Revista editorialelor, 9 septembrie

Tupeocraţia şi sinecurtenii isi intituleaza editorialul pe care il semneaza astazi in Gândul, Lelia Munteanu. Tupeocraţia e o soluţie veselă şi gureşă, cu condiţia s-o contempli din Spania, de la căpşuni. Când trăieşti sub ea, e ca în montagne russe: nu ştii niciodată ce te aşteaptă şi de unde ţi se trage. Tupeocratul e un tip de demnitar foarte convingător. El are o singură grijă: să nu facă nimic, tocmai ca să nu greşească atunci când fură. Menirea lui e să sublinieze fără odihnă ce n-au făcut alţii - dacă e la guvernare, şi să promită la greu - dacă e în opoziţie. El trebuie să facă faţă într-o zi tuturor televiziunilor, unde îşi depune judecăţile de valoare.

De regulă aceleaşi, fiindcă tupeocratul e consecvent, ce primeşte dimineaţa de la sediul partidului pe message box deşartă public, după cum îl taie temperamentul. Printre ei mari trăiesc sinecurtenii, în perfectă simbioză. Ei se hrănesc cu ce îi blagoslovesc tupeocraţii ghiftuiţi: un minister, o ambasadă, un consulat, un institut de împachetat ideologie, o şefie în media publică, o protecţie - ceva, iar fără râvna lustruitoare a sinecurtenilor, tupeocraţii ar fi mai cenuşii, aproape timizi, conchide Lelia Munteanu.

In Evenimentul Zilei, Mircea Marian scrie - Între o plimbare în Brazilia şi o tură cu fetele pe Lacul Sutghiol, Radu Mazăre şi-a pus uniforma de militar şi a chemat la revoluţie. Curajos, Victor Ponta a declarat că-l urmează. Boc a luat-o pe urmele lui Tăriceanu şi nu se mai lasă dus de la Palatul Victoria. PDL, resemnat că nu mai ajunge la putere în următorii 20 de ani, jefuieşte ţara mai rău decât ocupantul turc.

Şi care-i alternativa? Nişte adolescenţi întârziaţi, care au destui bani ca să-şi permită să se joace de-a Guevara şi cred că pot glumi cu chestiuni precum blocarea străzilor sau luarea cu asalt a instituţiilor statului. Iîntre revoluţia pe care o promite Mazăre şi anticipatele, dublate de ruperea acordului cu FMI, pe care le cere Ponta, editorialistul nu crede ca nu este decat o diferenţă de metodă, pentru că finalul ar fi acelaşi- haosul care ar urma în economie. Mult lăudatul sistem al alegerilor uninominale, care urma să "primenească" clasa politică, are deocamdată un singur merit: costă enorm, adauga Mircea marian.

Falimentăm şi Republica Moldova? se intreaba Ovidiu Nahoi in editorialul din Adevărul. Să ne fi obişnuit într-atât cu eşecurile încât să nu ne mai mişte unul mare cât China? Curios, dar ceea ce s-a întâmplat duminică la referendumul din Republica Moldova nu a generat o dezbatere pe măsură de partea cealaltă a Prutului. Deşi ar fi trebuit, crede editorialistul, fiindcă eşecul nu este doar al forţelor proeuropene de la Chişinău -in aceeaşi măsură, este şi unul românesc.

După evenimentele din aprilie 2009, România a "exportat" peste Prut un arsenal de "valori" ale politicii sale interne. Au mers acolo făcători de sondaje de opinie şi consilieri politici. Liderii moldoveni pro-europeni au făcut cărări spre Bucureşti. Am exportat stilul nostru de dezbatere publică, prin intermediul unei televiziuni de ştiri. Până şi modalitatea de rezolvare în forţă a impasului constituţional, prin referendum - soluţie înghiţită cu multe noduri la Bruxelles - este una de extracţie românească. Pe la noi i se zice "întoarcere la popor" - conchide Ovidiu Nahoi.