A încetat din viaţă academicianul Dinu C. Giurescu

Fiu al cunoscutului istoric Constantin C. Giurescu, academicianul Dinu C. Giurescu a fost încă de tânăr dedicat studiului istoriei. O viaţă dedicată istoriei, o viaţă ca o poveste desprinsă din istorie, aşa cum vorbeau despre el studenţii Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti care au avut privilegul de a-i asculta cursurile suţinute în Amfiteatrul Vasile Pârvan. Deseori, profesorul universitar îşi depăna amintirile în faţa studenţilor, cu toate încercările pe care familia sa a reuşit cu greu să le depăşească după venirea la putere a regimului comunist impus de sovietici.

Academicianul Dinu C. Giurescu a trăit demn şi a oferit semenilor săi un model de demnitate dincolo de declaraţii. Tatăl, Constantin C. Giurescu a fost deţinut politic. Ca fiu de deţinut politic, nu şi-a putut împlini decât târziu vocaţia de istoric. In 1988 s-a stabilit in S.U.A., primind şi cetăţenia americană. În 1990 a revenit România, fiindcă aici era patria, ţara de care nu se putea despărţi.

Din anul 1999 a predat acolo unde a fost student: la Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti, la catedra de Istorie contemporană a României. Din anul 2000 i-a fost asistent Adrian Cioroianu după ce acesta îi fusese asistent profesorului Lucian Boia. Profesorul Dinu C. Giurescu a fost foarte iubit de studenţi, fiind apropiat de ei atât ca om cât şi ca profesor.

După venirea comuniştilor la putere, manualul de istorie pentru calsa a VIII-a, semnat de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu a fost interzis. Era probabil cel mai bun manual ce oferea la nivelul clasei de final de gimnaziu toate informaţiile, toate reperele importante ale Istoriei Românilor. Disciplina de studiu intra în "era Mihai Roller", cel care a influențat în mod sensibil istoriografia comunistă. Cu toate acestea, "Manualul de istorie Giurescu" a circulat inclusiv copiat de mână până în anii 90 când a fost reeditat.

Dinu C. Giurescu a fost licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București, 1950. În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie [1968-1987). Este președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 și din 1991, în continuare). A fost profesor universitar Universitatea București, Facultatea de Istorie (1990-1997). Este membru al Academiei Române din 2002 (membru corespondent din 1990). Este membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

Dumnezeu să vă odihnească şi să vă aibă în pază domnule profesor!