Procesul lui Mircea Vulcănescu prin ochii soției sale Mărgărita Ioana 

Două sunt palierele descriptive al jurnalului ținut de Mărgărita Ioana Vulcănescu: unul dominant, situat la nivelul acțiunii judiciare deschise împotriva lui Mircea Vulcănescu începând cu anul 1946, iar celălalt relativ secundar, cantonat în jurul vieții sociale a familiei acuzatului, în care grijile materiale constituie o parte deloc neglijabilă.

Cei trei ani cuprinși de această ediție - din care grosul îl reprezintă intervalul decembrie 1947 - ianuarie 1948 - sunt un decupaj dintr-un jurnal mai amplu ținut de Mărgărita Ioana Vulcănescu (1897 - 1987), soția economistului și eseistului român. O primă parte a acestuia, care cuprinde perioada 1932 - 1941, a apărut la editura Vitruviu, în 2013.

Dar chiar și însemnările publicate acum la editura Eikon reprezintă o selecție dintr-un manuscris mai amplu care țintește cu precădere, după cum scrie Ionuț Butoi, îngrijitorul ediției, la evoluția procesului lui Mircea Vulcănescu și la traiul și relațiile familiei sale din acea perioadă de început a regimului patronat de Moscova.

Fiecare calup de jurnal din această ediție, delimitat de câte o înfățișare la tribunal, este prefațat de îngrijitorul ediției, care pune faptele relatate în context. Procesul subsecretarilor de stat, printre care și Mircea Vulcănescu, i-a vizat pe demnitarii de rangul doi din guvernul Antonescu.

Acuzați de crime de război, aceștia și-au bazat apărarea pe invocarea naturii tehnocrate a funcțiilor pe care le-au avut în guvern. Jurnalul publicat al Ioanei Vulcănescu nu face trimitere la aceste schimburi de argumente, ci descrie atmosfera particulară, din sala de judecată, și pe cea generală, a Bucureștiului acelor ani, din timpul procesului fostului demnitar și intelectual interbelic.

***

„Zizi Constante vine la mine şi mergem împreună la Facultatea de Litere unde Zilber deschide cursul său de economie politică. Pe coridorul care ne duce în Sala Titu Maiorescu, Zizi conversează cu o tânără evreică îmbrăcată într-o ținută ce se vrea elegantă, dar nu reușește să fie decât de o cochetărie afectată. Doamna respectivă, aflu mai târziu, este soția lui Lucrețiu Pătrășcanu şi iat-o aşezată în primul rând, lângă Mitza Rosetti. Sala este arhiplină. „E ca la cursurile lui Nae Ionescu", spun eu cu voce tare. „Da, îmi întoarce Zizi grațios, este Nae Ionescu al prezentului". Rămânem în picioare. In spatele nostru, Dr. Manuilǎ, Dinu Noica, alții. Îl contemplu în voie pe Lucrețiu Pătrășcanu care, alături de Miron Nicolescu, este aşezat în fața mea.” (p. 18)

„Mircea pare un pic mai bine. Un pic (poate a mai luat un kilogram în greutate). Este viu și inteligența sa este clară. El este cel care se ridică şi vorbeşte, citând în sprijinul său articole de lege, despre faptul că nu a fost respectat timpul care trebuie să treacă între diferite formalități și începutul procesului. Strihan şi avocații se raliază punctului său de vedere. Ședința se reia după-amiază. Ni se permite să le oferim de mâncare. Cele mici vor asista și ele începând de acum. Avocații vorbesc. Unul din ei graseiază şi vorbeşte atât de tare că ai spune că e o fiară înfuriată. Stau în picioare toată ziua, în spatele acuzaților, la dreapta, chiar în spatele lui Mircea. Fetițele şi ele, lângă mine.

Între noi şi Mircea e pupitrul unei bănci. Soldații și gardienii se retrag discret pentru a ne permite să ne vedem. Mircea se întoarce de câteva ori, ne priveşte, ne zâmbeşte. Bărbulescu, avocatul, micul avocat cu expresia „scremută", cum zice Mitu, îi transmite lui Mircea pachetul cu mâncare şi unele lucruri legate de proces, cum ar fi cu martorii, etc. Mănâncă toți aici, în sală, chiar în şedinţă. Ce senzație de confort trebuie să aibă, după lungi luni de închisoare inumană!” (p. 62)

„Întâlnesc pe Radu. Plouă. Plec cu Radu. Luăm un tram. Plouă cumplit. Mă duc în Strada Olteni. Pom de Crăciun pentru fostele profesoare de la Şcoala Anglicană. Olteni 42. E cald. O sală mare, scaune, pom de Crăciun, un tablou cu Iisus Hristos (portret), două inscripții mari, una din Vechiul, alta din Noul Testament. Pe scaune, multe, multe ovreicuțe, foste eleve ale şcoalei anglicane. Bucle și buclișoare, cercei, mărgele, inele, blăni, chipuri frumuşele, pudrate, îngrijite, alintate.” (p. 97)

_________

Mărgărita Ioana Vulcănescu, Pagini de jurnal, 1946 - 1948, București, editura Eikon, 2022.