70 de ani de la deportarea basarabenilor în gulagul sovietic
În acest an se împlinesc 70 de ani de la primul val de deportări organizat de puterea sovietic. Peste 5.000 de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
Articol de Cătălin Gomboş, 13 Iunie 2011, 18:21
"Într-un sfert de oră să fiţi gata!" - aşa suna în plină noapte de iunie a anului 1941 ordinul militarilor sovietici primit de mii de români din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Separaţi de familii, cuprinşi de spaimă, oamenii erau urcaţi în căruţe şi duşi la tren în vagoane de marfă.
Elementele periculoase, cum le spunea regimul din '41, plecau în Siberia sau Kazahstan.
"Vrem libertate şi dreptul să învăţăm la şcoală" - scria din Siberia, la adresa autorităţilor de la Kremlin, Ionel Mîrzenco, în vârstă de 13 ani.
În scurt timp, băiatul şi-a pierdut mama şi a mai scris un răvaş, în care le cerea tovarăşilor să îi comunice unde se află tatăl său, şi el deportat.
Scrisorile copiilor deportaţi, fotografiile făcute în gulag şi în vagoanele destinate animalelor i-au impresionat pe vizitatorii expoziţiei de la Monumentul lui Ştefan cel Mare.
Socrul Ecaterinei Mîrzenco a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru că l-a ascuns la el în casă pe politicianul Ion Inculeţ.
"Ăsta-i socrul meu. Nu s-a mai întors. A fost judecat pe 15 ani. Mama o decedat acolo peste trei luni de zile şi au rămas copiii şapte ani de zile", a declarat Ecaterina Mîrzenco.
Maria Cultulug m-a ţinut de mână în cele câteva minute cât am stat în faţa fotografiei cu familia sa numeroasă, toată deportată în Asia Mijlocie.
Bătrâna nu poate uita cele 21 de zile pe care le-a petrecut în trenul morţii.
"Noi şedeam ca furnicile în vagoane. Îi dezbrăcau pe morţi la piele şi îi clădeau ca pe lemne, aşa îi clădeau unul peste altul, şi la trei zile îi luau soldaţii şi ziceau: femeie, om, îi da hârleţul în mână la marginea pădurii, îi cobora pe oameni şi săpau tranşee. Iaca tranşeul ista, iac-aşa", îşi aminteşte Maria Cultulug.
După câţiva ani de la 1941, copiii deportaţilor au fost lăsaţi să frecventeze şcolile ruseşti, însă niciodată nu li s-a permis să înveţe alte meserii decât cele tehnice - susţine istoricul Mariana Ţăranu.
Ea povesteşte că odată întorşi acasă deportaţii au fost trataţi ca nişte paria.
"După decesul lui Stalin, mai multe familiie ale deportaţilor, atât din 1941, cât şi din anul 1949 au revenit la baştină, însă casele lor fuseseră naţionalizate. Regimul reuşise să la creeze chipul de duşman în faţa consătenilor, a rudelor", spune Maria Ţăranu.
În acest an se împlinesc 70 de ani de la primul val de deportări organizat de puterea sovietică de atunci.
Peste 5.000 de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, ele fiind deportate în regiuni îndepărtate ale Federaţiei Ruse şi Kazahstanului.
