Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Anchetă în cazul accidentului de la mina Uricani

Anchetatorii consideră că cea mai probabilă cauză a tragediei de la mina Uricani o reprezintă deflagraţie gazului metan iniţiată de un arc electric.

Anchetă în cazul accidentului de la mina Uricani
Familiile afectate urmează să primească ajutoare. Foto: Ilie Pintea.

Articol de Ilie Pintea, 07 Februarie 2011, 16:19

Comisia de anchetă întrunită la mina Uricani a început să ia declaraţii de la cei 15 salvatori care au intrat sâmbătă seara la locul accidentului, pentru că ei sunt singurii care au văzut abatajul în care şi-au pierdut viaţa cei cinci mineri.

Este posibil ca cea de-a doua explozie să fi distrus o mare parte a probelor materiale necesare anchetei, cum ar fi aparatele individuale pentru măsurarea concentraţie de metan, însă acest lucru va fi confirmat sau nu abia după ce specialiştii vor permite accesul în mină.

Procurorul Ioan Nicodim, care conduce ancheta, a declarat că, în prezent, comisia încearcă să afle cu exactitate ce au găsit salvatorii la faţa locului şi a precizat că nu se poate da un termen pentru finalizarea cercetărilor, din cauza condiţiilor complexe în care se desfăşoară ancheta.

"Noi urmărim să ni se redea împrejurările, de fapt, existente, după momentul primei deflagraţii.

"Vom vedea dacă au fost sau nu alterate mijloacele de probă. Nu ne cereţi termene, pentru că nu le putem da, vorbind obiectiv", a spus procurorul Ioan Nicodim.

Ipoteza de lucru a anchetatorilor are în vedere declanşarea exploziei metanului acumulat în subteran de către cuplarea liniei de tensiune la care lucrau cei cinci.

"Există o versiune care este cea mai probabilă. O deflagraţie de gaz metan produsă de un arc electric", a spus procurorul Augustin Lazăr.

Explozia "a fost iniţiată de o defecţiune"

Ceea ce se ştie cu siguranţă, potrivit preşedintelui Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacatos, e că cele două explozii succesive nu au fost urmate de un incendiu, lucru confirmat de concentraţia de monoxid de carbon măsurată.

Inginerul Zoltan Lakatos, care a lucrat aproape 20 de ani la mina Uricani şi a condus acel sector, crede că e posibil ca metanul să fi provenit dintr-o galerie secundară, dar e convins că explozia a fost iniţiată de o defecţiune, nu de greşeala colegilor lui.

"Din punctul meu de vedere, cred că salariaţii care au efectuat acel program de lucru au lucrat foarte bine.

"Nu a putut fi o eroare umană din cauza lor. Este exclusă această variantă. Chiar este un lucru inexplicabil pentru mine, la ora actuală", a declarat Zoltan Lakatos.

Mina Uricani va rămâne închisă până săptămâna viitoare din motive de securitate, cei 800 de angajaţi fiind plătiţi cu salariul de bază plus sporul de vechime.

Ajutoare financiare pentru familiile îndoliate

Familiile îndoliate urmează să primească ajutoare financiare de la Compania Naţională a Huilei, de la sindicate şi de la guvern, funeraliile celor cinci mineri urmând să aibă loc marţi la Lupeni şi Uricani.

Între timp, sindicatele urmează să stabilească ce sume vor primi rudele celor decedaţi pe lângă compensaţia de 6000 de lei, acordată conform contractului colectiv de muncă.

De asemenea, ministerul muncii are în vedere acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru cele cinci familii, dar şi un pachet de asistenţă pe termen lung.

Şi autorităţile locale au anunţat că, în ciuda bugetului limitat, vor acorda ajutoare de urgenţă familiilor, iar primarul a declarat că va lua în calcul scutirea de impozite şi taxe locale pentru familiile celor dispăruţi.

Sâmbătă după amiază cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-o explozie care a avut loc în subteranul minei Uricani din Valea Jiului, cea mai probabilă cauză a tragediei fiind o acumulare a gazului metan.

Câteva ore mai târziu, deflagraţia a fost urmată de o replică, însă din fericire fără victime.

Trei mine vor fi închise în Valea Jiului

Accidentul de la mina Uricani vine pe fondul dezbaterilor cu privire la soarta mineritului.

Reprezentanţii organizaţiilor sindicale au avut discuţii legate de restructurarea mineritului cu echipa Fondului Monetar Internaţional care se află la Bucureşti, iar guvernul a stabilit închiderea a trei mine de huilă din cele şapte din Valea Jiului.

De la sfârşitul anului trecut au apărut, tot neoficial, şi nominalizările celor trei mine ce ar urma să fie închise.

Este vorba de Paroşeni, Petrila şi Uricani, ultimele două afectate în ultima vreme de accidente colective de muncă.

În septembrie anul trecut aproape 600 de mineri au luat parte la un marş de protest în Uricani, cerând să nu le fie închisă mina, care este şi principalul contribuabil la bugetul local.

În ciuda faptului că în Valea Jiului se vorbeşte de închiderea acestor mine aproape ca despre o certitudine, mesajele venite de la guvern sunt în continuare contradictorii şi alimentează atmosfera tensionată din zonă.

Cinci oameni şi-au pierdut viaţa la mina Uricani
România 06 Februarie 2011, 07:50

Cinci oameni şi-au pierdut viaţa la mina Uricani

Procurorul Augustin Lazăr a declarat că posibila cauză a tragediei a fost explozia unei acumulări de metan, favorizată de...

Cinci oameni şi-au pierdut viaţa la mina Uricani
La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor
România 26 Noiembrie 2024, 22:35

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Valoarea...

La Bacău a început instalarea primelor insule digitalizate pentru colectarea deşeurilor
Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 22:24

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"

USR va sesiza instituțiile statului în legătură cu modul în care s-a desfășurat campania lui Călin Georgescu, a...

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc