Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL(LIVE UPDATES)

Principala contracandidată a lui Vasile Blaga a contestat rezultatul alegerilor pentru conducerea PDL:

Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL(LIVE UPDATES)
Vasile Blaga. Foto: Agerpres.

23 Martie 2013, 11:58

Ora 21.00 - Şeful Comisiei de numărare a voturilor, Mircea Toader, a declarat la sediul PDL că a fost soluţionată constestaţia grupării Elena Udrea.

"Constestaţia a fost soluţionată la Comisia de numărare a voturilor imediat ce a fost făcută. Am renumărat voturile încă o dată atunci când s-a contestat.

"Toţi reprezentanţii celor trei candidaţi au fost prezenţi atât la prima numărare a voturilor cât şi la renumărare, a precizat Mircea Toader.

Ora 20.34 - Preşedintele Traian Băsescu spune, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum "definitiv şi pentru totdeauna" "Adio, Partid Democrat".

"Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul.

"Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat.

"Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei.

"Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL", a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru"

Sursa: Facebook.com

Ora 19.40 - Elena Udrea a declarat că nu s-a rezolvat de către Comisia de numărare a voturilor contestaţia depusă la finalul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL şi a precizat că "lucrurile nu pot rămâne aşa".

"Motivul contestaţiei pe care moţiunea pe care o reprezint, noul PDL, o nouă Românie a formulat-o este faptul că la începutul convenţiei s-au anunţat 4200 de persoane prezente, specificându-se că mai sunt colegi, delegaţi care vin pe parcurs.

"Înainte de a se intra la vot s-a anunţat prezenţă finală 4359 de persoane care urmau să voteze.

"Cu toate acestea aflăm că de votat au votat 4632 de persoane. Domnul Blaga nu a intrat în turul doi. Diferenţa de voturi care a făcut în viziunea dânşilor ca domnul Blaga să fie câştigător din primul tur este de 44 de voturi", a precizat Elena Udrea.

Ora 19.20 - Vasile Blaga spune că "este foarte greu să pierzi" dar "eu nu am pus niciodată corectitudinea colegilor care au numărat voturile".

Ora 19.16 - Cristian Petrescu, reprezentant al moţiunii Elena Udrea, anunţă contestarea rezultatului votului.

Ora 19.00 - Vasile Blaga a obţinut 2344 din voturile delegaţilor la Convenţia Naţională a PDL, a anunţat Mircea Toader, şeful Comisiei de numărare a voturilor.

Elena Udrea a primit 2014 voturi iar Monica Macovei 209.

Ora 16.30- Procesul de vot s-a încheiat. Începe numărătoarea voturilor. Democrat-liberali se aşteaptă ca centralizarea să dureze aproximativ două ore.

Ora 14.00 - A început votul pentru alegerea preşedintelui PDL.

Ora 12.53 - Vasile Blaga îşi prezintă moţiunea.

Vasile Blaga a pledat pentru reconstituirea partidului "de la firul ierbii".

"Vin cu un triplu angajament: unul faţă de dvs., membri şi simpatizanţi, unul faţă de colegii europeni şi unul faţă de români. Trebuie să avem un PDL unit. Va trebui să reconstruim de la firul ierbii. Voi fi preşedintele unui PDL unit, unde au loc toţi", as spus Vasile Blaga.

În opinia sa, PDL trebuie să fie un partid al soluţiilor.

""Am guvernat într-o perioadă grea. Am luat măsurile care le-am luat. Am reuşit şi câteva proiecte de modernizarea României. Numai că un partid al soluţiilor este acela care are soluţii la toate probleme României, noi am făcut o greşeală pe care o face şi USL-ul din fericire: odată ajuns la guvernare, guvernul a condus partidul, nu partidul guvernul, ceea ce nu trebuie să se mai întâmple", a spus Vasile Blaga.

El a pledat pentru unitate în interiorul partidului.

"Obiectivul nostru este câştigarea alegerilor din 2016. Suntem la capătul unei competiţii interne pe care eu o cred benefică pentru partidul nostru. Convingerea mea este că după această convenţie nu vor fi nici învinşi, nici învingători. Partidul va fi învingător dacă vom rămâne uniţi", a afirmat Vasile Blaga.

Ora 12.36 - Elena Udrea îşi prezintă moţiunea. Elenea Udrea s-a declarat capabilă să lupte cu adversarii politici ai partidului.

"Nimeni nu poate contesta că 8 ani m-am luptat cu oricine pentru fiecare coleg şi pentru fiecare proiect în care am crezut. Partidul are nevoie de un lider curajos, care să poată să se lupte. Pot să mă lupt pentru PDL, pentru primari, pentru membrii PDL", a spus Elena Udrea.

