Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Angajaţii CFR Marfă, "şomaj prin rotaţie" până la sfârşitul anului

Salariaţii vor intra în şomaj prin rotaţie, astfel încât activitatea companiei să nu fie afectată.

Angajaţii CFR Marfă, "şomaj prin rotaţie" până la sfârşitul anului
Foto: Mediafax

Articol de Paul Poteraşi, 11 Octombrie 2009, 18:32

Secretarul de stat din Ministerului Transporturilor, Gheorghe Popa a anunţat că s-a ajuns la un acord cu sindicaliiştii, astfel că şomajul tehnic la CFR Marfă a fost prelungit cu trei luni, până la sfârşitul acestui an.

"Unitatea a fost deja în şomaj tehnic trei luni, iar fiecare angajat s-a aflat în medie 25 de zile şomaj şi, potrivit legii, mai poate face 15-16 zile de şomaj tehnic", a mai precizat Gheorghe Popa.

Acesta a menţionat faptul că, până la sfârşitul anului, salariaţii vor intra în şomaj prin rotaţie, astfel încât activitatea companiei să nu fie afectată şi că masura va fi aplicată zonelor cu activitate scazută.

'"Prima perioadă de 3 luni, în timpul căreia angajaţii s-au aflat în şomaj tehnic, a expirat pe 30 septembrie. Începând de luni, 12 octombrie, în acord cu sindicatele, s-a decis extinderea cu încă trei luni a perioadei de aplicare a măsurii" a afirmat Mihai Frăsinoi, director general CFR Marfă.

La începutul lunii iulie, aproximativ 7.000 de angajaţi ai CFR Marfă au intrat prin rotaţie în şomaj tehnic, unii dintre aceştia dorind să stea toate cele trei luni în şomaj tehnic. Cei 7.000 de salariaţi ai CFR Marfă din 17.500 au primit pe parcursul celor trei luni 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă.

Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de ordonanţă prin care peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar şi vor primi dublul salariului mediu net pe economie, la data încetării contractului de muncă, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare pe parcursul a 20-24 luni, în funcţie de vechimea în activitate.

Cei mai mulţi angajaţi vor fi concediaţi de la CFR Marfă (6.700 persoane), CFR Călători (1.032 angajaţi), Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane CFR IRV (800 salariaţi), CFR SA (600 posturi) şi Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU (500 de persoane).

Sindicatele din CFR ameninţă cu greva generală dacă proiectul elaborat de Ministerul Transporturilor va fi aplicat, considerând însă că ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, nu va semna acest document.

Conform datelor furnizate de sindicate în luna aprilie, la CFR Călători lucrează 16.986 angajaţi, la CFR SA sunt 28.045 de salariaţi, iar la CFR Marfă sunt angajate 17.863 persoane.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România 14 Martie 2026, 14:36

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu

Trafic restricționat temporar pe șoseaua Mihai Bravu din Bucureşti.

București: Surpare a carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu
România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
România 14 Martie 2026, 12:52

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru

Poluarea cu petrol a râului Nistru a fost provocată de atacurile Rusiei asupra unei hidrocentrale din regiunea Cernăuți.

România sprijină R. Moldova în combaterea poluării cu petrol pe Nistru
Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
România 14 Martie 2026, 12:48

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români

Iniţiativa vizează egalizarea adaosului comercial la aceeaşi categorie de produse şi interzicerea refacturării serviciilor de...

Ministrul agriculturii propune trei măsuri urgente pentru protejarea producătorilor români
Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
România 14 Martie 2026, 11:57

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc

O grenadă de mână din perioada austro-ungară a fost descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc, fiind ridicată în...

Harghita: Grenadă de mână descoperită în curtea unei case din Livezi-Ciuc
Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
România 14 Martie 2026, 11:51

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută

Platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro au fost ţinta unui atac cibernetic, la începutul nopţii trecute.

Două site-uri ale MAE au fost atacate cibernetic noaptea trecută
Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
România 14 Martie 2026, 11:51

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului

Restricţia vizează sectorul cuprins între Călimăneşti şi Câineni şi va fi valabilă zilnic, de luni până sâmbătă inclusiv.

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe Valea Oltului
Audituri externe la STB şi Termoenergetica
România 14 Martie 2026, 10:21

Audituri externe la STB şi Termoenergetica

Consiliul General al capitalei a aprobat și proiectul conform căruia bucureștenii vor avea dreptul la facturi diminuate în...

Audituri externe la STB şi Termoenergetica
Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan
România 14 Martie 2026, 08:55

Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan

Polițiștii le reamintesc șoferilor că pe Transfăgărășan circulația este închisă în zona Arefu, județul Argeș.

Infotrafic 14 martie: Ceață în Tulcea și restricții de weekend pe Transfăgărășan

Radio România

HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei

HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei

HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei
TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă
Produse retrase de la raft și amenzi în valoare de aproape 8 milioane de lei după controale ale Protecției Consumatorilor

BUCUREȘTI: Trafic restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după surparea carosabilului

BUCUREȘTI: Trafic restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după surparea carosabilului

BUCUREȘTI: Trafic restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după surparea carosabilului