Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şefia Senatului "nu este obiect de negociere"

Mircea Geoană afirmă că în Camera Superioară se negociază poziţiile din biroul permanent şi nu funcţia sa de preşedinte al Senatului, pentru care are un mandat de patru ani.

Şefia Senatului "nu este obiect de negociere"
Mircea Geoană în studioul România Actualităţi.

Articol de Luminiţa Apostolescu, 02 Februarie 2011, 17:22

Mircea Geoană a declarat, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, că beneficiază atât de sprijinul opoziţiei cât şi de cel al unor senatori din zona puterii, pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

"Este un sprijin care depăşeşte colegii din actuala opoziţie - PSD, PNL, PC şi sunt convins că există un număr foarte mare de senatori din arcul puterii care apreciază ceea ce fac eu", a spus Mircea Geoană.

El a adăugat că în acest moment se poartă negocieri în Senat cu privire la poziţiile din Biroul permanent şi că funcţia de preşedinte al Senatului nu face obiectul negocierilor.

Mircea Geoană a precizat că decizia Curţii Constituţionale permite Grupului independenţilor din UNPR să ocupe un loc în Biroul Permanent al Senatului, motiv pentru care negocierile pe această temă vor continua.

Schimbarea majorităţii în Senat, obiectiv al opoziţiei

Preşedintele Senatului consideră că în cazul viitoarei alianţe a opoziţiei, garanţia succesului va fi dată de credibilitatea mesajului şi de stabilirea unor obiective de etapă.

Unul dintre acestea ar putea fi, în opinia lui Mircea Geoană, schimbarea majorităţii în Senat.

"Lumea nu mai crede în simpla retorică politică şi, oricat de prost ar fi vazuti actualul preşedinte , guvernul, majoritatea, pentru a determina românii să voteze noua construcţie politică va trebui să vii şi cu alte ingrediente. Pe lângă unificarea opoziţiei, garanţia succesului va fi dată de credibilitatea mesajului", a spus Geoană.

El a adăugat că şi UDMR ar trebui să înţeleagă că "e riscant să rămână într-o guvernare muribundă", şi prin urmare, ar trebui să se alăture alianţei opoziţiei.

Citiţi mai multe pe politicaromânească.ro.

Suspendarea lui Mircea Geoană din PSD, "nestatutară"
În lume 13 Decembrie 2010, 15:55

Suspendarea lui Mircea Geoană din PSD, "nestatutară"

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a calificat decizia de suspendare a sa din PSD pentru şase luni drept nestatutară....

Suspendarea lui Mircea Geoană din PSD, "nestatutară"
Organizaţia Expert Forum solicită AEP o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Politică 26 Noiembrie 2024, 20:46

Organizaţia Expert Forum solicită AEP o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu

Nu au fost declarate venituri și cheltuieli, ceea ce este neverosimil pentru un candidat care obține peste 20% din voturi, se...

Organizaţia Expert Forum solicită AEP o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie
Politică 26 Noiembrie 2024, 09:04

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie.

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie
Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi
Politică 26 Noiembrie 2024, 08:21

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena...

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi
Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:54

Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu

Organizația cere Autorității Electorale Permanente să facă un control pentru a verifica posibila finanțare nedeclarată a lui...

Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:45

Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale

Contracandidata Elena Lasconi, clasată pe locul doi, le-a vorbit și ea românilor cu un apel la unitate către forțele...

Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale
Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:29

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial de duminică provoacă schimbări semnificative pe scena politică, cu...

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică
Noi rezultate parţiale prezentate de BEC
Politică 25 Noiembrie 2024, 13:08

Noi rezultate parţiale prezentate de BEC

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu, prezintă noile rezultate parțiale din primul tur al...

Noi rezultate parţiale prezentate de BEC