În opinia ei, partidul are nevoie de o schimbare la vârf şi de o altă atitudine.

"Este nevoie de o schimbare la vârful partidului, de o schimbare de atitudine. Partidul nu mai are încredere în viitorul său, trendul partidului este unul descendent. Este nevoie în fruntea partidului de lideri credibili", a spus Elena Udrea.

Potrivit acesteia, dialogul cu electoratul trebuie redeschis, iar partidul are nevoie de un lider care să atragă electoratul.

În discursul său, Elena Udrea a afirmat că PDL trebuie să devină "o alternativă reală la guvernare".

Ora 12:25 -Emil Boc ţine un discurs pentru susţinerea Elenei Udrea.

Ora 11.52 - Monica Macovei îşi susţine moţiunea "Reformiştii"

"Sunt convinsă că acest partid trebuie să aibă un viitor . Trebuie să redevenim partidul celor care nu fac blaturi", a declarat Monica Macovei, în discursul său.

"Sunt cea mai credibilă dintre candidaţi", a adăugat aceasta.

Monica Macovei a vorbit despre importanţa de a atrage în partid oameni competenţi.

"Vă propunem sa redevenim marele partid al dreptei, al României şi al Europei. Cel mai important este să redechidem partidul, să-i atragem pe cei care sunt competenţi. Să arătam că promovarea se face pe competenţă, nu pe clientelism", a afirmat Monica Macovei.

Ora 10.25 - Convenţia Naţională Extraordinară a început cu discursul preşedintelui Traian Băsescu. El a vorbit despre necesitatea aderării la Schengen, revizuirea Constituţiei şi creşterea competitivităţii.

"Voi fi extrem de cinstit cu voi. Ca să putem fi parteneri pe viitor vreau să ştiţi obiectivele mele: continaurea şi accelerarea procesului de integrare in UE. Asta înseamnă trei lucruri esenţiale: acces în spaţiul Schengen, acces în zona euro şi o economie competitivă care să nu fie zdrobită de exigenţele zonei euro când vom intra în ea", a spus Traian Băsescu în discursul său.

El a adăugat că alte priorităţi sunt crearea de locuri de muncă pentru tineri, absorbţia fondurilor europene, revizuirea Constiuţiei şi respectarea instituţiilor statului.

Preşedintele României a făcut referire şi la realizările din ultimii ani ale partidului, între care elaborarea legii educaţiei, legii dialogului social, a celor patru coduri pentru justiţie şi eliberarea pieţei muncii.

"Aţi făcut o lege a educatiei exceptionala care corespunde intru totul agendei 2020 a UE. Aţi făcut patru noi coduri pentru justiţie. Aţi reformat justiţia. Singura problemă care a mai ramas este implementarea acelor două coduri legate de activitatea penală a justiţiei, sper să se întample de la 1 ianuarie 2014.

Aţi eliberat piaţa muncii. Aţi făcut o nouă lege a dialogului social. Dragii mei, aţi avut o contribuţie extraordinară la modernizarea României şi pentru acest lucru eu, preşedintele României, vă mulţumesc", a spus Traian Băsescu

Cinci mii de delegaţi aşteptaţi la Convenţie

Partidul Democrat Liberal îşi alege sâmbătă, un nou lider, în cadrul unei Convenţii Naţionale Extraordinare care are loc în Capitală.

Cinci mii de delegaţi sunt aşteptaţi la ROMEXPO pentru a-şi alege preşedintele, ne-a transmis redactorul Radio România, Amalia Bojescu.

În competiţie sunt înscrişi trei candidaţi. Vasile Blaga - el vrea unitatea partidului, Elena Udrea, care doreşte schimbarea şi Minica Macovei, cunoscută pentru ideile reformatoare în PDL.

Actualul lider Vasile Blaga este favorit în această competiţie, întrucât are susţinerea a 28 de organizaţii judeţene.

Elena Udrea îl urmează însă îndeaproape, pentru că are de partea ei organizaţii cu număr mare de delegaţi cu drept de vot.

Rezultatul se anunţă, deocamdată, unul imprevizibil.

Depinde foarte mult de modul în care cei trei candidaţi îşi vor prezenta moţiunile, de mesajul lor, cât de credibilă este oferta pentru PDL.

Cele trei moţiuni au puncte de vedere comune şi toate susţin recâştigarea încrederii cetăţenilro în PDL şi revenirea partidului la guvernare.

