100 de ani de la primul permis românesc

Prima încercare de reglementare juridică cu referire exclusivă la circulaţia pe drumurile publice a avut loc în ţara noastră în 1859, când s-a elaborat cu titlu experimental „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor din Bucureşti.”

Conform actului normativ, birjarii nu aveau voie să conducă decât la pas, trebuiau să circule cu atenţie în drumurile strâmte şi să nu stropească pietonii.

Nouă ani mai târziu, un nou regulament prevede şi că „nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret”, că trăsurile trebuie să fie curate, hrana cailor trebuie să constea în fân, ovăz sau orz, iar orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri de la a mai circula.

Conducătorii lor trebuie să fie îmbrăcaţi curat, cu haine cuviincioase şi n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşterii.

Mai mult, birjarii prinşi pe capră beţi se vor aresta, iar toate trăsurile vor avea noaptea felinare aprinse.

Vârsta minimă pentru conducerea trăsurii era stabilită la 21 de ani.

La data de 11 octombrie 1913 a intrat în vigoare „Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor”, unde pentru prima oară au fost prevăzute norme privind forma permisului de conducere.

Anterior, conducerea unui autovehicul fusese condiţionată de posesia „brevetului” de şofer, obţinut în urma unui examen.

Decizia a venit ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule: impresionanta cifra de 138 de utilaje a fost înregistrată în anul 1908.

Examenul auto, organizat pentru prima oară în 1907

Examenul pentru obţinerea permisului s-a organizat pentru prima oară în decembrie 1907 şi a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare: examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în plină viteză un sac umplut cu paie.

În afara prevederilor referitoare la starea tehnică a automobilelor, Regulamentul din 1913 aduce noi precizări, unele dintre ele de o deosebită importanţă.

Astfel, cu privire la viteza de circulaţie, se prevedea ca "iuţeala cursei trebuie astfel întocmită ca să evite nenorociri şi să nu se împiedice circulaţia".

"Pe drumuri puţin acomodate, când e întuneric sau ceaţă mare, la cotitura unei strade, la trecerea peste poduri sau şinele căilor ferate precum şi atunci când mişcarea sau aglomeraţiunile sunt mari, automobilul trebuie să meargă încet şi cu băgare de seamă pentru ca să poată opri în cazurile necesare".

Dacă conducătorul băga de seamă că un cal sau un alt animal are frică de automobil sau sunt în pericol oamenii şi animalele prin trecerea automobilului, atunci automobilul va merge încet de tot .... sau eventual va opri."

Tot atunci au fost stabilite și primele norme referitoare la forma permisului de conducere : permisul este lipit pe pânză subțire colorată în culorile naționale: roșu și galben, ambele culori în dimensiuni egale și verticale pe coperta din față și albastru toată coperta din dos și va purta un număr de ordine care se va nota într-un registru alfabetic ce se va ține la prefectură.