Ascultă Radio România Actualitaţi Live

14-16 decembrie, doliu naţional

14-16 decembrie, doliu naţional, în memoria Regelui Mihai.

14-16 decembrie, doliu naţional

Articol de Florin Lepădatu, 06 Decembrie 2017, 07:05

În România, urmează să fie decretate trei zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, pe 14, 15 şi 16 decembrie.

Potrivit unor surse oficiale, guvernul va aproba în şedinţa de miercuri o hotărâre în acest sens, după ce marţi a avut loc o întâlnire la Guvern, la care au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii guvernamentale şi cei ai Casei Regale.

Un comunicat al Executivului precizează că la întâlnire a fost discutat modul de implicare a instituţiilor statului în organizarea funeraliilor naţionale în memoria fostului suveran al României.

De altfel, guvernul a anunţat deja că va sprijini organizarea funeraliilor, iar detaliile şi calendarul acestora vor fi stabilite cu reprezentanţii familiei regale.

După ce va ajunge în ţară, trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleş, unde drapelul a fost deja coborât în bernă.

Apoi, pentru două zile, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale fostului monarh se va afla în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei din Bucureşti.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înhumarea la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, precizează un comunicat al Casei Regale.

Etichete : regele mihai
Proprietarii au obligația să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișurilor
România 08 Februarie 2026, 09:31

Proprietarii au obligația să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișurilor

Țurțurii de gheață formați pe acoperișuri sunt un pericol atât pentru trecători, cât și pentru mașini.

Proprietarii au obligația să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișurilor
Guvernul revine asupra propriilor reglementări recente privind plata concediului de odihnă
România 08 Februarie 2026, 08:52

Guvernul revine asupra propriilor reglementări recente privind plata concediului de odihnă

De la 1 martie, bolnavii cronici, femeile în concediu maternal şi alte categorii de pacienţi vor beneficia de concediu...

Guvernul revine asupra propriilor reglementări recente privind plata concediului de odihnă
Abuzul, neglijarea și exploatarea sexuală a copiilor „ating niveluri critice în România”
România 07 Februarie 2026, 16:31

Abuzul, neglijarea și exploatarea sexuală a copiilor „ating niveluri critice în România”

Anul trecut au fost peste 40.000 de sesizări, față de aproape 20.000 de cazuri raportate cu un an înainte, arată organizația...

Abuzul, neglijarea și exploatarea sexuală a copiilor „ating niveluri critice în România”
Brașov: Rețea de traficanți de droguri, coordonată din închisoare
România 07 Februarie 2026, 11:22

Brașov: Rețea de traficanți de droguri, coordonată din închisoare

Drogurile erau aduse din Spania și Marea Britanie.

Brașov: Rețea de traficanți de droguri, coordonată din închisoare
Reținuți de DNA: Administratorul public, arhitectul șef și directorul adjunct al poliției locale ai sectorului 5 din capitală
România 07 Februarie 2026, 09:00

Reținuți de DNA: Administratorul public, arhitectul șef și directorul adjunct al poliției locale ai sectorului 5 din capitală

Ei sunt anchetați pentru fapte de corupție săvârșite în ultimii doi ani.

Reținuți de DNA: Administratorul public, arhitectul șef și directorul adjunct al poliției locale ai sectorului 5 din capitală
Asistentul virtual al ANAF a răspuns întrebărilor a peste 20 de mii de contribuabili
România 06 Februarie 2026, 19:18

Asistentul virtual al ANAF a răspuns întrebărilor a peste 20 de mii de contribuabili

În prima săptămână de la lansare a chatbot-ului ANA, asistentul virtual al ANAF, peste 80% din întrebări au vizat modul de...

Asistentul virtual al ANAF a răspuns întrebărilor a peste 20 de mii de contribuabili
Risc de avalanşe la altitudini de peste 1800 m
România 06 Februarie 2026, 18:49

Risc de avalanşe la altitudini de peste 1800 m

Cei care se vor afla în trafic la acest sfârşit de săptămână sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, întrucât vor exista...

Risc de avalanşe la altitudini de peste 1800 m
Premierul a scris CCR pe tema legii referitoare la pensiile magistraților
România 06 Februarie 2026, 18:44

Premierul a scris CCR pe tema legii referitoare la pensiile magistraților

România riscă să piardă peste 203 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Premierul a scris CCR pe tema legii referitoare la pensiile magistraților

Radio România

JAPONIA: Coaliția premierului Sanae Takaichi obține o victorie categorică

Ultima șansă de a vedea tabloul „La Blouse Roumaine” expus la MNAR

ITALIA: Arestări după violențele de stradă de la Milano, oraș-gazdă al Jocurilor Olimpice de iarnă

Criză în Downing Street 10: Șeful de cabinet al premierului Starmer demisionează în scandalul dosarelor Epstein