca acolo unde este nevoie să putem acționa cu echipele mobile. De altfel, și creșterea numărului de doze şi a personalului civil care urmează să se vaccineze în centrele MApN este coordonat cu direcțiile de sănătate publică.
  Realizator: Aveți idee însă, în acest moment, personalul MApN, Armata  României, militarii, veteranii de război cam în ce proporție au fost  vaccinați?
  Nicolae Ciucă: Noi estimăm că am atins o proporție de aproximativ 50%,  fiind în măsură, aşa cum spuneam, odată cu creșterea numărului de doze  și intensificarea ritmului de vaccinare, să finalizăm până pe 5 aprilie.
  Realizator: Un centru de vaccinare, m-am uitat şi eu atent pe listă,  funcționează inclusiv la Institutul Cantacuzino. Și acum, cred că e  întrebarea pe care orice ascultător ar lansa-o, vom putea produce și  noi, la un moment dat, nu știu, un vaccin anti-Covid românesc?
  Nicolae Ciucă: Este prematur să dau un răspuns la această întrebare. Vă  pot spune în schimb că la Cantacuzino s-a repus în funcțiune și s-a  verificat linia de producere a vaccinului gripal, obținându-se un produs  care se găsește în continuare, în procesul de verificare și testare,  urmând ca, atunci când tot acest proces va fi finalizat, specialiştii să  ia o decizie. Nu vreau să induc speranțe deşarte, pentru că aici ne  găsim în acest moment.
  Realizator: Apropo de acest moment, foarte mulți bolnavi sunt internați  la Terapie Intensivă. Ştiu că Academia Tehnică Militară a proiectat un  ventilator mecanic non invaziv, un aparat de care România are nevoie.  Cunoașteți dacă proiectul a fost finalizat, când va fi omologat?
  Nicolae Ciucă: Da, săptămâna trecută am participat la o activitate de  prezentare a prototipului la Academia Tehnică Militară, nu este  proiectul doar al Academiei. S-a lucrat cu o companie privată, care are  specialiști și au putut să-și coordoneze efortul în acest sens. S-a  obținut prototipul s-a obţinut certificatul ISO și, de asemenea, s-a  obținut un acord de la companii din Cehia și Germania pentru intrarea în  procesul de omologare a acestui ventilator.
  Realizator: Apropo de acest al treilea val de infectări cu Covid-19,  cunoaștem și acest amănunt, a crescut considerabil presiunea pe toate  unitățile ATI din țară. Ştiu că armata, generic vorbind, a  instalat deja module la Timișoara, spuneați de tot personalul dislocat  în această campanie de vaccinare. Sunteți pregătiți să interveniți cu  tehnică și personal acolo unde va fi nevoie?
  Nicolae Ciucă: În acest moment doresc să subliniez că Ministerul  Apărării Naționale, rețeaua medicală a Ministerului Apărării Naționale a  organizat și puse în funcțiune trei spitale ROL 2 unde activează  personal din spitalele militare, reușind să adaptăm toate elementele pe  cerință pentru a putea să facem față la combaterea acestei pandemii. În  acest moment, împreună cu Ministerul Sănătății vom lua măsurile care se  impun și sigur, dacă este nevoie și suntem solicitați, vom acţiona ca  atare.
Realizator: Schimbăm un pic registrul, profit acum, pentru că vă avem invitat la "Apel matinal". Apropo de baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, am citit recent că se vor investi mulți bani pentru un proiect de modernizare. Aveţi ceva amănunte?
  Nicolae Ciucă: Da, imediat. Aș dori totuși să mai fac o precizare.
  Realizator: Vă rog!
  Nicolae Ciucă: Pentru că dumneavoastră aţi menționat că militarii,  personalul militar asigură preluarea apelurilor în call center-urile  organizate la nivelul Ministerului Apărării Naționale. Acolo îşi  desfăşoară activitatea începând din 15 martie 600 de astfel de posturi  telefonice şi totodată, am reuşit să punem în funcțiune 180 de posturi  live-chat care vin să sprijine tot acest efort și mărirea ritmului de  planificare, sperând ca astfel să putem să dăm mai multă anvergură  campanie de vaccinare. Revenind la întrebarea dumneavoastră, da,  începând din acest an se va intra în prima etapă de modernizare a bazei  de la Kogălniceanu. Discutăm de o investiție de aproximativ 400 de  milioane de euro în următorii cinci ani. Proiectul se va derula pe o  perioadă mai mare de timp, dar în tot acest interval vom identifica  elementele de coordonare și cooperare cu aliaţii noştri din NATO şi  partenerul nostru strategic.
  Realizator: Da, ştiu că agricultorii din zonă așteptau un semnal, apropo  de baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Despre ce era vorba? Citisem  de terenuri ceva, nu?
  Nicolae Ciucă: Da, am avut o întâlnire vinerea trecută cu reprezentanţi  ai fermierilor din zona Mihail Kogălniceanu. Au venit cu o idee foarte  bună, pe care am îmbrățișat-o. O dată ce am preluat aceste terenuri,  sigur că ele au fost, la prima vedere, scoase de sub activitatea de  producție agricolă și atunci dumnealor au venit şi au zis că  intenționează să folosească și să fructifice în continuare terenul,  pentru că este fertil și ar fi păcat să rămână nelucrat. O idee pe care  încă o dată am îmbrăţişat-o, mi-a plăcut foarte mult, am discutat cu  reprezentanții de la nivelul Ministerului Apărării Naționale și începând  de luni s-a lucrat la partea aceasta de reglementare, astfel încât  fermierii să poate să continuie munca pe terenul respectiv și atunci  când se va ajunge la termenele de începere a lucrărilor să putem să  eliberăm terenul şi să îl redăm activității specifice ministerului.
  Realizator: Suntem pe final de interviu. Din câte am sesizat, se aude  zgomot, ca și când vă aflați în mașină. Vă deplasați undeva? Îmi permit  să fiu curios.
  Nicolae Ciucă: Da, ne deplasăm către localitatea Dăbuleni, unde astăzi -  așa cum am fost anunţat - are loc începerea campaniei de împădurire,  pentru că acolo discutăm despre o zonă afectată de procesul de  deșertificare. Fiind senator de Dolj, cred că este o activitate foarte  importantă să conștientizăm că nu s-a oprit aici acest fenomen. Sunt  130.000 de hectare afectate şi dacă nu se iau măsuri, procesul de  degradare va continua.
  Realizator: Da, specialiştii au spus, într-adevăr, că este un proces de  deșertificare, mai ales în sudul Olteniei. Mulțumesc şi drum bun!
  Nicolae Ciucă: Vă mulțumesc! De asemenea, o zi bună.
  Realizator: Nicolae Ciucă, ministrul apărării naționale, a fost invitatul de astăzi al "Apelului matinal".