Rezultatul alegerilor depinde şi de mesajul pe care preşedintele Traian băsescu îl va transmite delegaţilor.

Este cunoscut faptul că şeful statului s-a declarat în favoarea candidaturii Elenei Udrea şi a criticat prestaţia actualului preşedinte Vasile Blaga.

Liderii coaliţiei de guvernare reiau miercuri discuţiile privind reforma
Politică 16 Decembrie 2025, 20:53

Liderii coaliţiei de guvernare reiau miercuri discuţiile privind reforma

Liderii coaliţiei de guvernare reiau miercuri discuţiile privind reforma administraţiei publice, centrale şi locale în...

Liderii coaliţiei de guvernare reiau miercuri discuţiile privind reforma
Reprezentanţii UDMR pledează pentru rezolvarea nemulţumirilor în interiorul coaliţiei de guvernare
Politică 16 Decembrie 2025, 18:29

Reprezentanţii UDMR pledează pentru rezolvarea nemulţumirilor în interiorul coaliţiei de guvernare

"Dacă stai în coaliţie, nu votezi o moţiune" - a afirmat liderul uniunii, Kelemen Hunor, care s-a arătat convins că în...

Reprezentanţii UDMR pledează pentru rezolvarea nemulţumirilor în interiorul coaliţiei de guvernare
Preşedintele Senatului consideră că semnalele despre problemele din justiţie sunt îngrijorătoare
Politică 16 Decembrie 2025, 18:25

Preşedintele Senatului consideră că semnalele despre problemele din justiţie sunt îngrijorătoare

Mircea Abrudean afirmă că toate aspectele prezentate trebuie verificate în mod instituţional.

Preşedintele Senatului consideră că semnalele despre problemele din justiţie sunt îngrijorătoare
Proiecte de lege pentru combaterea violenţei domestice, dezbătute de comisia parlamentară specială
Politică 16 Decembrie 2025, 18:08

Proiecte de lege pentru combaterea violenţei domestice, dezbătute de comisia parlamentară specială

Mai multe proiecte de lege privind informarea victimelor violenţei domestice asupra drepturilor pe care le au, introducerea...

Proiecte de lege pentru combaterea violenţei domestice, dezbătute de comisia parlamentară specială
Dominic Fritz îi cere explicații lui Grindeanu pentru votul PSD în favoarea moțiunii simple
Politică 15 Decembrie 2025, 22:11

Dominic Fritz îi cere explicații lui Grindeanu pentru votul PSD în favoarea moțiunii simple

În replică, Sorin Grindeanu afirmă că PSD nu a încălcat protocolul semnat în cadrul coaliției votând moțiunea și susține că...

Dominic Fritz îi cere explicații lui Grindeanu pentru votul PSD în favoarea moțiunii simple
Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că nu va demisiona
Politică 15 Decembrie 2025, 21:19

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că nu va demisiona

Ea a arătat că acest demers nu a căutat soluţii, ci a fost folosit de anumite persoane doar pentru propria imagine.

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că nu va demisiona
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă de Parlament
Politică 15 Decembrie 2025, 18:24

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă de Parlament

Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 232 de voturi necesare pentru ca executivul să fie demis.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă de Parlament
Moţiunea simplă la adresa ministrului Diana Buzoianu, adoptată de Senat
Politică 15 Decembrie 2025, 18:19

Moţiunea simplă la adresa ministrului Diana Buzoianu, adoptată de Senat

S-au înregistrat 74 de voturi pentru, 43 împotrivă şi o obţinere, dar adoptarea acestui document nu presupune demiterea...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Diana Buzoianu, adoptată de Senat

Radio România

Trupa The Rolling Stones îşi anulează turneul European din 2026

Trupa The Rolling Stones îşi anulează turneul European din 2026

Trupa The Rolling Stones îşi anulează turneul European din 2026
Sondaj RePatriot: 40% dintre românii din diaspora ar fi interesați să investească în România

Sondaj RePatriot: 40% dintre românii din diaspora ar fi interesați să investească în România

Sondaj RePatriot: 40% dintre românii din diaspora ar fi interesați să investească în România
Preşedintele Senatului, întâlnire cu reprezentanții societății civile despre problemele din justiţie

BUCUREȘTI: Primăria Capitalei va contracta un împrumut de 50 de milioane de lei, prin Trezorerie

BUCUREȘTI: Primăria Capitalei va contracta un împrumut de 50 de milioane de lei, prin Trezorerie

BUCUREȘTI: Primăria Capitalei va contracta un împrumut de 50 de milioane de lei, prin Trezorerie